Bancorex: amnezia jafului (IV)

Jaful de la o banca a statului - "secret de stat"

În dosarul Bancorex (ca si în multe altele) nu numai că Justitia nu a facut absolut nimic, dar de cele mai multe ori autoritatile statului - din practic toate guvernarile - au facut tot posibililul ca sa împiedice opinia publica sa aiba acces la informatiile privind jaful de la aceasta banca a statului. Secretomania din jurul acestor informatii, (urmarind sa ascunda marile vinovatii ale responsabililor politici si bancari) a luat uneori forme de-a dreptul absurde. Un exemplu este cel în care, desi cunoastea foarte bine situatia Bancii, si că falimentul acesteia devenise iminent, conducerea Bancorex "dezmintea categoric" afirmatiile - justificate - facute chiar de catre unii înalti responsabili guvernamentali despre situatia dificila în care se afla Banca [1].

Secretomania din jurul Bancorex a fost "motivata" nu o data si cu argumente de ordin "patriotic". Un ultim exemplu a fost cel în care, la data de 26 octombrie 2006, fostul presedinte al AVAS Razvan Orasanu a explicat că a facut publica lista datornicilor Bancorex numai cu ocazia eliberarii sale din functie, la data de 26 octombrie 2006, întrucât a dorit ca acest fapt "sa nu dauneze privatizarii BCR" cu austriecii de la Erste Bank (BCR a preluat, prin fuziune, în urma cu mai mult de sapte ani, Bancorex). Un asemenea "argument" este în mod evident nesincer întrucât contractul de vânzare-cumparare de actiuni dintre BCR si Banca cumparatoare fusese semnat cu aproape un an în urma (la 21 decembrie 2005 si nu poate sa existe vreo îndoiala ca responsabilii bancii austriece cunosteau în detaliu "istoria" din ultimii ani a Bancorex si BCR (iar daca, prin absurd, s-ar presupune că statul roman i-a ascuns-o, ar rezulta un caz tipic de înselaciune). De asemenea, este complet neverosimil ca, ulterior, "finalizarea privatizarii" BCR ar fi putut sa fie pusa în cauza daca AVAS ar fi facut publica lista amintita.

Demersurile facute de ziaristi, de reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale, si uneori chiar si de catre parlamentari, de a obtine lista beneficiarilor acestor credite s-au constituit, în ultimii zece ani, într-o adevarata odisee. Ilustrativa în acest sens - dar nu si singulara - este experienta pe care am avut-o personal.

În legislatura în care au fost acordate creditele, 1992-1996, am adresat doua cereri, conducerii Bancorex, respectiv presedintelui României Ion Iliescu. În primul caz am primit un raspuns negativ, în cel de-al doilea - niciun raspuns. În urmatoarea legislatura, 1997-2000, cea care era asociata angajamentului de a clarifica marile probleme din sistemul bancar, am adresat de asemenea solicitari conducerii BCR (Banca ce a preluat activul si pasivul Bancorex dupa falimentul acesteia), precum si presedintelui Constantinescu. Refuzul BCR a fost motivat prin "secretul bancar" si prin aceea că numele demnitarilor care au beneficiat de credite preferentiale nu pot fi facute publice întrucât o asemenea informatie "ar fi de natura sa dauneze prestigiului bancii si clientilor ei". Aceasta motivare a fost nu numai contrara normelor constitutionale în materie de acces la informatiile publice, ci si absurda în modul cel mai evident, mai ales în conditiile în care Banca al carei "prestigiu" îl "apăra" conducerea BCR nu mai exista de aproape trei ani. Cât despre "prestigiul clientilor bancii" - niste demnitari si înalti functionari publici care s-au folosit de pozitiile lor oficiale în interes privat, pe seama banului public - orice comentarii sunt de prisos. Dar lucrul cel mai grav este că asemenea "argumente" au fost însusite atât de presedintele Constantinescu, cât si de catre instanta de judecata (dosarul nr 459/2000 al Curtii de Apel Bucuresti, Sectia de Contencios Administrativ, Stan contra SC BCR SA).

Din pacate, au existat si alte asemenea cazuri de lipsa totala de transparenta cu privire la activitatea bancilor cu capital public. Astfel, la o solicitare de informatii publice, pe care am formulat-o la data de 12 martie 2003, conducerea Bancii Nationale a României a refuzat sa comunice care au fost sponsorizarile pe care aceasta Banca le-a facut în perioada 1990-2003. Refuzul BNR a fost considerat drept legal de catre Tribunalul Bucuresti (Sectia a V-a Civila si de Contencios Administrativ, dosarul nr 620/CA/2002, Stan contra BNR). Conducerea BNR a refuzat de asemenea informatiile referitoare la veniturile guvernatorului BNR (existau informatii credibile că venitul lunar al Guvernatorului Isarescu era de circa 400 de milioane de lei, în conditiile în care salariul mediu pe economie era în jur de 4 milioane de lei). La data de 2 aprilie 2002, Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) i-am solicitat urmatoarea informatie de interes public: care sunt persoanele care au beneficiat, în perioada 1997-2000, de credite acordate "familiilor tinere pentru cumpararea sau construirea de locuinte". Conducerea CEC a refuzat sa furnizeze aceasta informatie desi CEC era (si este) o unitate al carei actionar unic este statul român iar creditele vizate de solicitarea facuta au fost subventionate de la bugetul de stat. Tribunalul Bucuresti a apreciat ca fiind justificat refuzul CEC (dosarul nr 3611/CA/2002, Stan contra CEC, al Sectiei a VIII-a pentru Conflicte de Munca si Litigii de Munca). Conducerea CEC a refuzat aceeasi cerere si la data de 29 noiembrie 2006 (scrisoarea CEC nr 1078), desi: a) potrivit Ordinului nr 979 din 8 iulie 2005 al Ministerului Finantelor Publice CEC este organizata în forma juridica a unei societati pe actiuni, toate actiunile apartinînd statului român, care "îsi exercita drepturile si îsi asuma toate obligatiile aferente pozitiei de actionar unic prin Ministerul Finantelor Publice"; b) la data de 5 octombrie 2006, Legea nr 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public a fost modificata si completata prin Legea nr 371/2006 în sensul că în categoria institutiilor carora le sunt aplicabile dispozitiile referitoare la liberul acces la informatiile publice a fost inclusa si "orice societate comerciala aflata sub autoritatea unei autoritati publice centrale ori locale si la care statul român sau, dupa caz, o unitate administrativ-teritoriala este actionar unic ori majoritar".

În ultimii zece ani, informatiile care au aparut referitoare la numele beneficiarilor de "credite preferentiale" si la cuantumul acestora au fost extrem de lacunare, sporadice si de multe ori a existat o puternica impresie că, în acest fel, ele erau folosite în disputele dintre diferite grupari politice sau între persoane care, într-o perioada sau alta, au ocupat pozitii de conducere la Bancorex. De cele mai multe ori, în presa au aparut informatii privind una, doua sau mai multe asemenea persoane, dupa cum asemenea informatii lasau sa se scurga cei care le detineau/gestionau.

Una dintre putinele informatii mai complete a fost publicata în presa la data de 16 octombrie 1999 [2]. Este vorba despre o lista cu 316 persoane care au obtinut credite preferentiale, precum si despre cuantumul acestora în fiecare caz în parte. Cu acea ocazie, fostul presedinte al Bancorex din perioada acordarii acestor credite, Razvan Temesan, s-a remarcat printr-o argumentare aberanta a deciziilor sale: "Acest gen de credite a implicat si o recunoastere a unei responsabilitati institutionale, ceea ce era o evolutie în sensul democratic. Evident că progresul unei tari se bazeaza si pe lefuri mari, venituri mari si un trai decent pentru acele structuri vitale ale statului cum sunt Armata, Politia si Serviciile de informatii. Toata lumea vorbeste de capitalism si prosperitate, lucru care da stabilitate sporita societatii. Am dat atunci si computere catre Ministerul de Justitie, Parchet si alte institutii ale statului de drept. Numai derbedeii de opinie ignora aceasta nobila misiune a Bancorex, care a încercat, printr-un sistem legal, sa creeze o viata decenta celor care vegheau la buna existenta a statului român." Fostul presedinte al Bancorex a confirmat implicit că lista publicata corespundea realitatii, însa a precizat ca este departe de a fi completa (si că prin aceasta s-ar fi urmarit "manipularea" opiniei publice).

În luna februarie 2003, fostii consilieri al presedintelui României Emil Constantinescu, Mugur Ciuvica si Marius Oprea, au facut publice si ei un numar de informatii referitoare la creditele preferentiale [3].  Datele prezentate, în cadrul unei conferinte de presa nu au adus prea multe elemente noi fata de cele de pâna atunci, dar acestea au fost considerate ca avînd un plus de credibilitate data fiind sursa lor - persoane care, date fiind pozitiile publice pe care le-au ocupat, au avut acces la ele. Acest fapt a ridicat însa semne de întrebare cu privire la corectitudinea comportamentului fostului presedinte si al colaboratorilor sai, care de data aceasta faceau ei însisi publice informatii pe care altora le-au refuzat cu argumentul "secretului bancar" si al "apararii prestigiului" unei banci care nu mai exista si al unor "clienti" - se dovedise - cu un "prestigiu" mai mult decât discutabil. Semne de întrebare au ridicat de asemenea si criteriile dupa care cei doi au "ales" numele care figureaza pe lista creditelor de la Bancorex. "Din informatiile pe care le detinem" - s-a scris într-un ziar central - "o multime de personaje cu greutate lipsesc din aceste dezvaluiri" [4].

Lista prezentata de fostii consilieri prezidentiali a fost publicata de unele ziare centrale [5]. Mugur Ciuvica a precizat că majoritatea creditelor au fost acordate în lunile din preajma alegerilor din 1996. În acea perioada, presedinte al Bancii era Razvan Temesan iar în conducerea acesteia se regaseau doi importanti lideri ai partidului aflat la Guvernare - PDSR - Doru Ioan Taracila, vicepresedinte al Senatului, si Dan Ioan Popescu, ministru al Industriilor.

O listă mai completă a persoanelor fizice si juridice care au beneficiat de credite de la Bancorex, pe care am reusit s-o realizez prin corelarea a mai multor surse, se regăseşte în anexele 1-3 ale studiului "<Integritate publica si transparenta>: Dosarul Bancorex", studiu care se afla postat pe pagina de "Documente" a acestui web-site.

Cu privire la cuantumul total al creditelor preferentiale care au fost acordate de Bancorex, apare ca foarte probabil ca suma precizata de fostii consilieri prezidentiali Ciuvica si Oprea - aproape 70 de milioane de dolari [6] - sa fi fost sensibil mai mica decât cea reala, în conditiile în care însusi presedintele Bancorex în mandatul caruia au fost acordate aceste credite, Razvan Temesan, a precizat că totalul creditelor a fost în valoare de circa 130 de milioane de dolari (400 de miliarde de lei la un curs mediu anual de 1 USD/3082 lei [7].

Cam aceasta ar fi istoria unui hold-up în urma caruia o banca a statului român a jost jefuita de câteva miliarde de dolari. Un jaf pentru care nu numai că nimeni nu a raspuns în vreun fel, dar peste care s-a mai si asternut o incredibila uitare. Daca Tricolorul României ultimilor 18 ani ar trebui sa poarte o stema, atunci una dintre cele mai potrivite ar fi cu siguranta istoria jafului Bancorex.

1. Ziarul Evenimentul zilei, "BRCE dezminte afirmatiile primului ministru Victor Ciorbea ca Banca este într-o situatie dificila", 3 martie 1998

2. Ziarul Cotidianul, "CV Tudor a lansat o lista cu 316 baneficiari de credite preferentiale de la Bancorex", 16 octombrie 1999

3. Ziarul Ziua, "Armageddonul Bancorex", 7 februarie 2003

4. Ziarul Gardianul, "Mugur Ciuvica a lansat lista celor care au obtinut credite preferentiale de la Bancorex", 7 februarie 2003

5. Ziarul Gardianul, "Mugur Ciuvica a lansat lista celor care au obtinut credite preferentiale de la Bancorex", 7 februarie 2003; Ziarul Ziua, "Armageddonul Bancorex", 7 februarie 2003

6. Ziarul Ziua, "Armageddonul Bancorex", 7 februarie 2003

7. Ziarul Cotidianul, "CV Tudor a lansat o lista cu 316 baneficiari de credite preferentiale de la Bancorex", 16 octombrie 1999 (New York Magazin, 20 iunie 2007)

Cu privire la responsabilităţile Băncii Naţionale a României, în special ale guvernatorului Mugur Isărescu, în legătură cu cele întâmplate la Bancorex, se poate vedea şi articolul postat pe pagina de Publicistică, anul 2000, "Drepturi şi obligaţii".

Bancorex: amnezia jafului (IV), articol publicat in anul 2007