Triumful totalitarismului fesenisto-securist, la un pas (II)

Ceea ce s-a întâmplat în politica din România în ultimii doi ani face tot mai clara, dupa parerea mea, intentia Sistemului fesenisto-securist de a îndeparta cu totul partidele istorice de pe scena politica a tarii. Am scris recent că nu exclud deloc ca suspendarea presedintelui Basescu si referendumul organizat pe tema asta sa fi fost o alta diversiune servita românilor de Sistemul comunisto-securist de dupa 1990. Insist, mi se pare destul de posibil ca prin diversiunea la care ma refer partidele apartinînd Sistemul amintit sa fi urmarit pe de o parte sa-si consolideze propriile pozitii iar pe de alta parte sa administreze o lovitura serioasa PNL, acest ultim partid istoric care le mai statea în cale si care se dovedea refractar la planurile pe care le pusese la punct pentru desfiintarea lui (în speta, refuzul de a disparea prin "fuziunea cu PD"). În paranteza, ce as mai fi spus saptamâna trecuta si mi-a scapat e că personal înteleg prea putin cum se face că oameni precum Gabriel Liiceanu, Gabriel Plesu, Horia Roman Patapievici ori Monica Macovei (mai ales ca ministru în Guvernul liberal) au pus umarul alaturi de Sistemul despre care vorbesc la demolarea partidului Bratienilor.

Din pacate - daca a fost vorba de o stratagema de natura celei despre care vorbesc, si eu cred ca a fost - PNL a iesit cum nu se putea mai prost, adica fix asa cum i-a fost scris în scenariul inamicilor sai. Partidele Sistemului (PD, respectiv PSD - precum si Basescu, respectiv Iliescu & Co) par sa fi jucat o carte complementara în cadrul unui joc de suma zero, adica ce au pierdut Iliescu si PSD au câstigat Basescu si PD; asta în cazul în care pentru Sistem câstigul nu a fost cumva, asa cum eu banuiesc ca a fost, sensibil mai mare decât pierderea. Calculul scenaristilor a avut în vedere mai ales rolul protagonistilor diversiunii: PSD si Ion Iliescu fac ceea ce prin definitie trebuie sa faca opozitia, inclusiv sa "cenzureze", nu-i asa, ceea ce fac cei de la putere, iar Basescu si PD fac ceea ce trebuie sa faca în mod obisnuit cei aflati la putere atunci când sunt "atacati" de opozitie. Dar liberalii, aflati la putere, cum puteau sa justifice că s-au implicat în "lupta" dintre cele doua tabere, si înca împotriva presedintelui si a celorlati "aliati", împreuna cu care ei însisi au ajuns, nu-i asa, la putere? Apoi, în timp ce "beligerantii" FSN-isti, jucînd perfect rolurile ce si le-au repartizat prin scenariul pus la cale, s-au situat de la început si pâna la sfârsit pe pozitii bine definite si cât se poate de ferme - unii categoric pentru demiterea presedintelui iar ceilalti categoric împotriva - liberalii au actionat extrem de sovaielnic. Mai mult, în special din cauza lipsei oricarei strategii, ei au mai lasat si o puternica impresie că sunt nehotarâti nu pentru că ar avea dubii privind fondul chestiunii (vinovatia sau nevinovatia presedintelui), ci din meschine calcule electorale, mai ales pentru cazul că populatia nu ar fi de acord cu demiterea lui Basescu. La timpul respectiv, am fost si eu de parere, si cred în continuare acest lucru, că Traian Basescu a comis un numar de fapte care puteau fi considerate încalcari ale Constitutiei de natura sa justifice suspendarea din functie. Si totusi, era obligatoriu ca, din pozitia lor, liberalii sa fi anticipat că implicarea în demiterea lui Basescu, pe lânga ca nu avea sorti de izbânda, va crea propriului partid prejudicii importante.

În atari conditii, se pune întrebarea daca nu cumva PNL ar fi fost obligat ca în cele din urma sa se plaseze si el, totusi, pe una din cele doua pozitii pe care s-au situat PSD si PD. Raspunsul este nu, PNL avea posibilitatea unei alte optiuni, nuantate si categorice deopotriva, care, în contextul dat, ar fi evitat consecintele de azi. Într-o formulare cât mai concisa, aceasta pozitie ar fi trebui sa sune asa: "PNL constata că presedintele Basescu a comis un numar de încalcari ale Constitutiei care ar putea sa justifice declansarea procedurilor pentru suspendarea si demiterea sa. Noi consideram însa că în momentul actual, la numai trei luni de la intrarea României în Uniunea Europeana, nu poate sa existe o prioritate mai stringenta a clasei politice românesti, în special a Guvernului pe care noi îl giram, decât consolidarea procesului de integrare europeana a tarii. Din aceste considerente, PNL va vota împotriva suspendarii presedintelui, însa în acelasi timp îl somam public pe Traian Basescu sa revina neîntârziat la un comportament în stricta conformitate cu prerogativele constitutionale".

Nu mult timp de la referendum, de parca abia atunci i s-a luat un val de pe ochi, Calin Popescu Tariceanu a recunoscut public că implicarea partidului în povestea amintita a fost o mare greseala. Este posibil ca aceasta eroare sa îi coste pe liberali mai mult decât îsi închipuie ei astazi. În locul lor, între multe altele, as rememora cu atentie pozitia pe care, în istoria amintita, s-au situat mai cu seama acei colegi despre ale caror legaturi cu Securitatea, ale lor ori ale familiilor lor, nu au mai ramas sa fie aduse prea multe probe (în orice caz, faptul că în aceasta privinta conducerea partidului se dovedeste mai mult decât imprudenta ma umple de uimire).

Saptamânile trecute de la referendum par sa indice o schimbare în bine în prestatia liberalilor. Doua exemple îmi par a fi atitudinea liderilor lor la "consultarile" initiate de Basescu (am vorbit saptamâna trecuta), respectiv respingerea motiunii de cenzura a PD-istilor. O problema ramâne însa cu activitatea câtorva dintre ministri. Daca nu se va face nimic în perioada urmatoare, activitatea ministrilor în cauza va deveni tinta unei canonade din toate directiile - iar Sistemul, stim bine, are capacitatea sa atace devastator din toate directiile. În plus, Tariceanu si colegii trebuie sa aiba o grija maxima cum va fi judecata sustinerea pe care PSD le-o da la guvernare.

PD si PSD, FSN-ul de dupa revolutie, sunt pe cale sa acapareze întreaga putere politica din România. Ele tind sa instaureze un sistem politic bipolar - "socialistii" si "popularii" - în care sa nu mai existe loc pentru nimeni altcineva si în care rolurile sunt deja împartite, inclusiv prin afilierea la cele doua mari familii politice internationale. Perspectiva aceasta constituie deja un pericol iminent pentru viata politica de la Bucuresti, iar saptamâna viitoare voi încerca câteva explicatii ale situatiei în care s-a ajuns. (New York Magazin, 4 iulie 2007) 

Triumful totalitarismului fesenisto-securist, la un pas (II), articol publicat in anul 2007