Dupa esecul foarte previzibil ca urmare a implicarii în demiterea lui Traian Basescu, liberalii au initiat o serie de "negocieri" cu Actiunea Populara si PNTCD. Scopul declarat, "coagularea fortelor de centru-dreapta, prin fuziuni sau aliante, în perspectiva viitoarelor alegeri". Seful Actiunii Populare, Emil Constantinescu, s-a declarat foarte multumit de ideea celor de la PNL si a chemat la "renasterea spiritului CDR".
Initiativa liberala, dar si noua pozitie a liderilor PNL fata de fostii "aliati" Basescu si PD, pare sa spuna că liderii acestui partid au înteles, în sfârsit, că urmasii FSN (PSD, PD, Iliescu, Basescu & Comp) sunt pe cale sa le dea si lor lovitura de gratie si sa anihileze practic si acest ultim partid istoric. Evident că trezirea la realitate a liberalilor nu poate sa fie decât pozitiva. Întrebarea care se pune este, însa, daca nu cumva e cam târziu ca sa se mai poata face ceva. La fel, inclusiv pentru a sti ce e de facut în continuare, ar trebui sa întelegem cum de a fost posibil sa se ajunga în situatia în care, la 18 ani de la revolutie, Sistemul comunisto-fesenist sa fie la un pas de un triumf la care oamenii lui nu au visat probabil nici macar în vremurile lor cele mai faste, ale anului 1990 mai ales.
Faptul că fruntasii liberali îi acuza astazi deschis pe Basescu si tovarasii lui că vor sa le distruga partidul, ceea ce e perfect adevarat, e, în sine, repet, un lucru bun, care arata că respectivii politicieni, ca sa-si apere propriul partid, sunt dispusi sa înfrunte un Sistem redutabil inclusiv cu riscul unor pierderi în plan personal. Numai că nu poti sa nu te întrebi cum se face că sefii liberali descopera numai astazi relele intentii ale lui Basescu si Sistemului sau? Cum se face că, dupa istoria pe care în guvernarea precedenta au vazut-o cu ochii lor (e adevarat, îmi aduc aminte că tânarul Crin Antonescu purta ochelari de soare la acea vreme), sefii liberali au acceptat în acesti din urma ani sa se alieze cu cei despre care stiau bine ce intentii au? Îmi aduc aminte că în guvernarea 1997-2000 liberalii nu numai că nu protestau la loviturile fatise pe care PD-ul lui Basescu si Roman le aplicau taranistilor, colegii lor din CDR, dar uneori mai si dadeau o mâna de ajutor.
Indiscutabil, e nevoie de solidaritate în fata noilor tentative demolatoare ale lui Basescu si Sistemului lui, inclusiv, daca se va putea, de o formula asemanatoare CDR. În acelasi timp însa poate fi o ironie a istoriei că astazi tocmai liberalii par că resimt primii aceasta nevoie. Tocmai ei simt nevoia sa se întoarca la aliatii "istorici", desi ne aducem bine aminte că au facut cele mai putin convingatoare dovezi ale solidaritatii în fata Sistemului fesenisto-securist. Istoria e lunga si n-as relua-o eu aici, dar câte ceva tot as mai reaminti: în octombrie 1991, liberalii pleaca din opozitie, unde se aflau, firesc, alaturi de PNTCD si PSDR, si intra în Guvernul FSN-ist al lui Iliescu si Stolojan (Basescu bineînteles ca era si el acolo); cu numai patru luni înainte de alegerile din septembrie 1992, în aprilie 1992, PNL se retrage din CDR (alegerile sunt câstigate de FDSN iar decizia liberalilor va afecta semnificativ rezultatele CDR); în iulie 2000, cu trei luni înainte de alegerile generale din noiembrie, partidul îsi paraseste din nou aliatii traditionali din CDR si candideaza pe liste separate (inclusiv în pofida Protocolului de alianta pe care îl semnase cu PNTCD cu numai patru luni mai înainte), iar alegerile sunt câstigate de PDSR. Dar chiar si în anii în care s-au aflat în CDR, liberalii au facut aproape permanent mari probleme aliatilor traditionali. Ca unul care am fost ani la rând prezent acolo, as putea sa depun nesfârsite marturii despre turbulentele grave, ca sa nu zic diversiunile, pe care mai ales "tinerii liberali" Dinu Patriciu, Catarama, Tariceanu si altii le provocau la reuniunile Conventiei.
Emil Constantinescu cheama astazi sa fie "reînviat spiritul CDR", desi el însusi se numara printre groparii fostei Conventii si ai "spiritului" ei - si înca unul care a facut o treaba foarte buna. La guvernare, el a aservit practic PNTCD intereselor si relelor intentii ale PD-ului si liderilor lui, a intervenit inclusiv neconstitutional în îndepartarea celor doi prim ministri taranisti, pentru ca la alegerile din 2000, într-o maniera complet suspecta si ea, sa abandoneze PNTCD si CDR si sa le puna la dispozitia unui om al Sistemului, Mugur Isarescu.
Cu exceptia PNL, unde câteva premise ale reusitei înca mai exista, sperantele sunt, în acest moment, aproape inexistente. O opozitie eficace cât de cât la noile tentatii totalitariste ale FSN este greu de imaginat că ar putea face un PNTCD ajuns astazi în administrarea unui personaj mai mult decât tulbure, alaturi de care Emil Constantinescu a esuat si în proiectul Actiunii Populare [Marian Miluţ]; la cât diletantism, nepasare, lipsa de probitate si rea credinta a suportat în ultimii zece ani, e într-adevar un miracol că acest partid înca mai exista. În rest, însa, nicio speranta. O vizita la sediul partidului te umple în continuare de tristete. Dupa cum, în context, o nesfârsita tristete te umple daca te interesezi si ce se mai întâmpla cu Alianta Civica. M-am uitat zilele trecute pe pagina de internet a Aliantei. Ultima activitate, o dezbatere despre "moralitatea din învatamântul românesc" (sic!) dateaza din martie 2006. De fapt penultima, pentru că ultima figureaza "Congresul al VIII-lea al AC din noiembrie 2006", însa daca vrei sa stii ce si cum a fost la numitul Congres afli, într-o singura fraza, nici mai mult nici mai putin că: "Adunarea Generala a Aliantei Civice are loc sâmbata, 11 noiembrie ora 10, la sediul din Piata Amzei" - ceea ce cred că chiar ma scuteste de orice alte comentarii. Ce as mai spune e că lucrurile astea se întâmpla cu o organizatie din a carei "conducere" fac parte intelectuali precum Ana Blandiana, Doina Cornea, Petre Mihai Bacanu, Romulus Rusan, Ion Vianu, Christian Mititelu, Lucia Hossu Longin, Ion Caramitru, Dan Puric samd. Apropo de intelectuali, insist, va ramâne ca timpul sa clarifice sprijinul mai mult decât suspect pe care câtiva intelectuali apartinînd GDS, în frunte cu Gabriel Liiceanu, l-au dat si continua sa-l dea lui Traian Basescu si Sistemului sau.
Pentru că în momentul de fata resimt amenintarea totalitarist-fesenista ca pe un fapt care îi vizeaza în mod direct, este posibil ca de data aceasta liberalii sa se mobilizeze asa cum altadata n-au facut-o, desi ar fi trebuit s-o faca (bine ar fi sa fie cu maxima bagare de seama la vulnerabilitatile pe care unii dintre lideri le au în biografiile de dinainte de 1989 ori în implicarea în afaceri de coruptie dupa). Mobilizarea liberalilor nu este, însa, suficienta. Ceea ce înseamna că ramâne de vazut daca societatea româneasca mai este capabila sa genereze si alte resurse care s-o apere de un mare risc. Si daca nu cumva, nu-i exclus, o asemenea reactie sa lipseasca sub motiv că o organizatie sau alta, un partid sau altul, un intelectual sau altul nu se vor simti vizati direct de amenintarea la care m-am referit.
În sfârsit, mai sper că ceea ce pare a fi astazi o confruntare autentica a liberalilor cu Sistemul securisto-fesenist chiar asta sa fie, si nu, cumva, ea însasi o farsa. (New York Magazin, 11 iulie 2007)
Triumful totalitarismului fesenisto-securist, la un pas (III), articol publicat in anul 2007