Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Casa Regala: un moment important (I)

În martie anul acesta, Casa Regala a facut public documentul intitulat "România, o viziune pe 30 de ani". La conferinta de presa de la Palatul Elisabeta, Principesa Margareta si Principele Radu au subliniat că strategia propusa nu este un program politic ci un document care sustine dezvoltarea durabila a României, asociind personalitati din domeniul economic, politic, cultural, diplomatic, militar, din educatie si mass-media. La fel ca si evenimentul în sine, interviul acordat de Principele Radu cu o zi înainte cotidianului Adevarul a sugerat câteva elemente noi în discursul si strategiile Casei Regale.

Lucrul cel mai important pe care conducatorii Casei Regale par că au vrut sa-l faca cunoscut a fost acela că la nivelul Casei Regale exista preocupare pentru o strategie de dezvoltare durabila a României. Dupa decembrie 1989 este pentru prima oara când Casa Regala anunta nu numai o strategie pentru sine dar si o viziune asupra drumului pe care România ar trebui sa-l urmeze pe termen lung.

Cele întâmplate în primavara au avut parte cu siguranta de mult mai putina atentie decât s-ar fi cuvenit. Ceea ce nu mira pe nimeni într-o societate în care Gigi Becali e mai popular de vreo zece ori decât Regele Mihai iar un Sorin Ovidiu Vântu de zece ori mai respectat ca Paul Goma. Daca evenimentele de la jumatatea lunii martie ar fi primit atentia care li se cuvenea, una din întrebarile care trebuiau puse este de ce doar acum, si nu mai devreme, Casa Regala îsi asuma explicit un rol distinct, si deloc marginal, în istoria urmatorilor trei decenii a României. Documentul lansat la Palatul Elisabeta si interviul Princepelui Radu nu dau un raspuns acestei întrebari; mai exact spus nu dau un raspuns direct acestei întrebari. Ceea ce nu înseamna deloc că gesturile în discutie sunt rod al întâmplarii. Ele par sa fi survenit acum si nu mai devreme pentru că, între mai multe altele, Casa Regala a reusit numai acum sa-si consolideze pozitia si resursele pe masura unui asemenea pas. În privinta aceasta nu este deloc întâmplator că documentul cuprinzînd strategia asumata de Principesa Margareta si Principele Radu se încheie astfel: (În ceea ce ne propunem), "alături de noi se va afla întreagă Familia Regală, prezentă prin cele trei <centre> ale Regalitătii din România - Palatul Elisabeta (centrul activitătii publice), Săvârsin (model de dezvoltare rurală) si Castelul Pelisor (Scaunul istoric al Familiei Regale)". Indiscutabil că valorile intrinseci Regalitatii românesti - legitima istoric si garanta a mândriei, identitatii, continuitatii, traditiilor si tuturor celorlalte valori nationale - sunt esentiale atunci când vorbim despre statutul si forta Casei Regale. În acelasi timp, însa, implicarea Casei Regale în proiecte precum cel propus prin strategia din primavara presupune - cum s-ar putea altfel? - si un considerabil efort de ordin material si financiar. Or aceste resurse ar fi lipsit cu totul daca în anii din urma Casei Regale nu i-ar fi fost restituite - chiar si numai în parte, cum bine stim - proprietatile confiscate samavolnic de regimul comunist. Asadar, decizia pe care Casa Regala a luat-o în primavara a fost posibila atunci si nu mai înainte inclusiv din cauza că numai atunci a existat un minim de resurse financiare si materiale pe care sa fie fundamentata strategia la care ma refer. Restituite Casei Regale, Palatul Elisabeta, Domeniile regale de la Săvârsin, Castelul Pelisor, Castelul Peles, partea veche a Palatului Foisor si terenurile aferente etc reprezinta resurse cu care - avem suficiente motive sa credem - Familia Regala îsi va sustine, în interes national, proiectele anuntate.

Legat de chestiunea restituirii proprietatilor regale, am fost si sunt de parere că Familia Regala nu ar trebui sa se simta în vreun fel datoare fata de politicienii care au luat cuvenitele decizii. Iar asta pentru că un act care nu a facut decât sa puna capat - atât de târziu, totusi - unei samavolnicii de stat chiar nu are cum sa oblige la foarte multa recunostinta. Asta pe de o parte. Pe de alta, propriul statut obliga Casa Regala sa evite sa-si creeze servituti în raport cu clasa politica - iar în privinta aceasta mi se pare că Familia noastra Regala are în propria-i istorie suficiente învataminte. În sfârsit, responsabilii Casei Regale ar merita sa dea ei însisi, principial, o atentie mai mare restituirii tuturor proprietatilor confiscate de regimul comunist. Personal percep ca pe una din lacunele cele mai serioase ale strategiei regale absenta oricarei referiri la aceasta chestiune fundamentala - si în continuare de o acuta actualitate - a perioadei "post-comuniste". Faptul acesta poate sa ridice semne de întrebare asupra viziunii actualilor conducatori ai Casei Regale în legatura cu una dintre valorile fundamentale ale oricarei societati democratice si prospere - dreptul sacrosanct la proprietate. Dupa cum, fara sa vrea, poate sa justifice temerile celor care cred că e posibil ca restituirea proprietatilor confiscate de comunisti sa nu se mai regaseasca în strategiile Casei Regale privind România din simplul motiv că Familia Regala si-a rezolvat deja propriile-i probleme.

Dar documentul lansat primavara trecuta la Palatul Elisabeta pare că si-a propus sa sublinieze si alte elemente ale noii strategii a Casei Regale. La unul dintre ele - cine si cum ar urma sa conduca dupa Regele Mihai Casa Regala - voi încerca sa ma refer saptamâna viitoare. (New York Magazin, 25 iulie 2007)


Casa Regala: un moment important (I), articol publicat in anul 2007