Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Casa Regala: un moment important (III)

Conchizînd la cele ce-am scris saptamâna trecuta, mi se pare evident că viziunea Casei Regale referitoare la propriul loc în istoria României din urmatoarele câteva decenii a înregistrat câteva deosebiri notabile între momentul decembrie 1997 si martie 2007. Astfel, dupa ce în decembrie 1997 Principesa Margareta a fost desemnata succesoare la Tron, preconizîndu-se o revenire prin referendum la Monarhie, în martie 2007 ideea restaurarii Monarhiei pare că este abandonata iar Principele Radu vorbeste despre sine ca despre un reprezentant al Casei Regale avînd "destin, si nu cariera" (si adauga apoi, vrînd parca sa sublinieze în plus ceea ce tocmai afirmase, că acelasi lucru ar fi valabil si pentru Principesa Margareta).

Personal nu am motive sa ma îndoiesc că responsabilii Casei Regale fac tot ce este posibil ca analizele pe care îsi bazeaza deciziile sa fie cât mai corecte. În acelasi timp, însa, cred că niciodata nu ar fi inutila grija ca deciziile importante ale Casei Regale sa nu fie influentate în vreun fel de interese straine de propriile interese ori de cele generale ale societatii. De câtiva ani reusesc sa urmaresc cu o anumita regularitate agenda lunara a Princepelui Radu. Indiscutabil că efortul e impresionant - inteligent, vizînd o tematica incredibil de variata, acoperita "teritorial" cu o rigoare aproape matematica, iar unul dintre rezultatele cele mai vizibile este că la nivelul Casei Regale s-a acumulat un volum de informatii foarte important cantitativ si calitativ, care, cel mai adesea, se regaseste în calitatea propriilor viziuni, decizii si actiuni; în privinta aceasta documentul "România, o viziune pe 30 de ani" este un exemplu de-a dreptul notabil. Si totusi, uneori exista impresia că anumite atitudini ale Casei Regale raspund nu în suficienta masura asteptarilor.

În prima parte a acestui text consideram că ignorarea chestiunii proprietatilor confiscate de regimul comunist reprezinta o lacuna a strategiei regale din martie anul acesta. Dar o lipsa cred că este de asemenea si absenta oricarei referiri la nevoia reabilitarii adevarului istoric din perioada totalitarismului comunist (sub acest aspect, mi se pare, nu doar strategia sufera, ci întreg discursul si atitudinile din ultimii ani ai Casei Regale). Ce vreau sa spun este ca ma numar printre cei care cred că nu este cu totul exclus riscul ca deciziile si atitudinile importante ale Casei Regale sa fie afectate de interese ilegitime si esential contrare intereselor generale ale societatii. În paranteza, strategia din primavara insista în câteva rânduri asupra unui rol important care ar trebui sa revina "oamenilor de afaceri", "oamenilor prosperi" si "personalitătile cu influentă în societate". Or în aceasta privinta este evident că nuantele sunt extrem de importante, de vreme ce este un adevar care nu mai trebuie demonstrat că "influenta" si "prosperitatea" celor la care Casa Regala face apel vin în primul rând, cel mai adesea, din apartenenta respectivilor la fostul regim dictatorial, la Securitate mai ales, la Sistemul oligarhic "post-comunist", dar si din implicarea în cele mai mari fraude si acte de coruptie de dupa 1989.

Grija ca deciziile si strategiile Casei Regale sa fie fundamentate pe studii si evaluari cât mai corecte, si sa fie cât mai putin sau deloc influentate de interese ilegitime si contrare interesului general, ar trebui dublata de o atentie pe masura în privinta comunicarii dintre Casa Regala si societate. Sinceritatea comunicarii, argumentarea credibila a deciziilor sunt esentiale pentru consolidarea permanenta a încrederii în Casa Regala. Nu am observat ca din punctul acesta de vedere sa existe într-adevar probleme. Si totusi, câte ceva ar mai ramâne de facut si aici.

Cele doua exemple pe care le am acum la îndemâna mi se pare că au o anumita relevanta. Probabil din cauza că în martie anul acesta viziunea Casei Regale asupra posibilitatii revenirii la Monarhie a fost revazuta, de mai mult timp în biografia oficiala a Principesei Margareta, publicata pe web-site-ul Casei Regale, nu mai apare consemnat momentul 30 decembrie 1997, al desemnarii ei ca succesor al Regelui Mihai. În schimb, mentiunea, foarte importanta în istoria recenta a Coroanei României, se regaseste, fara exceptie si în mod cât se poate de firesc, în toate celelalte biografii si "cronologii" regale, altele decât cele oficiale. Or asa ceva nu poate sa nu ridice întrebari cu privire la explicatiile unor asemenea lucruri. La fel, întorcîndu-ma la interviul din Adevarul al Principelui Radu, de care am amintit în urma cu o saptamâna, nu se poate ca cititorii sa nu-si fi pus întrebari care ar fi putut fi evitate în legatura cu explicatia mai mult decât sibilinica data de Alteta Sa faptului că astazi revenirea la Monarhia anului 1947 nu ar mai fi posibila din cauza că, citez: "În 1947 nu era o entitate supranationala cum e UE, din care fac acum parte toate monarhiile". Nu cred sa existe cineva rational care sa nu fi ramas cu sentimentul că raspunsul pe care tocmai l-am reprodus, vizînd o chestiune fundamentala în toate privintele, a fost data la o cu totul alta întrebare decât cea la care reprezentantul Casei Regale a raspuns într-adevar.

Ca sa închei: facînd publica, în martie trecut, propria-i viziune pentru urmatorii 30 de ani, Casa Regala a probat înca o data atasamentul fata de destinul României si determinarea de a sluji cât se poate mai bine acest destin. Cu doar câteva exceptii (la una sau doua m-am si referit), strategia propusa mi se pare cu totul remarcabila. Distanta enorma dintre ceea ce s-a întâmplat în economie în ultimii 18 ani si principiile propuse de strategia regala este matematic egala cu distanta dintre ceea ce este astazi România din punct de vedere economic si ceea ce ar fi putut sa fie daca ar fi fost condusa competent, cu inteligenta si cu gândul la binele tuturor si nu doar la propasirea unei oligarhii cinice si depravate. Daca educatia ar fi urmat principiile strategiei regale, societatea româneasca ar fi fost astazi, de asemeni, incomparabil mai departe. Daca politicienii ar fi înteles ca "spiritul de raspundere, loialitatea, generozitatea si puterea exemplului" sunt valori care trebuie respectate si nu dispretuite de conducatorii unei tari, atunci tara lor si ei însisi ar fi fost astazi infinit mai respectati. Fiecare an care a trecut dupa decembrie 1989 a aratat, uneori într-un mod contradictoriu dar în ultima instanta cu atât mai convingator, că implicarea Casei Regale în destinul României este tot mai necesar.

Personal cred că revenirea la monarhie, în chiar termenii constitutionali si politici ai anului 1947, este nu doar posibila dar si categoric dezirabila. Si totusi, daca în cele din urma se va decide că rolul Casei Regale în istoria viitoare a tarii va trebui jucat altfel, cred că o asemenea decizie ar trebui sustinuta si ea. Contînd în primul rând că printr-o asemenea formula, cel mai probabil "tranzitorie", Casa Regala îsi va consolida si mai mult prestigiul si popularitatea. Iar prin aceasta va garanta că, nu peste mult timp, Monarhia româneasca "va fi iarasi ce a fost, si mai mult decât atât". (New York Magazin, 8 august 2007)


Casa Regala: un moment important (III), articol publicat in anul 2007