Liberalii: cum ne asteptam (I)

La Congresul din mai 2000 m-am retras din Alianta Civica. Plecam dupa zece ani în care facusem tot ce-mi statuse în puteri ca sa ajut la consolidarea functionala a AC, a credibilitatii si influentei ei. M-am retras mai ales din cauza că fostii mei colegi din conducerea organizatiei abandonasera cu totul, într-un mod greu de explicat, atitudinea critica fata de guvernarea de la acea data (CDR preluase puterea în urma alegerilor din toamna lui 1996, câstigate cu contributia notabila a Aliantei Civice). În cuvântul tinut la Congres, am spus între altele: "De aproape doi ani - doi din cei aproape zece de când sunt în Alianta Civica - traiesc un sentiment destul de acut al zadarniciei. Într-un timp în care tara este condusa de colegii nostri, nu trece o zi în care ziarele sa nu scrie despre afacerile necinstite, de multe miliarde de lei, ale unuia sau altuia dintre cei pe care noi îi sustinem. Zi de zi, saptamâna de saptamâna, fara ca sa se poata face ceva si fara ca Alianta Civica sa intervina, asa cum mai ales propria-i definitie i-o cerea (si cum o facuse pâna în urma cu aproape patru ani). Situatia aceasta si sentimentul că sunt cu mult mai putin util decât mi-as dori ma fac sa ma retrag astazi din Alianta Civica". Pentru că, înaintea mea, presedintele de atunci al României, Emil Constantinescu (fostul nostru coleg de la AC) tocmai contestase că guvernarea pe care el o gira ar putea fi asociata cu acte de coruptie, am pus la dispozitia celor prezenti un numar de date care probau indubitabil contrariul. Redau un pasaj din materialul de atunci: "Ministrul Finantelor Traian Decebal Remes si secretarul de stat din acelasi Minister Iosefina Morosanu au aprobat <reesalonarea> la bugetul public a unor datorii de zecii de mii de miliarde de lei (inclusiv în folos propriu, al unor altor politicieni apartinînd partidelor de la guvernare ori al finantatorilor acestora). Dupa 1996, vicepresedintele PNL senatorul Paul Pacuraru s-a folosit de pozitia pe care o are pentru a angaja afaceri foarte profitabile ale firmelor sale cu societati comerciale cu capital de stat (Romtelecom, Sidex, Rafo-Onesti)".

M-am întors în timp cu sapte ani vrînd sa spun că ceea ce i se întâmpla astazi Partidului National Liberal nu-i absolut deloc întâmplator. Dezastrul pe care scandalul de coruptie al lui Traian Decebal Remes l-a produs PNL si guvernarii sale actuale e nu doar total dar era si perfect previzibil. Fostul ministru al Agriculturii este nu numai un individ corupt pâna în maduva oaselor, un cleptoman intratabil, dar si un om cu probleme psihice evidente - mai multe aparitii la televizor, între care si cea din 9 mai 2007 de la Realitatea TV, emisiunea "Ultima ora", fac mai mult decât sa sugereze ca tulburarile psihice îi sunt cauzate de alcoolism. Stiindu-i bine antecedentele, cine si cum a putut sa dea Ministerul Agriculturii pe mâinile unui asemenea personaj? Cu putine zile înainte sa explodeze bomba Remes, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au cerut presedintelui Basescu si Comisiei prezidentiale avizul pentru începerea urmaririi penale împotriva ministrului Muncii Paul Pacuraru. Confruntat cu probele, demnitarul liberal a sfârsit recunoscînd că a intervenit pentru ca firma fiului sau sa obtina contracte de la o companie de stat - Societatea Nationala a Lignitului Oltenia. Stiute fiindu-i si lui antecedentele, de cleptoman aproape la fel de înrait ca si Remes, te întrebi cine si cum a putut sa-i dea si acestui individ un minister pe mâna?

Însa întrebarea la care mi se pare cel mai greu de raspuns este asta: Cum de a fost posibil ca actuala conducere a PNL sa expuna partidul, într-un mod pur si simplu sinucigas, intentiilor demolatoare ale Sistemului securisto-fesenist reprezentat în acesti ultimi ani, la vârf, de Traian Basescu? Dupa alegerile din urma cu trei ani, în special dupa ce a refuzat "fuziunea" cu Partidul Democrat (prin care Sistemul urmarea de fapt sa desfiinteze si acest partid istoric), a devenit evident pentru oricine că PNL va fi supus unor atacuri fara precedent. Lunile care au trecut dupa ceea ce am scris în vara acestui an (serialul "Triumful totalitarismului fesenisto-securist, la un pas", iunie-iulie 2007) m-au confirmat la punct si virgula. Inclusiv în insistenta cu care atrageam atentia că "liberalii vor trebui sa fie cu maxima bagare de seama la vulnerabilitatile pe care unii dintre lideri le au prin implicarea în afaceri de coruptie".

Ceea ce era evident pentru oricine, nu a fost, oare, evident si pentru Calin Popescu Tariceanu si colegii sai din conducerea PNL? Si daca da, cum de a fost posibil ceea ce a urmat? În aceste conditii, sa fie oare exagerata, la limita, întrebarea daca nu cumva chiar unii dintre conducatorii acestui partid au dat o mâna de ajutor celor care au vrut si vor sa distruga acest partid istoric?

Fara discutie ca Sistemul securisto-fesenist se foloseste si împotriva PNL de un întreg arsenal, care nu are nimic de-a face cu o "societate democratica" si cu "statul de drept" (saptamâna viitoare ma voi asupra acestei chestiuni). Dar se îndoia cineva că se va întâmpla asa ceva? Si daca nu, nu cumva e cu atât mai greu de înteles ceea ce au facut în ultimele luni conducatorii PNL?

Loviturile devastatoare primite în ultimele saptamâni i-au facut pe doi sau trei dintre colegii lui Tariceanu (vicepresedintii Crin Antonescu si Norica Nicolai par mai vizibili) sa vorbeasca despre nevoia unor masuri urgente la nivelul guvernarii si al deciziilor în partid. Ma tem că, cel putin pentru moment, nu se mai poate face mare lucru - si că PNL trebuie sa se astepte la un destin asemanator cu cel al PNTCD de dupa guvernarea 1997-2000. Daca as fi întrebat ce m-ar face mai optimist că în acest caz evolutiile ar putea sa fie mai bune decât în cazul taranistilor, as raspunde că prezenţa în leadership-ul liberal al unor oameni precum Crin Antonescu (asta în cazul în care ascensiunea lor nu va fi blocata de "baronii" partidului, mai ales de oamenii cu foarte multi bani din PNL). (New York Magazin, 17 octombrie 2007)

Liberalii: cum ne asteptam (I), articol publicat in anul 2007