Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Situatiunea (VII)

Primavara trecuta, mai precis la începutul lunii aprilie, Ministerul de Interne a împânzit Bucurestiul cu bannere pe care scria: "3 aprilie, Ziua Jandarmeriei Române. 157 de ani de continuitate în slujba cetatenilor". Chestia asta cu "continuitatea" e de coma, stiut fiind că la putin timp dupa ce au pus mâna pe putere comunistii au desfiintat Jandarmeria si au înfiintat Trupele de Securitate. Asadar, de la începutul lui 1949 si pâna la în vara lui 1990, deci mai bine de 40 de ani, nici vorba de "continuitatea" Jandarmeriei. În schimb, în toti anii de dupa 1990, pâna chiar si astazi, foarte multi securisti au dus o viata lipsita de orice griji în rândurile "reînfiintatei" Jandarmerii. Asadar, daca e vorba de "continuitate", continuitate are mai degraba Securitatea decât Jandarmeria. / Prostul cel mai periculos e prostul zelos. / Constat neîncetat, inclusiv pe mine însumi, cât de grav imperfecta e natura umana. / Cred că as putea sa numesc usor câteva zeci de intelectuali declarati anti-comunisti si anti-securisti neîmpacati care au votat si îl sustin pe Basescu, desi daca le pui problema recunosc că sunt aproape siguri că un om cu trecutul lui Basescu nu avea cum sa nu fi fost un om al Securitatii. Nu-i ăsta un lucru dracesc? / Daca Dumnezeu nu exista, atunci lumea aceasta e de un absurd monstruos.  / Politicienii de la Washington par sa aiba asteptari inavuabile în ce priveste Europa inclusiv în chestiunea Kosovo. / Deputatul Ioan Talpes - fost consilier al lui Iliescu si ambasador al lui Constantinescu - amenintase mai demult că va reclama Curtii de la Haga nu se stie ce neregularitate în instalarea, dupa alegerile din 2004, Guvernului Tariceanu. Desi stie oricine că respectivei Curti a ONU i se pot adresa numai statele. Mare Ţară, mari Conducatori... / La sfârsitul lunii martie anul acesta, pe când abia începuse circul demiterii lui Basescu,  Constantinescu si Ion Iliescu au organizat la Brasov un "simpozion" avînd ca mesaj necesitatea demiterii prezidentului aventurier. Vazînd eu înca o data cu cine si cum se întovaraseste Constantinescu, ma conving tot mai tare ce personaj tulbure e fostul presedinte. / Un om ca Stelian Tanase, care a contribuit din plin la sabotarea din interior a Aliantei Civice si la distrugerea Partidului Aliantei Civice, nici nu putea sa nu ajunga dupa aceea pe statele de plata ale lui Dan Voiculescu si Sorin Ovidiu Vântu. / Nu stiu daca altii s-au asteptat, eu însa m-am asteptat că, odata ajunsa ministru al Justitiei, Monica Macovei va initia amendamente legislative care sa introduca incompatibilitatea între calitatea de parlamentar si cea de avocat. Nu s-a întâmplat nici lucrul acesta. Ma gândeam la el cu ceva timp în urma, când judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au avut de judecat un dosar al presedintelui Partidului Conservator, senatorul Dan Voiculescu. De parca n-ar fi fost suficient că judecau cauza unui parlamentar, judecatorii au avut de suportat o presiune în plus - avocatul lui Dan Voiculescu, Sergiu Andon, parlamentar si el, mai exact deputat. / Cu ceva timp în urma, arhanghelii moralitatii publice si ai anti-comunismului dâmbovitean, cinci sau sase intelectuali de la Alianta Civica, desigur în frunte cu Ana Blandiana, au "iesit în strada" ca sa protesteze în contra "evacuarii Grupului pentru Dialog Social din imobilul din Calea Victoriei". Desi imobilul ocupat de intelectualii gedesisti e unul confiscat abuziv si el de regimul comunist criminal. / Marea Britanie e o membra a Uniunii Europene avînd capitala la Washington. / Ce lucru extraordinar, apa fierbe la fix 100 de grade si îngheata la fix 0 grade! Au ateii dreptate când ne spun că minunile nu au nevoie de Dumnezeu. / Daca n-ar fi murit, anul asta Mircea cel Batrân ar fi împlinit 652 de ani. / Daca în Bucuresti vreti sa luati un taxi, si aveti cât de cât mila de domniile voastre, înainte sa urcati ziceti-i soferului că nu doriti sa conversati si nici sa ascultati muzică. / Dupa 1990, editura Humanitas a fost si este inclusiv un instrument prin care Sistemul a reusit sa corupa, în beneficiul reciproc, destul constiinte. / Frustrat că altii, si nu el, au avut ideea si posibilitatea legala sa mareasca pensiile, Traian Basescu, ne amintim, s-a dedat la un nou atac la adresa liberalilor. Între multe altele, el a amenintat că va cere Guvernului Tariceanu ca, "în temeiul art 135, alin 5 din Constitutie sa-i prezinte sursa de finantare pe baza careia a decis cresterea pensiilor" (interviu la Realitatea TV în 3 iulie 2007). Bineînteles că în Constitutie nu exista niciun "art 135, alin 5" iar Guvernul nu are nicio astfel de obligatie fata de seful statului (halal sef al statului!). / Pe când tocmai debutase cu emisiunea "100%" la Realitatea TV, Robert Turcescu a insistat într-un mod de-a dreptul jenant sa-i fiu invitat la una dintre editii. Stiind cine îi e patron, bineînteles ca l-am refuzat - si nu ma îndoiesc că si el a înteles bine de ce-am facut-o. De ceva timp un alt lefegiu de-al gangsterului Vântu, mai putin celebru, nu ma mai slabeste si el sa-i fiu musafir. Pe nesimtitii astia daca nu-i bagi în ma-sa nu scapi de ei. / Într-un interviu publicat de curând de Die Zeit, cunoscutul scriitor german Günter Grass a facut un mare caz de necredinta sa în Dumnezeu. Cât de vanitos, de snob si de neîntelept trebuie sa fie un asemenea intelectual ca sa faca asa ceva... Daca Dumnezeu n-ar exista, atunci intelectuali ca Grass ar avea obligatia sa-l inventeze pentru semenii sai. / Siberia, sau geografia ca pedeapsa. (New York Magazin, 7 noiembrie 2007)


Situatiunea (VII), articol publicat in anul 2007