Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Decomunizarea României: iluzii si proiecte (I)

Cineva care în zilele lui decembrie 1989 ar fi profetit că pâna în anul de gratie 2007, dupa aproape doua decenii de la revolutia anti-comunista, se vor fi facut atât de putine pentru decomunizarea societatii românesti, cu siguranta ar fi fost privit ca un ciudat. Iata însa că o profetie pe care nimeni n-a îndraznit s-o faca s-a încapatânat sa se împlineasca, cu de la sine putere, mai mult decât în visele cele mai negre.

Ar fi desigur inutil s-o iau de la capat si sa mai spun înca o data cât de coplesitor a fost si este dominata societatea româneasca de dupa 1989 de Securitate si de cei care, cu concursul Securitatii, au preluat puterea dupa înlaturarea lui Ceausescu. Acest Sistem nenorocit a controlat si controleaza absolut totul în România "post-comunista": politica, institutiile, presa, diplomatia, sondajele de opinie, justitia, armata, privatizarile, acumularea marilor averi samd. Totul, absolut totul.

Decomunizarea României reprezinta înca unul din capitolele la care Securitatea si Sistemul ei si-au luat o revansa istorica. Iar "procesul comunismului", o idee în care sustinatorii lui au fost înfrânti umilitor. Despre marile, adevaratele crime ale Securitatii si Sistemului ei nu stim în continuare aproape nimic - iar prin CNSAS securistii servesc românilor nimic altceva decât, am mai spus-o, o farsa cinica. Comisia Tismaneanu, "Raportul" ei si "condamnarea comunismului" facuta de Traian Basescu în Parlament semnifica aproape acelasi lucru atât timp cât sunt sanse maxime ca nimic sa nu se mai întâmple mai departe.

În aceste conditii mai ramâne sa vedem daca si ce anume se va mai întâmpla cu cei câtiva pasi facuti deja de Guvernul Tariceanu si Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, înfiintat prin hotarâre a Guvernului în urma cu doi ani. Ma refer, pe de o parte, la cele câteva sesizari penale cu care IICCR s-a adresat Parchetului iar pe de alta parte la cele câteva propuneri de ordin legislativ pentru incriminarea si sanctionarea "crimelor comunismului". În primul caz au fost avute în vedere faptele savârsite de unii membri ai aparatului represiv al regimului comunist - colonelul de Securitate Gheorghe Enoiu, comandantii penitenciarelor, generalul Plesita si alti securisti implicati în atentatele împotriva lui Paul Goma, Nicolae Penescu si Serban Orescu etc; solicitat de Institut la redactarea unora dintre aceste sesizari (ca si la formularea propunerilor legislative), am fost si ramân la parerea că, pe masura ce IICCR va înainta cu propriile cercetari, în fata Justitiei ar trebui adusi si alti responsabili comunisti, de rang mai înalt, din ale caror ordine faceau alde Enoiu si Plesita ce faceau - lideri ai PCR ori sefii supremi ai Securitatii, în viata înca, precum Postelnicu sau Iulian Vlad.

În cursul anului 2007, IICCR a avut în vedere doua principale initiative legislative. Prima a vizat incriminarea penala a "crimelor comunismului". O prima varianta luata în calcul a fost modificarea Codului penal în sensul ca amintitele crime sa fie circumscrise infractiunii de genocid. În fondul lucrurilor, ideea era în buna parte justificata, tinînd cont în special de faptul că sub aspectul "continutului constitutiv" faptele de genocid si "crimele comunismului" sunt în definitiv foarte asemanatoare (de exemplu, urmarea imediata în ambele cazuri consta nu numai în punerea în pericol a existentei unei colectivitati sau a unui grup dar si în producerea unor consecinte materiale (pierderi de vieti omenesti, vatamari corporale grave etc). Rezervele fata de incriminarea "crimelor comunismului" prin infractiunea de genocid (si prin redefinirea corespunzatoare a acesteia) au prevalat si au avut în vedere faptul că atât în dreptul international cât si în cel intern genocidul este de mult timp consacrat ca atare, avînd un specific în "subiectul pasiv calificat" al acestei infractiuni - anume "o colectivitate sau un grup national, etnic, rasial sau religios"; specificul national/etnic/rasial deriva inclusiv din etimologia termenului genocid: grecescul genos (ginta, grup) si latinescul caedere (a omorî) sau, dupa alti autori, din latina - genus, neam si caede, tai, distrug. Probabil că daca în discutie ar fi fost definirea genocidului numai prin legea interna (Codul penal, în prezent art 357) definitia în cauza ar fi putut fi extinsa si cu privire la colectivitatile si grupurile reprimate din motive politice, de apartenenta la o clasa sociala sau alta etc. Însa în discutie este si faptul că genocidul este definit, într-un mod practic identic cu cel din Codul penal român (sau mai exact viceversa), si de Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite - Conventie care a intrat în vigoare în 1951 si pe care România a ratificat-o în 1950.

Desigur că în numele ideologiei comuniste au fost comise numeroase acte genocidale: exterminarea prin foamete organizata a circa patru milioane de tarani ucraineni de catre Stalin în anii 1932 si 1933; asasinarea a aproape un sfert din populatia cambodgiana de catre khmerii rosii între 1975 si 1978 (vietnamezi, chinezi, budisti, islamisti) etc. Dar cercetarile de dupa prabusirea blocului sovietic indica faptul că, începînd cu 1940, despre genocid se poate vorbi si în teritoriile românesti ocupate în urma Pactului Hitler-Stalin din august 1939 [se poate vedea si articolul “<Procesul comunismului>: o noua amânare (IV)”, publicat tot în 2007 pe acest web-site]. Însa împrejurarea aceasta nu constituie în sine un argument suficient pentru a defini drept crime de genocid toate crimele comunismului - deci inclusiv pe acelea care vizau reprimarea si exterminarea colectivitatilor si grupurilor din motive politice. În aceste conditii solutia era (si este) ca ororile comise în numele ideologiei comuniste totalitare sa fie incriminate ca infractiuni de sine statatoare - din aceeasi categorie a infractiunilor "contra pacii si omenirii" ca si genocidul (respectivele crime nefiind cu nimic mai putin grave decât aceasta din urma). Saptamâna care vine voi detalia cu privire la solutia de care am amintit.

PS La Bucuresti, asa-zisul presedinte Basescu, capul de astazi al Sistemului securisto-fesenist, tocmai i-a dat un ultimatum primului ministru Tariceanu sa-i propuna revocarea ministrilor Justitiei si Muncii. Sa fie oare o întâmplare că cei doi tocmai sunt pe cale sa finalizeze initiative legislative foarte concrete vizînd pedepsirea "crimelor comunismului"? Cât despre scoaterea de sub urmarire penala a lui Iliescu pentru mineriada din iunie 1990 (procurorul general Kövesi Laura Codruta), oricine care nu este orb poate sa vada că Sistemul securisto-fesenist e cel de care tot scriu eu în ultimii ani, si nu altul: Iliescu, Basescu, Curtea Constitutionala, procurorii Monicai Macovei s.cl. (New York Magazin, 12 decembrie 2007)

Pe tema acestui articol, în prima parte a anului 2015 am realizat şi analiza "<Decomunizarea României>: fantasma unui sfert de veac", care poate fi găsită pe pagina de Documente/ Analize, studii, rapoarte.


Decomunizarea României: iluzii si proiecte (I), articol publicat in anul 2007