Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Decomunizarea României: iluzii si proiecte (III)

Asadar, dupa 18 ani de la revolutia anti-comunista din decembrie 1989, în legislatia româna nu a fost introdus un singur paragraf pe baza caruia vinovatii de "crimele comuniste" sa fie trasi la raspundere. Ca sa nu mai insist asupra acestui extraordinar absurd voi invita înca o data sa ne gândim doar la modul în care, odata cu terminarea celui de-al doilea razboi mondial, a fost tratata cealalta a doua mare nenorocire a secolului trecut, nazismul.

Si totusi, în absenta unor texte de lege precum cele la care ma refer nu exista absolut niciun motiv ca actele de represiune comunista sa nu fie judecate si pedepsite. Atât în forma de dinainte de 1990 cât si în cea de dupa, Codul penal român are texte aplicabile practic tuturor tipurilor de abuzuri comise de membrii aparatului represiv comunist împotriva concetatenilor lor, a intereselor si drepturilor si libertatilor fundamentale ale acestora - chiar daca respectivele abuzuri nu sunt definite, asa cum ar fi trebuit, drept "persecutii pe motive politice". Încalcarea dreptului la viata,  la libertate si inviolabilitatea persoanei, a libertatii de constiinta si de exprimare, a inviolabilitatii corespondentei si domiciliului etc etc prin abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngradirea unor drepturi, purtare abuziva, arestare nelegala si cercetare abuziva, supunere la rele tratamente, tortura, represiune nedreapta, determinarea sau înlesnirea sinuciderii etc etc au fost si sunt, toate, pedepsite de Codul penal. Desigur că în toate aceste cazuri, în care este vorba de abuzuri ale membrilor aparatului de represiune comunista, faptele în cauza ar fi complet injust sa fie judecate ca fiind comise de un oarecare/de oricare "functionar public", în întelesul legii penale. Ar fi injust în modul cel mai evident ca abuzurile grave savârsite de fostii ofiteri ai Securitatii, de exemplu, sa fie tratate ca oricare alt "abuz în serviciu" al unui functionar de rând care a încalcat în nu stiu ce fel legea atunci când s-a ocupat de nu stiu care cerere depusa la ghiseul sau. Abuzul în serviciu prin îngradirea unor drepturi comis de un ofiter de Securitate va trebui desigur pedepsit cu pedeapsa maxima prevazuta de textul penal iar în considerarea circumstantelor agravante în savârsirea faptelor judecatorul va trebui sa aplice sporul de pedepasa maxim.

Circumstante agravante în asemenea cazuri sunt nu numai cele prevazute în regula generala de legea penala, ci si faptul că membrii aparatului represiunii comuniste comiteau abuzurile respective împotriva unor persoane aflate în imposibilitatea de a se apara în vreun fel. Ei aveau reprezentarea foarte clara a faptului că, în cadrul unui regim dictatorial de o duritate extrema, precum cel pe care îl slujeau cu atâta zel, ei aveau un drept de viata si de moarte asupra celor pe care îi reprimau în apararea regimului comunist totalitar. Ei aveau de asemenea reprezentarea clara a faptului că prin abuzurile lor violau în modul cel mai grav drepturi si libertati cetatenesti "garantate" de Constitutia comunista si prevazute în tratatele internationale la care România era parte.

Activitatea represiv-infractionala a membrilor regimului comunist s-a constituit practic în permanenta într-un concurs foarte complex de infractiuni dintre cele mai grave, împrejurare care trebuie avuta în vedere, potrivit principiilor dreptului penal, atunci când se discuta despre eventuala prescriere a raspunderii pentru faptele în cauza. Legat de lucrul acesta, si de faptul că pe timpul regimului comunist crimele si abuzurile comise de catre responsabilii lui nu au fost incriminate legal si pedepsite în vreun fel, se impune spus că incriminarea si pedepsirea lor în prezent reprezinta un act de justitie nu numai necesar dar si deplin posibil. În acest sens sunt relevante prevederile art 7 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de statul român prin Legea nr 30/1994. Potrivit paragrafului 1 al textului amintit, "Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost savârsita, nu constituia o infractiune, potrivit dreptului national si international. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decât aceea care era aplicabila în momentul savârsirii infractiunii". În acelasi timp însa, paragraful 2 al articolului citat, de maxima relevanta sub aspectul la care ma refer, prevede că "Prezentul articol nu va aduce atingere judecarii si pedepsirii unei persoane vinovate de o actiune sau de o omisiune care, în momentul savârsirii sale, era considerata infractiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate".

În consecinta, este evident  ca textul Conventiei europene este deplin aplicabil în materia în discutie. Astfel, pe de o parte, crimele savârsite de responsabilii regimului comunist nu au fost judecate si pedepsite pe timpul acelui regim întrucât în acea perioada ele nu constituiau - nu aveau cum sa constituie, în contextul dat - "infractiuni, potrivit dreptului national". Pe de alta parte, ulterior prabusirii regimului comunist, aceste fapte puteau si pot fi incriminate, judecate si pedepsite, întrucât la data savârsirii lor erau "considerate infractiuni potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate" - între acestea, încalcarea dreptului la viata, la libertate si inviolabilitatea persoanei, a libertatii de constiinta si de exprimare, a dreptului la libera circulatie, a dreptului de proprietate, a inviolabilitatii corespondentei si a domiciliului etc. Aici ar mai fi de adaugat ca incriminarea "crimelor comuniste" ("persecutiile pe motive politice")  drept "crime împotriva omenirii", pe baza Conventiei ONU din 1968 privind imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanitatii - la care m-am referit saptamâna trecuta - ar rezolva definitiv, si cât se poate de judicios, si problema imprescriptibilitatii "crimelor comunismului".

Asadar, în momentul de fata exista câteva proiecte care puse în practica ar putea sa însemne tot atâtia pasi în "procesul comunismului" si decomunizarea societatii românesti. O alta initiativa a IICCR, înaintata Ministerului Muncii, priveste reducerea pensiilor membrilor aparatului de represiune comunista. Cu sensul asta ma si întrebam în urma cu doua saptamâni daca este chiar o întâmplare că Traian Basescu a cerut revocarea ministrului Muncii (si celui al Justitiei - care îsi însusise deja initiativa IICCR de incriminare prin Codul penal a "crimelor comunismului"). Prin urmare, ramâne ca în lunile care vin sa vedem daca nu cumva si aceste initiative (oare de proiectul Legii lustratiei de ce nu mai auzim demult nimic?) vor fi zadarnicite de Sistemul securisto-fesenist care domina si astazi atât de coplesitor România. (New York Magazin, 26 decembrie 2007)


Decomunizarea României: iluzii si proiecte (III), articol publicat in anul 2007