Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Situaţiunea (XI)

În textul precedent, pe lista ticăloşiilor recente ale aşa zisei Curţi Constituţionale am uitat să trec desfiinţarea (şi) de drept a CNSAS. O fac aici. / Şi la bilanţul ultim al aşa zisei Direcţii Naţionale Anticorupţie situaţia a fost aceea pe care o ştim de atâţia şi atâţia ani: în România nu există un singur oficial de rang înalt care să fi fost condamnat pentru corupţie. Ba cu ocazia evenimentului amintit a mai fost anunţată şi închiderea dosarului Flota. Ce bătaie de joc... / România întârzie şi azi să incrimineze prin Codul penal „persecuţiile pe motive politice” (între ele şi „crimele comunismului”) – incriminare care, am mai arătat, era şi este nu numai posibilă ci şi obligatorie, în condiţiile în care România a ratificat încă din 1969 Convenţia ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii. Actualul Guvern a fost primul după 1989 care a încercat ceva în sensul ăsta. Din păcate n-a reuşit să finalizeze nimic. Desigur că dacă ar fi mers în Parlament cu o astfel de propunere de completare a Codului penal ar fi avut şanse minime să reuşească (ştiind noi bine cam cine sunt şi ce şefi au partidele parlamentare). Problema e că prea breaz nu-i nici măcar propriul Minister al Justiţiei. Dar oare de ce nu mă mir prea tare ştiind că urmaşii bravilor Brătieni îl ţin aici ca secretar de stat pe Gheorghe Mocuţa, un fost procuror comunist, cu state vechi şi fapte pe măsură? În atari condiţii, soluţia se impune de la sine (şi am şi sugerat-o celor care ar putea să încerce ceva): o Ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Soluţia ar avea şi avantajul că, atunci când Ordonanţa ar ajunge să fie dezbătută în Parlament, românilor li s-ar da prilejul să vadă clar care dintre partidele parlamentare se opun condamnării răului făcut de comunismul ilegitim şi criminal. / Fostul prezident Emil Constantinescu a mers la o emisiune a lui Stelian Tănase, la Realitatea Tv („3 x 3”, din 23 februarie curent) ca să „pună la punct câteva neadevăruri” pe care Miron Cozma le-ar fi spus în ce-l priveşte la o emisiune anterioară. „Este un neadevăr”, a spus el, „că aş fi participat la Congresul PNŢCD din septembrie 1991, la care minerii conduşi de Cozma au fost primiţi şi aplaudaţi”. Una din „dovezile” aduse de Constantinescu a fost că „nu aş fi avut cum să particip la Congres pentru că nu eram membru al PNŢCD”. „Dar doamna Cornea cum de a participat?”, îl întreabă Tănase năuc. La care Milică răspunde: „Păi doamna Cornea era membră a partidului”. Ceea ce bineînţeles că nu e adevărat. Doamna Cornea (despre care nici nu ştiu dacă o fi participat la amintitul Congres) a devenit membră a PNŢCD în 2001, când la şefia partidului s-a aflat Victor Ciorbea (care, dacă tot veni vorba, a invitat-o pe Doina Cornea să intre în partid la sugestia mea). Aşadar, fostul prezident repară într-o parte şi strică în alta... / Şi încă ceva, să nu uit. În emisiunea cu pricina, Tănase l-a mai întrebat pe interlocutor dacă e corect ca pentru mineriade să fi răspuns numai Cozma, şi dacă el crede că mai sunt şi alţi vinovaţi de cele întâmplate. La care, cu scuza mincinoasă că nu i-ar ajunge timpul din emisiune, Milică a refuzat să răspundă – menajîndu-i încă o dată pe bunii săi amici, fruntaşii FSN-ului criminal Ion Iliescu şi Petre Roman. / Pe când se dezbătea pe cine să pună liberalii la Justiţie în locul tânărului Chiuariu, presa a avansat şi numele meu. Dinspre mediile cotroceniste am fost cercetat în două sau trei rânduri dacă chiar aş accepta aşa ceva. Le-am răspuns că n-aş avea decât o singură reţinere, anume că am un stomac cam păcătos şi mi-i teamă să nu vărs la ceremonia de la Palatul prezidenţial. / În emisiunea de care tocmai am amintit, Emil Constantinescu, acest diversionist care a compromis cu misie alternativa la Sistemul securisto-fesenist, a denunţat „exagerările grosolane privind corupţia din România”, care, vezi Doamne, nu-i nici pe departe aşa de serioasă pe cât se zice. Exagerările, a explicat el, constau în faptul că studiile referitoare la corupţia din România se referă la „percepţia asupra acestui fenomen” şi nu sunt măsurători ale fenomenului în sine. Păi bineînţeles că asta reprezintă peste tot în lume genul acesta de evaluări – şi nici n-o să se poată altfel până când o minte genială, ca a celui despre care vorbesc, n-o să invente nu ştiu ce aparat care să cântărească necinstea, nesimţirea şi reaua credinţă ale unora ca Milică Tiribombistul (el însuşi foarte vinovat de realitatea pe care o contestă). Până atunci însă, întreb eu, percepţia asupra fenomenului corupţiei vine din neant, de la Duhul Sfânt, sau reprezintă un rezultat al monitorizării sistematice a acestui fenomen, al măsurătorilor sociologice cu privire în special la comportamentul oficialilor şi politicienilor? / La o tembeliziune internaţională cu ştaif am văzut un documentar savant explicînd nu numai cum s-a format Universul (acum fix 13 miliarde de ani, „supa iniţială”, „big bangul” şi celelalte), dar şi cum va evolua acelaşi Univers în următoarele... 300 de miliarde de ani. S-a umplut lumea de şarlatani şi impostori. / În ziua în care generalul Vlad a împlinit 77 de ani, devoratorul de securişti Victor Roncea, pe blog-post-ul său, a deplâns soarta nedreaptă în "post-comunism" a ultimului şef al Securităţii criminale şi i-a urat respectivului La mulţi ani! La mulţi ani şi ţie, Victor Roncea! Şi multă minte, omule, că tare mai ai nevoie... / Ceea ce s-a întâmplat în Kosovo arată o dată în plus cât de important ar fi fost ca Europa, unită, să-şi fi rezolvat ea însăşi problemele. Şi totuşi, încă nu-i târziu ca lucrul acesta să se întample – iar la Washington să poată deveni încă şi mai limpede că problemele Europei sunt ale europenilor. / Clasa politică de la Bucureşti ar înfăptui un act de înalt patriotism dacă ar face ca România să revină la Monarhie. (New York Magazin, 12 martie 2008)


Situaţiunea (XI), articol publicat in anul 2008