Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Situaţiunea (XV)

Presa de la Bucureşti e plină, zi de zi, de furtişagurile neruşinate la care se dedau în continuare cei mai înalţi demnitari şi responsabili ai statului. Printre ei, inclusiv cei care ar trebui să vegheze ca aşa ceva să nu se întâmple. Emanoil Neguţ, actualul şef al Departamentului de Control al Guvernului, refuză să facă verificări privind ilegalităţile în repartiţia vilelor şi apartamentelor din noile cartiere construite în Bucureşti de Agenţia Naţională pentru Locuinţe pentru că el însuşi şi fratele lui sunt beneficiarii foarte contestaţi ai unei vile şi unui apartament din cele despre care vorbesc. Ăsta chiar că-i ghinion, să ajungi şef la Departamentul de Control şi tocmai tu să ai nevoie de o vilă iar fratele de un apartament... / Faptul că în ultimii ani aproape că a reuşit strădania Securităţii de a-i prezenta drept oameni ai săi pe unii dintre foştii ziarişti români de la Europa liberă (NC Munteanu şi ceilalţi) arată bine cam în ce ţară trăim şi ce „intelectuali” avem. Şi, desigur, în condiţiile date, şi cam cât de sus ţintesc aspiraţiile revanşarde ale securiştilor de ieri şi de azi.  În acelaşi timp, însă, cred că nu trebuie uitat nici faptul că unii dintre aceşti oameni au fost, după 1990, susţinători ai forţelor politice de sorginte fesenist-securistă. / La summitul NATO de la Bucureşti, politicienii români s-au aliniat din nou politicii Administraţiei Bush – necondiţionat şi sfidînd din nou interesele europene. Să nu se îndoiască cineva că va veni un timp când România va plăti pentru această politică. / La Steaua sunt doi Golanski, nu unul – jucătorul polonez şi „finanţatorul” machidon. / În general nu sunt de acord că românii „au conducătorii pe care şi-i merită”. Când văd însă cum în aceşti ani România a ajuns la propriu o imensă groapă de gunoi, încep să cred deja altceva. / Frustrat pesemne că numai politicienii din ţară pot fi populişti şi spune tâmpenii, Comisarul român de la Bruxelles, Leonard Orban, s-a arătat şi el foarte indignat că românii sunt văzuţi ca oaia cea mai neagră în Italia. „Noi românii” – a zis el – „suntem imigranţii care comitem cele mai multe infracţiuni pentru că suntem cei mai mulţi. Dar majoritatea românilor din Italia muncesc corect. Iar italienilor nu le spune nimeni că o parte din creşterea economică se datorează românilor". Aşadar, „noi românii”! Ce mai demagogie, şi la ce nivel... Şi chestia asta, absolut cretină, că italienii ar trebui s-o lase mai moale cu violurile şi crimele comise de unii dintre „urmaşii Romei” şi să le mulţumească în schimb pentru „creşterea economică” la care ei contribuie – şi, vezi bine, să-i firitisească aşa cum Galibardi însuşi a făcut-o odinioară: „Bravos naţiune! Halal să-ţi fie!” / În urmă cu două săptămâni am scris despre Vadim Tudor şi despre faptul că în spatele retoricii necruţătoare a patriotului naţionale se ascunde impostura cea mai crasă. Răspunsul? O ploaie de înjurături şi de minciuni – vizînd inclusiv, cel mai abject, New York Magazin, despre care secătura ceauşistă ştie bine că e una dintre extrem de puţinele publicaţii de limbă română în care se mai poate spune lucrurilor pe nume. Prins la furat, moralistul demagog n-are încotro şi recunoaşte, implicit, că vreme de aproape două decenii, ca demnitar al statului, a profitat pentru afacerile proprii de sedii ale Regiei Protocolului de Stat (RA-APPS), la chirii stabilite în bătaie de joc. Asta implicit, pentru că explicit impostorul minte iar de îngheaţă apele. Când vine vorba, în concret, de spaţiile de la Regia guvernamentală pe care le ocupă pentru afacerile sale, el scrie că deţine „numai 3 birouri amărâte pe Calea Victoriei nr 39 A.” Deşi adevărul e cu totul – dar cu totul şi cu totul – altul. Ca să mă scutesc de alte demonstraţii, pe care altminteri le pot face matematic, de data asta voi fi mai scurt şi voi lucra chiar cu materialul clientului. Adică cu nimic altceva decât cu declaraţiile publice ale individului, făcute la conferinţa de presă a PRM din 21 decembrie 2007 şi publicate în oficiosul partidului, Tricolorul, numărul 1144 din 27 decembrie 2007 – declaraţiile pe care le voi reproduce mai jos pot fi văzute, în format electronic, la http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=11673&_nr=517 Speriat că Guvernul liberal anunţase în mai multe rânduri că este hotărât să pună capăt jafului de la Regia de Protocol, Vadim a acuzat că, dacă şi el va fi evacuat, aşa ceva nu are cum să se explice altcumva decât ca un complot al americanilor – prin intermediul, citez, al „unor aşa-zişi lideri sindicali, <scoliţi> şi <vaccinaţi> în America, la începutul anilor 90, care se prezintă, periodic, la Ambasada SUA din Bucureşti ca să dea raportul şi să primească instrucţiuni.” Dar să aflăm de la Vadim însuşi (un mincinos fără ţinere de minte) în câte birouri ale RA-APPS îşi face el afacerile: „În mod concret, mai nou se intenţionează evacuarea Fundaţiei, Editurii şi Revistei <România Mare> din cele două mici  (sic!) spaţii, unde îşi desfăşoară activitatea de aproape 18 ani, mai exact din aprilie 1990: e vorba de 4 birouri administrative, situate pe Calea Victoriei nr 39 A, şi de alte 4 birouri, ale redacţiei propriu-zise, unde muncesc eu, efectiv, care se află în Casa Scânteii.” Aşadar nu „3 birouri amărîte”, ci 8. Şi totuşi, deşi minte fără ruşine şi îşi face afacerile pe banii statului, tot el îi înjură pe cei care-i spun cine este. În sfârşit, nu va fi niciodată prea mult să amintim că Petre Roman şi Ion Iliescu sunt cei care după 1989 l-au reinventat pe VadimTudor şi au făcut posibile, astfel, atâtea mizerii în viaţa publică a ultimilor douăzeci de ani. În aprilie 1990, Vadim Tudor şi Eugen Barbu i-au scris lui Petre Roman, premier la acea vreme, scrisoarea prin care i-au cerut (şi au şi obţinut imediat) condiţii pentru a publica o revistă „care să fie un instrument pentru contracararea cercurilor fasciste. Vă asigurăm că până la Crăciun vom linişti lucrurile chiar mai eficient decât ar putea s-o facă armata sau minerii“. Ce a urmat, ştim bine. După cum bine ştim că mult nu mai poate să dureze până când acest derbedeu va fi pus la punct o dată pentru totdeauna. (New York Magazin, 21 mai 2008)


Situaţiunea (XV), articol publicat in anul 2008