Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Situaţiunea (XIX)

America pare să treacă printr-un moment foarte greu al istoriei sale. Date fiind sentimentele nu tocmai favorabile astăzi americanilor la nivel mondial, nici nu vreau să mă gândesc ce va fi dacă la un moment dat s-ar pune problema solidarităţii comunităţii internaţionale cu această ţară. / Vrînd să fie spiritual şi să-i persifleze pe reprezentanţii Ucrainei în procesul de la Haga, Bodgan Aurescu, agentul României, un tânăr semidoct şi cam iresponsabil, a afirmat în faţa Curţii Internaţionale, în discursul introductiv din 15 septembrie, că ucrainenii se repetă în pledoariile lor ca elevul din Caragiale care orice era întrebat răspundea tot despre castravete. Or în Caragiale nu există nicăieri aşa ceva. Halal diplomaţie... Cu câteva săptămâni înainte aceeaşi confuzie o făcea şi Răzvan Dumitrescu, celebrul lefegiu al celebrului infractor Sorin Ovidiu Vântu. Supărat că nu ştiu ce parlamentar se încăpăţâna, la Realitatea Tv, să-i dea acelaşi răspuns la nu ştiu ce întrebare, i-a zis aşa: „E ca în Caragiale, d-le deputat, orice v-aş întreba eu, dvs tot despre castravete îmi răspundeţi.” Dar apropo de presă, tâmpenia lui Aiurescu nu numai că n-a fost amendată nicăieri, dar a mai şi stârnit valuri de admiraţie patriotică. Priviţi aici titluri de primă pagină: Umbra lui Caragiale la Haga. Aurescu a demolat argumentele Ucrainei folosind schiţa „Castravetele” (a titrat Gardianul din 16 septembrie – nici vorbă ca Nenea Iancu să fi scris vreo asemenea schiţă); "Castravetele" lui Caragiale şi lipsa de argumente a Ucrainei la Haga (Ziua din 15 septembrie”); „Castravetele“ lui Caragiale, invocat în pledoaria României la Haga (Gândul din 15 septembrie); România combate Ucraina cu “Castravetele” lui Caragiale (Cotidianul din 15 septembrie); Caragiale – invocat de România în procesul de la Haga (Curentul din 16 septembrie); Bogdan Aurescu a povestit "Castravetele", la Haga (România liberă din 15 septembrie); Anecdota–arma României în procesul cu Ucraina (Business Standard din 16 septembrie). Sau, ce explica cititorilor, câteva zile mai târziu, un aşa zis comentator de la aceeaşi presă dâmboviţeană: „În pledoaria sa, Bogdan Aurescu a apelat la scena cu castravetele din schiţa <Un pedagog de şcoală nouă>, de Ion Luca Caragiale, pentru a demonstra inconsistenţa argumentelor Ucrainei, reuşind să provoace zâmbetele judecătorilor" (Răzvan Ciubotaru, Cotidianul din 20 septembrie, Ucraina gafează în ultima zi la Haga). Răzvane, prostovane, vorba celebrului pedagog, nici vorbă de vreo scenă cu castravetele în schiţa despre care scrii fără să fi citit măcar un rând! / Salut aici o altă observaţie perfect judicioasă a lui Liviu Cangeopol: oamenii politici de la Bucureşti ştiu cel mai bine să folosească banii publici „pentru a şantaja material şi a ţine sub ascultare ceata intelectualilor flămânzi cu potenţial guraliv.” / În faţa întăririi impetuoase a poziţiei mondiale a Chinei, Uniunea Europeană şi Statele Unite nu par capabile decât să-şi digere foarte greu frustrarea. Cu câteva luni în urmă, într-o dezbatere special dedicată chestiunii, Parlamentul European s-a arătat îngrijorat de, citez, influenţa din ce în ce mai mare a Chinei în Africa. Se ştie, pentru a acoperi nevoile tot mai mari ale unei economii în plin avânt, China s-a orientat de câţiva ani către continentul negru, în special pentru a-şi procura, prin contracte cu unele ţări din zonă, materia primă pentru energie. Ceea ce, cum spun, deranjează foarte tare la Bruxelles şi Washington. Şi pentru că nu-i tocmai uşor să recunoşti aşa ceva, ieşirea sunt sofismele găunoase şi demagogice. Auziţi aici: „China are probleme cu buna guvernare, respectul drepturilor omului, standardele în domeniul muncii şi corupţia – probleme pe care le-ar putea (sic!) exporta în statele africane.” Am citat-o pe Ana Maria Gomes, euro-parlamentar portughez, autoarea raportului "Politica promovată de China şi efectele sale în Africa". Care va să zică China „ar putea” să exporte în Africa nu ştiu ce probleme de corupţie şi drepturile omului. Dar, mă întreb eu, de ce e rău numai ceea ce „ar putea” să facă chinezii şi nu şi crimele oribile pe care Vestul euro-atlantic, adesea cinic şi moralist, le-a comis secole la rândul (şi încă le mai comite) în Africa (şi nu numai), în scopul spolierii atâtor popoare de bogăţiile lor? Culmea penibilului e că raportor în chestiune nu a fost găsit în tot Parlamentul European decât un portughez. Care, dacă ar avea un pic de ţinere de minte şi puţin mai multă decenţă, ar trebui să intre în pământ de ruşine pentru colonialismul deşănţat din care ţara sa s-a înfruptat, inclusiv în Africa, atâtea secole la rând. Şi asta – nota bene! – chiar până în urmă cu câţiva ani, în 1999, când Portugalia a fost nevoită să predea Chinei oraşul Macao. / Experimentul european de la Geneva, care a costat până acum mai multe miliarde de euro, are ca principal obiectiv "să recreeze, pentru o fracţiune de secundă, starea Universului din prima sută de miime de secundă de după Big Bang, în urmă cu 13,7 miliarde de ani". Un munte de bani pe o idee tembelă... Şi totuşi, cetăţenii bătrânului continent se pot consola cel puţin cu gândul că, în chiar aceşti ani, americanii cheltuiesc de sute de ori mai mult ca să omoare sute de mii de oameni nevinovaţi. / Apropo, americanii ar trebui să-şi mai aducă aminte când şi când că bunăstarea şi fericirea ultimelor lor generaţii s-au clădit şi pe moartea a milioane de oameni nevinovaţi, ucişi în războaiele lor cinice. / Primul ministru liberal Tăriceanu a dat Delta Dunării, oficial, pe mâna lui Liviu Mihaiu, un om al răufăcătorului naţional Sorin Ovidiu Vântu. Iată aici o mizerie de care nici măcar Adrian Năstase n-ar fi fost în stare. (New York Magazin, 8 octombrie 2008)


Situaţiunea (XIX), articol publicat in anul 2008