Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Situaţiunea (XXIX)

Nu faceţi rău, pentru că s-ar putea să nici nu ştiţi cine-i cel căruia îi faceţi rău, şi nici cât de mare e răul pe care-l faceţi. / Candidatura Principelului Radu la preşedinţie va fi însoţită de unul din ultimele valuri de mizerie de care mai este capabilă actuala generaţie a "intelectualilor militanţi" români. Principelui şi Familiei Regale le revine o misiune pe cât de grea pe atât de imperioasă, aceea de a curăţa în ţara lor nişte grajduri în care nimeni nu a mai rânit de vreo şase decenii. Pentru România este vital ca această misiune să nu eşueze. Iar asta depinde mai ales de ceea ce vor face mai departe cei din Familia Regală, dar şi cei mai conştienţi dintre compatrioţii lor. / Parcă prin niciun gest din cei douăzeci de ani de după decembrie 1989 nu s-a autodefinit mai bine Monica Macovei decât prin recenta înscriere în FSN – aripa Băsescu (PD). / Poţi să faci binele şi fără să fii pe scenă. / Sunt deja câteva luni de când aşa zişii oameni politici, analişti  şi lideri de opinie de la Bucureşti stau numai cu "criza" în gură. A auzit cineva, în tot acest timp, vreun cuvânt şi despre cauzele "interne" ale răului? Nu? Mă mir! Apropo, răul e infinit mai mare decât li se spune românilor, iar mai devreme sau mai târziu se va vedea bine asta. / „Feciorul defaimă pe tatăl său şi fiica se scoală împotriva mamei sale; iar duşmanii omului sunt cei din casa lui.” / Scrierea cea mai „antisemită” e chiar Biblia ebraică însăşi. / Există un motiv pentru care îi şi compătimesc, totuşi, pe cei care după 1989 au făcut atâta rău în România, anume că nici măcar nu înţeleg cât de mare este răul pe care l-au făcut. / După „prăbuşirea comunismului”, Statele Unite au susţinut în România un sistem profund corupt, de sorginte comunist-securistă, care a făcut ţării un rău imens. La două decenii după Malta, şi după schimbarea care a avut loc recent în politica americană, e timpul ca lucrul acesta să înceteze. Dacă nu va fi aşa, s-ar putea ca visul de după Yalta, de sub comunişti, nicicând împlinit, al bunicilor şi părinţilor noştri, că vor veni americanii, să devină visul generaţiilor de azi şi de mâine că vor pleca americanii. / Cei răi fug degeaba de dreptate, pentru că în cele din urmă de dreptate vor avea parte. / Uitasem să vă spun, cu ceva timp în urmă Emil Boc a calificat drept „năstruşnică” ideea fostului prim ministru Tăriceanu ca România să redevină monarhie. Omul ăsta, lucru rar printre ardeleni, ratează aproape orice ocazie să nu fie prost atunci când ar trebui să fie deştept. / În cursul anului 2008, Parlamentul a adoptat o iniţiativă legislativă de modificare a Legii 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor confiscate de regimul comunist prin care, între mai multe altele, se legiferează încă o dată raptul comis prin Legea caselor naţionalizate 112/1995. Legea a fost iniţiată de Dan Voiculescu şi aşa zisul lui partid, ceea ce e de un firesc fabulos. La începutul acestui an, sesizată cu privire la dezacordul cu normele legii legilor, Curtea Constituţională a decis, deplin senină în senilitatea ei comunist-fesenistă, că nici vorbă de vreun beteşug constituţional al noii reglementări. Fapt care, nu se mai îndoieşte nimeni, va aduce României un nou val de condamnări la Curtea de la Strasbourg – însemnînd tot atâtea facturi înrobitoare ce vor fi achitate tot de cetăţeanul de rând. Exact cum s-a întâmplat şi după o altă decizie, mai veche, din anii mandatului lui Iliescu, dată de o altă „înaltă instanţă”, Curtea Supremă de Justiţie – la instigarea făţişă a sus-numitului. Faptul că Traian Băsescu a refuzat promulgarea ultimei nelegiuiri, fiind cel care a sesizat aşa zisa Curte Constituţională, este în sine un lucru bun. Însă putem noi oare să uităm anii foarte mulţi în care fostul agent şef ceauşist a sabotat cât a putut, cot la cot cu Iliescu şi cu toţi camarazii lor din Sistemul mafiot securist, restituirea proprietăţilor confiscate de comunişti? Şi dacă nu, nu avem cumva tot dreptul să credem că şi astăzi pomenitul Sistem ne serveşte cu alte măşti aceeaşi farsă a democraţiei, statului de drept, justiţiei şi celelalte? / În două sau trei capitale europene, nişte atei căuzaşi s-au apucat cu ceva timp în urmă să propovăduiască celor din jur, prin campanii stradale foarte vocale, că Dumnezeu nu există. Cu excepţia unor episcopi de-ai locului (discutabilă şi ea), mai nimeni nu a avut nimic împotrivă ca apostolii ateişti să se bucure de viaţă în acest mod. Şi poate că şi eu aş fi ignorat ştirea dacă n-aş fi citit cu ochii mei, holbaţi de mirare, că împricinaţii au adus ca argument al demonstraţiilor lor „citate din Albert Einstein şi Katherine Hepburn”. Dacă în ce-l priveşte pe Einstein, e clar că lucrurile sunt mult mai complicate decât le cred ateiştii capsomani, a da citate din Katherine Hepburn ca să demonstrezi că nu există Dumnezeu e o culme a tembelismului – dar şi, foarte probabil, o frustrare greu de suportat pentru Madonna. În sfârşit, ideile năuce au primit un ajutor nesperat (nu-i vorbă că şi complet inutil) de la mai mulţi forumişti internetici ai Cotidianului – aşa ziar, aşa  cititori, regretate Ion Raţiu! Zice unul dintre ei, reproduc întocmai: „Întrebaţi orice credincios despre sursele creştinismului: date legate de biblie, şi marea majoritate nu ştiu nimic – când au fost scrise diversele părţi, în ce limbi, la câte generaţii după isus, de ce alte texte religioase n-au fost incluse, etc. Majoritatea habar n-au, restul schimbă subiectul. Semnat: pseudonim Amati”. Dacă ar vedea ce balegă a făcut aici acest viţel înţărcat, probabil că marile spirite creştine, marii teologi ai celor douăzeci de veacuri de creştinism ar cădea imediat pe spate şi ar abjura până la unul de la credinţa lor. Apropo, „argumentele” privind Biblia – cu care acest pseudonimeni, biet mancurt rătăcit pe net, a crezut că o să rupă gura târgului – sunt fix cele pe care oficina anti-creştină care e Postul tv National Geografic le răspândeşte şi în România de vreun deceniu. (New York Magazin, 22 aprilie 2009)


Situaţiunea (XXIX), articol publicat in anul 2009