Situaţiunea (XXXIV)

Nu, nu-s şomeri, lucrează la fabrica de zahăr – a dat faliment şi acum o demolează. / Lucian Croitoru şi Liviu Negoiţă, cei care s-au lăsat „desemnaţi” candidaţi de prim ministru doar pentru a servi unei noi strategii diversioniste a lui Traian Băsescu, nu sunt altceva decât nişte unelte dintre acelea cu care se fac treburile cele mai murdare – cu care se sparg casele de bani, se desfundă veceuri ş.cl. / Scrisesem în articolul de data trecută despre isprava Mirelei Corlăţan şi a foştilor ei camarazi de la Cotidianul, care îl denunţaseră drept „colaborator al Securităţii” pe Petru Romoşan. Pe lângă faptul că „dovezile” pe care se baza această gravă acuzaţie îmi apăreau prea puţin convingătoare, notasem şi o coincidenţă foarte stranie: „dezvăluirea” fusese făcută în chiar ziua în care o nouă echipă redacţională o înlocuia, inclusiv prin implicarea lui Petru Romoşan, pe cea din care făcea parte ziarista (echipă care, mai scrisesem eu, „era percepută de mai toată lumea drept o redută, în presă, a oamenilor Securităţii”). Cineva care a citit articolul cu pricina a întrebat-o pe ziaristă ce părere are. O părere proastă, bineînţeles, i s-a răspuns. Stan bate câmpii în povestea cu Romoşan. Nu ştiu ca altcineva până acum să mai fi susţinut că fosta redacţie a Cotidianului ar fi fost o redută a oamenilor Securităţii, iar afirmaţia e cu atât mai ridicolă cu cât acolo media de vârstă era în jur de 35 de ani. Cât despre scenariul după care "dosarul Romoşan" a ajuns la mine, a mai spus ea, nici nu merită osteneala de a-i arăta penibilul. I-am răspuns cititorului meu: „Păi, domnule VD, când doamna Corlăţan zice că media de vârstă a fostei redacţii era de 35 de ani, se va fi referit probabil la fetele de la secretariat şi contabilitate. Dar cred că nici aşa nu-i iese socoteala – i-o strică foştii săi camarazi, greii pomenitei <redute>: Mircea Dinescu, Hurezeanu, Ioan T Morar, Traian Ungureanu, Corina Drăgotescu şamd. Şi apoi, istoria ultimilor douăzeci de ani ne-a învăţat, şi încă pe propria piele, că pentru a servi pe redutele <oamenilor Securităţii> (ruşine cui se gândeşte la fostul patron al Mirelei Corlăţan! [Sorin Ovidiu Vantu]) nu era musai să fii leat cu generalii Nikolski şi Pleşiţă. Cât despre <scenariul> prin care dosarul Romoşan a ajuns la ea, de la CNSAS-ul colegului Dinescu, aşa e, e penibil – penibil de simplu. Salutare, Valerian Stan”. / Politicienii de la Bucureşti ar proceda înţelept dacă nu ar conta la nesfârşit pe răbdarea concetăţenilor lor. / România liberă a publicat cu ceva timp în urmă un documentar despre „acapararea” Parlamentului de către „oameni de afaceri”. Intitulat sugestiv „Manageri reciclaţi în politicieni – afacerile, trambulină către Parlament”, articolul deplângea faptul că cea mai importantă instituţie a statului a ajuns să fie controlată în mare măsură de oameni despre care există suficiente motive să se creadă că au intrat în politică urmărind doar să-şi sporească averile (multe dintre făcute şi aşa într-un mod destul de dubios). Toate bune şi frumoase, numai că nu m-am putut împiedica să-mi aduc din nou aminte cum, în urmă cu opt ani, în vara lui 2001, România liberă a lui Petre Mihai Băcanu s-a raliat „embargoului” concertat al baronilor aşa zisului Club Român de Presă şi a ignorat complet o analiză pe care o făcusem privind tocmai tema de care aceeaşi publicaţie ni se prezintă astăzi atât de preocupată. Timp de aproape doi ani „monitorizasem”, inclusiv prin numeroase documentări la Registrul Comerţului (şi absolut totul pe timpul şi pe banii mei), aproape tot ce se putea „monitoriza” legat de afacerile private ale politicienilor, demnitarilor şi altor înalţi oficiali publici, şi de felul în care ele grevau, în special prin acte de corupţie, „interesul public”. Reuşisem o radiografie destul de completă a mecanismului prin care interesele economice private preluau controlul asupra politicului. "Analiza privind transparenţa şi integritatea guvernării" (postată pe pagina de Documente a acestui web-site) inclusese în jur de 200 de oficiali iar concluziile ei anticipau explicit că, dacă fenomenul va fi în continuare ignorat, se va ajunge unde s-a ajuns astăzi. Când lamentaţiile României libere par să nu mai poată ajuta la nimic altceva decât încercărilor de a diminua răspunderea care revine presei înseşi pentru răul ultimelor două decenii. / Când Principele Radu şi-a anunţat intenţia de a candida la prezidenţiale, deranjînd mai cu seamă pe Traian Băsescu, Vladimir Tismăneanu l-a atacat cu o virulenţă umplînd de ridicol lozinca despre „moderaţie” cu care de vreo câteva luni „profesorul de la Maryland” începuse să umble la subsuoară prin târg. Acum, îndată ce candidatura sa la postul de premier a început să strice planurile aceluiaşi Traian Băsescu, avocatul prezidentului fost agent şef al lui Ceauşescu l-a atacat şi pe primarul Sibiului. Titlul scuteşte până şi de lectura articolului: „<Miracolul german>, De la Maurer la Johannis”. Dacă cineva ar fi să coboare la această logică aiuritoare, trivial-etnică, bineînţeles că s-ar putea întreba la rându-i: Dar de ce e mai rău de la Maurer la Johannis decât de la Tismineţki la Tismăneanu? / În urmă cu câţiva ani, presa a scris despre colaborarea cu Securitatea a judecătorului Nicolae Jidovu, la acea dată preşedinte al Judecătoriei Sectorului 1. La scurt timp, împricinatul a plecat de la conducerea pomenitei Judecătorii şi nimeni n-a mai ştiut ceva despre el. Recent, instanţa supremă (curat supremă!) i-a absolvit de răspundere pe securiştii torţionari ai lui Vasile Paraschiv. Ştiţi cine a fost preşedintele completului de judecată (halal judecată!) care a făcut această ticăloşie? Bineînţeles că ştiţi. / A mai trecut o zi şi n-am reuşit să schimb lumea. / În mai toţi anii cât a fost la Cotroceni, Traian Băsescu a fost şi el mistuit de aura istorică a lui Alexandru Ioan Cuza – vezi mai ales obsesia retorică a „modernizării statului român”. Fiind eu în general destul de sceptic în ce-l priveşte pe actualul prezident, trag nădejde că măcar finalul o să-i iasă asemeni ilustrului înaintaş. (New York Magazin, 11 noiembrie 2009)

Situaţiunea (XXXIV), articol publicat in anul 2009