Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Traian Basescu-Dosarul Flota: Pilda conducătorului nelegiuit

În confruntarea cu Băsescu din actualele prezidenţiale, Crin Antonescu i-a imputat pe bună dreptate fostului ministru al Transporturilor una din nenorocirile cele mai mari pe care le-a făcut după 1989 – afacerea Flota. Perfect previzibil, Băsescu a scos în emisiune o aşa zisă expertiză, prin care, a pretins el, „dosarul Flota a fost închis”. La care liberalul a rămas pur şi simplu fără replică – iar Băsescu a scăpat încă o dată cu faţa curată. Sigur că nu-i putea cere nimeni lui Antonescu să ştie pe dinafară tot dosarul, atât de gros şi destul de complicat, în care actualul prezident are bine-meritata calitate de inculpat. Cu toate acestea, dacă tot a decis să aducă în discuţie această poveste, era absolut obligatoriu să ştie câteva dintre chestiunile elementare (dar şi cele mai semnificative) din acest dosar – unele dintre ele documentate destul de exact chiar de doi sau trei ziarişti de investigaţii mai profesionişti.

În cele mai puţine cuvinte, capitolul din dosarul Flota în care a fost şi este implicat Traian Băsescu constă într-o asociere esenţial nelegală şi profund păgubitoare pentru statul român a Companiei de navigaţie maritimă Petromin cu Grupul norvegian Torvald Klaveness. Oficial, obiectul de activitate al societăţii mixte (50%-50%) urma să-l constituie retehnologizarea şi exploatarea în comun a navelor aparţinînd Petromin (se mai stabilise de asemenea şi retehnologizarea instalaţiilor de descărcare a minereului de fier din portul Constanţa). Afacerea a fost iniţiată la 11 aprilie 1991 prin Scrisoarea de intenţie semnată la Oslo de Traian Băsescu (şeful Marinei civile, la acea dată) şi de nu mai puţin celebrul co-inculpat Călin Marinescu, directorul general de atunci al Petromin.

Şirul ilegalităţilor şi actelor păgubitoare pentru statul român a fost nesfârşit, cele mai multe dintre ele nefiind vreodate contestate de Băsescu (nici n-ar fi putut, dată fiind evidenţa lor): constituirea societăţii mixte s-a făcut fără aprobarea Guvernului României (astfel cum la acea dată era obligatoriu potrivit Decretului 52/1975 privind participarea unităţilor economice române la societăţile mixte în străinătate, şi cum se stabilise prin chiar contractul de constituire a societăţii că se va proceda; Traian Băsescu, devenit între timp ministru al Transporturilor, s-a autonumit director al Petroklav (din partea Companiei române); Petroklav a deschis conturi şi a efectuat operaţiuni bancare de ordinul milioanelor de dolari la o bancă londoneză, fără aprobarea Băncii naţionale, astfel cum la acea dată era de asemenea obligatoriu; pentru evitarea unor alte aprobări legale, Băsescu a falsificat emiterea unui Ordin al Ministerului Transporturilor (1349/1991) etc etc. Gestionarea abuzivă şi în contra intereselor statului român a afacerii a dus la pierderea proprietăţii a 16 nave (vândute fiecare cu câte un dolar), prejudiciul cauzat find estimat la circa 300 de milioane de dolari. În sfârşit, un fapt mai puţin ştiut e că, în iulie 1999, într-un moment în care dosarul ajunsese de-acum în faza judiciară a instrumentării sale (ca urmare a verificărilor pe care le iniţiasem prin Departamentul de Control al Guvernului), Vasile Matei, reprezentant al Petromin la Oslo până în 1998, s-a "sinucis". Matei, care ştia mai bine decât oricine ce grozăvii se petrecuseră în această afacere, îşi luase probabil zilele speriat de consecinţele ce pe atunci păreau să urmeze implacabil.

Dar pretenţiei insolente şi evident manipulatoare a fostului agent al Securităţii la Anvers ar fi trebuit să se replice chiar şi în absenţa toturor acestor informaţii. Între altele ar fi fost de spus că expertiza fluturată telespectatorilor votanţi de candidatul infractor nu a putut şi nu o să poată „închide” dosarul în cauză. Este adevărat că în toamna lui 2007 procurorii de la DNA ai Monicăi Macovei au comandat şi obţinut o aşa zisă expertiză care să-l absolve de răspundere pe camaradul său politic. Dar până la „închiderea dosarului” drumul e lung şi presupune neapărat, între multe altele, ca şi magistraţii (alţii decât marionetele actualului DNA) să-şi însuşească concluziile respectivei „expertize”. Ceea ce nu pare deloc probabil, mai ales dacă la sfârşitul acestei săptămâni prezidentul inculpat nu va reuşi să-şi reînnoiască mandatul. Imunitatea prezidenţială îi e absolut necesară lui Băsescu inclusiv pentru că „argumentele” aşa zisei expertize sunt pur şi simplu jalnice. Între altele, afacerea extrem de păguboasă în discuţie este „justificată” cu mulţimea înfiorătoarelor şi îngrozitoarelor şi oribilelor vitregii pe care Traian Băsescu a avut să le înfrunte neprevăzut – curată fatalitate! – tocmai când îşi pusese în gând, din poziţia de decizie pe care o ocupa, să-şi fericească compatrioţii întâiaşi dată pentru prima oară. Citez un singur paragraf din „concluziile expertizei”: „rezultatul asocierii nu a fost cel scontat (sic!) datorită în cea mai mare parte scăderii pieţii navlurilor în perioada respectivă, concomitent cu creşterea imprevizibilă a preţului la combustibil, a taxelor portuare, a cheltuielilor cu reparaţiile şi dotările necesare etc etc etc” (fila 329 a memorabilului document). Deşi neconsemnată ca atare, concluzia ultimă se impune oricui: românii nu au pic de noroc în viaţă şi în afaceri.

Când mă pregăteam să trimit redacţiei rândurile de faţă, televiziunile de la Bucureşti au difuzat o secvenţă din precedentele alegeri prezidenţiale, în care candidatul Băsescu apare lovind un copil – care, se spune, tocmai scandase ceva ce îl deranjase pe odios. Faţă cu scandalul uriaş ce a urmat, împricinatul a ezitat în primă fază să dea vreo explicaţie, pentru ca puţine ore mai târziu să dezmintă sfruntat ceea ce lumea vedea în chiar clipele acelea cu ochii măriţi de oroare. Încât nu mai putem spune decât că negarea ticăloasă a infamiei la care milioane de oameni tocmai priveau îngroziţi ne apare drept o parabolă, divină parcă, vrînd să pedepsească cealaltă minciună a lui Băsescu, Monicăi Macovei şi acoliţilor lor.

Şi totuşi, un lucru tot îmi e neclar: va mai veni oare un timp când cei care au contribuit la ascensiunea acestui nelegiuit îşi vor asuma răul făcut? (New York Magazin, 2 decembrie 2009)

PS S-a aflat că „expertul” Cătălin Grigoraş, director adjunct al Institutului naţional de epertize ciminalistice, cel care, în numai câteva ore, a dat lui Băsescu aşa zisul „aviz”, demonstrînd pasămite că ar fi nu ştiu ce în neregulă cu filmul lovirii copilului, este fiul unui fost general de Securitate, şi al SIE mai apoi (Corneliu Grigoraş) şi a fost numit la INEC, în 2006, de Monica Macovei – a se vedea, între altele, Gabriela Ştefan, "Interceptările telefonice din România nu pot fi contraexpertizate", în ziarul Gândul din 14 iulie 2007. Dreapta judecată a bunului Dumnezeu...

Traian Basescu-Dosarul Flota: Pilda conducătorului nelegiuit, articol publicat in anul 2009