Regele Mihai să fie în viaţă iar tu să-l preferi pe unul ca Băsescu – cum mai ales "elita intelectuală" a făcut şi face, vai, atât de grav împotriva intereselor propriului popor – e ca şi cum, mutatis mutandis, l-ai alege încă o dată pe Baraba şi nu pe Iisus. / Apropo de pretenţia emisă cu ceva timp în urmă de Gabriel Andreescu ca New York Magazin să-l consulte înainte de a publica texte în care eu fac referire la el ["Drept la replică", New York Magazin, 5 noiembrie 2008], episodul îmi aduce în minte atitudini asemănătoare ale altor foşti „colegi din societatea civilă”. Era pe la jumătatea mandatului lui Emil Constantinescu, când, la Alianţa Civică fiind, îmi luasem libertatea să exprim, în presă, unele critici la adresa „preşedintelui nostru”. Publicam în Cotidianul, după ce „colegul Băcanu” mă suprimase, vizionar, de la România liberă. Deranjaţi de ceea ce scriam – şi cu argumentul că, nu-i aşa, respectivele critici „dădeau muniţie adversarilor noştri” – colegii civici au ajuns în scurt timp [prin Nicolae Noica] să-mi ceară exact ce a cerut şi Andreescu de curând, să-mi vadă ei textele înainte să le predau redacţiei. Ceea ce bineînţeles că nu s-a întâmplat şi, lămurit o dată în plus alături de cine mă aflam, peste puţin timp aveam să părăsesc definitiv AC. Şi încă ceva, legat tot de caracterul şi de „principialitatea intelectuală” a unora dintre foştii mei colegi. În luna iunie 2003, într-o aşa zisă istorie a Convenţiei Democratice, Dan Pavel şi Iulia Huiu au scris despre mine, între alte mizerii, că aş fi fost vinovat de sinuciderea, cu mai mulţi ani în urmă, a „persoanei care făcea curat la Alianţa Civică” – şi că lucrul acesta ar fi rezultat din scrisoarea ultimă a celui în cauză. Deşi la data aceea nu plecasem încă din Alianţa Civică, a fost o pură întâmplare că a ajuns şi la mine o copie a acelei scrisori. Din care bineînţeles că nu rezulta absolut deloc ceea ce scriseseră „istoricii” cu misiuni securistice. Primul căruia i-am semnalat ticăloşia celor doi, arătîndu-i chiar scrisoarea care le demonta minciuna, a fost, firesc, colegul meu de birou de la acea dată, la Comitetul Helsinki: Gabriel Andreescu. Pentru ca a doua zi cine să fie primul la lansarea cărţii ticăloase? Şi cine i-a adus elogii superlative, fără să amintească nici măcar într-o jumătate de frază de minciuna odioasă pe care o conţinea – şi despre care el ştia bine? Gabriel Andreescu, bineînţeles! [În vara anului 2014 avea să se afle că din 2003 Andreescu se recăsătorise cu Daniela Ghiţescu, fostă agentă a Securităţii la Ambasada Olandei de la Bucureşti.] / Deşi în ţară pare să nu vadă nimeni, desemnarea lui Boc drept candidat pentru funcţia de prim ministru are toate datele unui act provocator prin care Traian Băsescu urmăreşte să ajungă la alegeri anticipate. Se confirmă, în ţara orbilor chiorul este împărat. / Întovărăşită în politică cu Traian Băsescu şi clanul său securist-mafiot, Monica Macovei a luat nu demult locul, în mitologia occidentalilor întorşi la păgânism, zeiţei Iustitia. Pentru ca zilele trecute să-i cucerească pe aceeaşi occidentali (de la New York Times, de această dată) cu „anti-comunismul” său şi cu o retorică devastatoare la adresa securiştilor. Sigur că de principiu nimeni nu poate să aibă ceva în contra unei atari atitudini, dimpotrivă chiar. Singura problemă ţine şi aici de credibilitatea atitudinilor în cauză. Să tuni şi să fulgeri împotriva securiştilor – cu argumentul perfect valabil altminteri că „foştii colaboratori ai Securităţii nu sunt oameni cu care să poţi construi democraţia” – e în cazul cel mai bun doar o ipocrizie atâta vreme cât primul dintre camarazii cu care tu pretinzi că vrei să clădeşti democraţia e nimeni altul decât un fost agent al Securităţii şi regimului comunist în Occidentul „inamic”. Asta ca să mă opresc aici şi să nu mă mai întreb şi cam ce calificare poate să aibă un fost procuror comunist să predice pe asemenea teme. Ori să mă întreb dacă e chiar o pură întâmplare episodul despre care am mai vorbit, în care s-a aflat că „expertul criminalist” – care, într-un moment de cumpănă al recentelor prezidenţiale, l-a servit imediat pe Traian Băsescu cu o „expertiză” ce declara mincinos filmul în care nelegiuitul fost agent securist de la Anvers apărea lovind un copil – este fiul unui cunoscut general de Securitate şi a fost numit la Institutul naţional de expertize de devoratoarea de securişti. Sau de asemenea să mă întreb, în sfârşit – dar şi în van – de ce arhanghelul anti-securist nu a dezminţit vreodată, cum în presă s-a spus de mai multe ori, că ofiţer de Securitate a fost însuşi fostul său soţ. / Ne învaţă Sfântul Aposol Pavel, în a sa Epistolă către romani: „Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea”. Oare cum s-or mai cuveni citite azi învăţăturile despre stăpânire ale Sfântului Apostol? Chiar mai este binele, în vremurile de azi, „de lauda stăpânirii”? Nu cumva a ajuns el, dimpotrivă, de ocara stăpânirii? / În confruntarea cu Crin Antonescu la trecutele alegeri, vrînd să-şi depuncteze adversarul, Traian Băsescu a făcut o aluzie foarte străvezie la drama din fosta familie a tânărului liberal. Să reţinem şi asta la profilul nemernic al împricinatului. / De muuulţi, mulţi ani de zile, câţiva celebri „politologi” şi „analişti politici” de la Bucureşti, între ei şi profesori universitari (!) ca Valentin Stan şi Bogdan Teodorescu, sunt convinşi – dar ferm convinşi! – că termenul „imagologie” se referă la imaginea, percepţia pe care publicul o are despre politicieni şi partide politice. Bineînţeles că nici vorbă de aşa ceva. / „Cine va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu.” (New York Magazin, 23 decembrie 2009)
Situaţiunea (XXXVI), articol publicat in anul 2009
