Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Situaţiunea (XLIV)

Îi mulţumesc d-lui Cornel Nistorescu pentru că m-a invitat să mă întorc acolo de unde iluştrii (şi foarte dubioşii) săi predecesori m-au alungat în urmă cu şase ani – deşi şi la vremea aceea loc sub soare era pentru toată lumea (mai ales că toată lumea voia să stea la umbră). / Fiindu-ne nouă demult clar la ce neadevăruri şi manipulări s-a dedat după 1989 Sistemul securist-fesenist, avem toate motivele să fim siguri că şi în ceea ce ni se spune oficial despre actuala „criză economică” există la fel de mult neadevăr şi manipulare. Apropo de criză, mă întorc şi zic: mai nicăieri în presa de la Bucureşti n-o să găsească cineva un singur cuvânt despre cea mai importantă cauză a situaţiei de astăzi, jaful aproape necontenit de după 1989. Că adevărul e ocolit cu mare şi multă băgare de seamă de politicienii care au patronat răul şi de clienţii lor, mari profitori ai tranziţiei şi ei, am mai spus-o şi altădată,  e lesne de înţeles. Dar de ce procedează la fel şi intelighenţia militantă şi ziariştii? Uite de aia, pentru că ar fi sinucigaş să-i denunţe taman pe cei de la care au mâncat şi mănâncă o pâine albă. Cât despre „soluţia ieşirii din criză”, şi aici miezul problemei e ocolit sistematic – stăvilirea hoţiei iar cei care au furat să dea înapoi ce-au furat. / Să fie oare exhibiţionismul nudiştilor semnul că omul revine la condiţia de dinaintea căderii? / Ziarul Adevărul pare că vrea – astăzi, într-un cu totul alt context – să răscumpere răul imens pe care, alături de televiziunea şi radioul de stat, l-a făcut prin susţinerea şi instaurarea Sistemului mafiot securist-fesenist. Vrea el dar nu prea vor cei care au făcut ce-au făcut. Întrebaţi de ziariştii de azi ai publicaţiei, Sergiu Andon şi Cristian Tudor Popescu mai întâi resping ferm orice răspundere, apoi, faţă cu răul rămas tipărit, o lasă mai moale şi o scaldă ce-o scaldă, pentru ca mai apoi iar să devină arţăgoşi şi să pună întrebări şi să ceară ei socoteală. Au existat şi momente în care cei doi – nemaiavînd chiar nicio ieşire – şi-au asumat cele făcute. Însă au făcut-o într-un mod care te obligă să te întrebi dacă oamenii aceştia nu sunt în stare chiar de niciun pic de decenţă. La observaţia ziaristului că articolul „Fir-ai al naibii, Majestate!" a rămas „celebru în istoria presei postdecembriste”, fostul redactor-şef a explicat cum de-a scris ce-a scris. A fost sunat, zice-se, „de una dintre primele trei persoane ca importanţă din stat, cu care eram într-o relaţie de prietenie, un mare grad din Armata Română” (nu-i dă numele – deci o semnăm şi o dăm anonimă) „şi m-a anunţat, ca mare destăinuire, de perspectiva descinderii Regelui la Alba-Iulia la 1 Decembrie şi de proclamarea Transilvaniei ca voievodat independent” (auziţi nebunie! – n.m.). „Or, în asemenea împrejurare, dau fără să mă mai uit. Şi asta am făcut, am dat pe loc. Convingerea mea este că textul acesta a oprit venirea Regelui şi a schimbat cursul istoriei şi se dovedeşte că nu am fost manipulat. Am schimbat cursul istoriei!” Brava, maestre, foarte bine-aţi făcut, că altminteri n-am mai fi ajuns unde suntem! Şi pentru că nu vreau să iau pâinea de la gură istoricilor şi psihiatrilor, care odată şi odată vor trebui să se ocupe serios de anii aceia, voi face numai o referire la „explicaţiile” date de celălalt combatant. Întrebat de ce a lovit atât de sistematic în partidele istorice, în ţărănişti mai ales, el a răspuns fix ca acum două decenii: „Şi eu ce era să le fac? Pe ziarul lor, <Dreptatea>, au scris <Ziar de luptă împotriva comuniştilor>. Păi erau trei milioane de membri de partid!” Sigur că ştiu şi copiii că deviza ziarului ţărănist era „Tribună de luptă împotriva comunismului”, şi nu „împotriva comuniştilor”, ceea ce a fost şi este cu totul şi cu totul altceva. De altfel, în chiar anii acelor orori, Corneliu Coposu, el însuşi înconjurat de foşti membri ai fostului partid, a denunţat cum nu se putea mai clar acest fals diversionist pe care îl practicau voluptos Iliescu, Securitatea şi presa din dotare (astăzi din păcate nu s-a mai găsit însă un singur ţărănist care să replice minciunii). / Vorbind recent despre corupţia din zona achiziţiilor publice, Monica Macovei a declarat: “De la PSD nu am nicio aşteptare. Aşteptarea mea a fost de la PDL. De asta pentru mine e foarte grav ceea ce se întâmplă cu PDL. Constat că procedează absolut la fel ca toţi ceilalţi". Dacă nu vine cumva cam târziu declaraţia fostului ministru al Justiţiei? Bineînţeles că vine, dar, întreb şi eu, faţă cu ceea ce se întâmplă în general în politica de la Bucureşti, poţi să nu-ţi scoţi pălăria în faţa unei asemenea atitudini? / „Nu trebuie ancorată corabia  de o singură ancoră, şi nici viaţa  de o singură speranţă.” / Carevasăzică un cunoscut torţionar securist a fost decorat de prezidentul mâncător de comunişti – care, în cele din urmă, dat fiind scandalul din presă, a revenit asupra deciziei. „Preşedintele României”, au anunţat Cotrocenii, „regretă situaţia creată de decorarea, pe baza unor documente neconforme cu realitatea provenite de la alte instituţii, a domnului George Ioan Homoştean”. Foarte bine că regretă situaţia şi că a retras decoraţia, dar numai atât? Şeful statului decorează, încălcînd legea, un individ condamnat la 14 ani de închisoare şi degradare militară – „pe baza unor documente neconforme cu realitatea”! – şi nu este declanşată şi o anchetă care să clarifice cum de a fost posibil aşa ceva? Dacă domnului prezident se vede treaba că îi lipseşte determinarea să facă ceea ce prin lege este obligat, să stea liniştit că se va găsi cu siguranţă cineva care s-o facă în locul lui. În sfârşit, până să confirme Preşedinţia însăşi porcăria pe care tocmai o comisese, Ioan T Morar – tipul acela scund cu o faţă de boxer groggy – s-a făcut de tot râsul. Propagandistul prezidenţial (un tolomac - nu ca Tismăneanu, camaradul flaşnetar cotrocenist şi el, care a mers strategic pe burtă) a pariat foarte sigur pe el că Homoştean din decretul prezidenţial nu e una şi aceeaşi persoană cu cea pe care presa o identificase (numai pentru a-l „împroşca cu venin”, bineînţeles, pe noul său iubit conducător). (New York Magazin şi cotidianul.ro, 2 iunie 2010)


Situaţiunea (XLIV), articol publicat in anul 2010