Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Situaţiunea (XLV)

N-aţi văzut – şi nici n-o să vedeţi! – un singur politician din tagma jefuitorilor de ţară căruia să-i crape obrazul de ruşine pentru situaţia disperată în care şi-a adus compatrioţii. / Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a adoptat (iată cum verbul „a adopta” poate să însemneze şi „a avorta”) o nouă aşa zisă Strategie a securităţii naţionale în care presa este prezentată ca „o vulnerabilitate” la adresa numitei securităţi. Nu mă mir câtuşi de puţin, dat fiind mai ales cine sunt autorii acestei noi neghiobii: Băsescu, Boc şi camarazii lor fesenişti-securişti (inclusiv consilierul prezidenţial în domeniu, fostul „ţărănist” dubios Iulian Fota). Tâmpenia a fost denunţată prompt şi de mai multe organizaţii neguvernamentale – între care, aveam să constat cu un amar regret, nu s-a aflat şi APADOR-CH (organizaţie căreia aparţinem, alături de alţii, atât eu cât şi colega marinerului prezident, Monica Macovei). Un amendament de formă ce cred că se cuvenea adus Comunicatului ong-ist ar fi trebuit să vizeze titlul – în loc de  „Strategia de securitate naţională reprezintă un risc la adresa democraţiei” sigur era mai nimerit „Strategia de securitate naţională reprezintă un risc la adresa securităţii naţionale”. / Împărtăşesc tristeţea colegului Grig Culian faţă cu ceea ce el a numit „cinismul ambasadorului american la Bucureşti, d-l Gitenstein”. Cum să nu te copleşească tristeţea când diplomatul american declară că susţine tăierea salariilor şi pensiilor românilor fără să deplângă în măcar o jumătate de frază  principala cauză a răului: jaful pe care românii îl îndură de două decenii din partea propriilor conducători? Din păcate tot ce pot să fac ca să-mi consolez colegul este să-i spun că nu doar ambasadorul ţării sale adoptive s-a purtat cum s-a purtat, ci şi partenerii „transatlantici” ai acestuia (şi ai românilor, cum să nu?) – a se vedea frazeologia pneumatică şi flagrant ipocrită a preşedintele Parlamentului European, polonezul (sic!) Jerzy Buzek, venit şi el recent la Bucureşti. / După mai bine de douăzeci de ani de la „prăbuşirea comunismului”, în care bandele securiste ale lui Iliescu, Băsescu şi partidelor lor au tâlhărit ţara şi au adus-o în ruină, în care deţinuţii politici au fost umiliţi şi trataţi tot ca nişte infractori iar torţionarii lor au huzurit, în care Paul Goma şi-a continuat exilul amar, insultat de Pleşiţă şi Tismăneanu, în care Proclamaţia de la Timişoara a fost sabotată deschis de Iliescu şi partidul său (şi abil disimulat de Băsescu, partidul său şi intelectualii afiliaţi), în care aşadar Securitatea şi eşalonul doi al Partidului Comunist au făcut acestei ţări tot răul care îi putea fi făcut, ei bine, doamnelor şi domnilor, fraţi români, iubiţi compatrioţi, oameni buni, stimaţi spectatori şi telespectatori, dragi copii, batjocura a atins cele mai înalte culmi: a fost adoptată „Legea lustraţiei”. Iar partea aproape la fel de proastă e că nu s-a găsit mai nimeni să denunţe oroarea – altminteri aplaudată cu spume, din calcule precise, de oameni ca Vladimir Tismăneanu (şi din prostia cea mai neagră de nu ştiu ce „idioţi utili” de pe la nu ştiu ce asociaţii de revoluţionari). / Pentru cazul că vreodată va mai fi cineva interesat de asemenea lucruri, să notăm aici că luptătorul anti-comunist Vasile Paraschiv a introdus tardiv (cu o zi!) – şi drept consecinţă a şi pierdut – recursul împotriva sentinţei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îi respinsese acţiunea penală împotriva torţionarilor săi securişti şi comunişti (acţiunile judiciare în dosarul 7157/1/2009, care pot fi găsite pe site-ul meu în secţiunea de „Documente”, i le formulasem eu, în cadrul colaborării pe care o aveam în acea perioadă cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismuluila). Ciudata întârziere în depunerea recursului l-a lipsit pe Paraschiv inclusiv de posibilitatea de a se plânge Curţii Europene a Drepturilor Omului împotriva deciziilor absolut abuzive ale instanţelor interne. Foarte interesant este că în faza respectivă a procesului Vasile Paraschiv a mai avut şi avocată, Liliana Poenaru pre numele său. / Fost şef până nu demult la Libertatea, azi şef la Adevărul lui Dinu Patriciu (şi numai al lui!), Adrian Halpert a scris în urmă cu ceva timp un text rău, foarte rău, la adresa lui Băsescu, în care îi explică, monologic şi pe puncte, motivele din care nu poate pentru ca să aibe încredere în el. Lucruri răsştiute, desigur, şi care până astăzi i-au fost imputate împricinatului de atâtea ori că e deja e o culme a zădărniciei s-o mai facă încă odată cineva. Aţi întors-o ca la Ploieşti, scrie ziaristul (altminteri pe drept cuvânt), şi cu banii pentru salariile profesorilor, şi cu casa din Mihăileanu, şi cu demisia, când v-a suspendat Parlamentul. Păi dacă e pe-aşa, atunci ca la Ploieşti a întors-o şi autorele însuşi, care, ne amintim, la cârma fostului său ziar, i-a suflat marinerului securist, mulţi ani la rând, în pupa (ca să nu zic de-a dreptul în cur). Şi totuşi, ceva tot lipseşte din rechizitoriul lui Halpârţ: sabotarea sistematică de către fostul ministru al Transporturilor a Guvernului ţărănist din care a făcut parte. Faptul e însă perfect de înţeles dată fiind antipatia neţărmurită pe care ziaristul (dar şi patronul său de azi) a nutrit-o şi o nutreşte faţă de partidul martirilor Maniu şi Mihalache. Rămâne deci cum am mai vorbit: la aşa presă aşa conducători. / Povestea arestării tot mai dubiosului „patron” al OTV, Dan Diaconescu, are toate datele unei noi diversiuni a sistemului securist-fesenist. / Faţă cu situaţia gravă în care a fost adusă ţara, actuala clasă politică nu reprezintă câtuşi de puţin soluţia, ci tocmai problema. / După ce sistemul mafiot securist, al cărui exponent la vârf a fost şi este, a dus ţara în faliment, aşa zisul şef al statului, Traian Băsescu, a anunţat că „îşi donează salariul în semn de solidaritate cu concetăţenii săi”. Care e comentariul meu la chestia asta? Hai sictir, pungaşule impostor! / Nimic nu e mai trecător ca fericirea. (New York Magazin, 30 iunie 2010)


Situaţiunea (XLV), articol publicat in anul 2010