Valerian Stan
Credo ergo sum
Fără Hristos viața noastră este fără sens, toate alergările și zbuciumul nostru sunt deșărtăciune și vânare de vânt.

La vanatoare de fraieri

Zilele trecute, PDSR si-a publicat pe sest (intr-un cotidian cu 9.000 de exemplare) programul de guvernare. O capodopera, ia ascultati aici!

Punctul 18. Program privind modernizarea armatei: "In anul 2000 Romania va avea o armata profesionista". Ce vorbiti, d-le Tinca? Cui spuneti dumneavoastra chestia asta? Adica ne cereti noua sa va credem ca o sa faceti in urmatorii patru ani ce n-ati facut pana acum in sapte? Si ce nu reusesc nemtii si francezii de vreo zece. Ei, care, orisicat - recunoasteti acum - au de zece ori mai multi bani si mai multa minte decat dumneavoastra... Mi se pare mie sau dumneavoastra ati plecat la vanatoare de fraieri? Alta: "Se va asigura imbunatatirea starii de operativitate a aviatiei militare". Care aviatie, domnilor? Cate MIG-uri mai aveti? Si cati aviatori nevinovati ati bagat in pamant cu nepasarea dumneavoastra? Inca una: "Vor fi ameliorate conditiile de viata si instructie din unitatile militare, punindu-se accentul - tineti-va bine! - pe actiunile educative". Bravo, d-le Iliescu, asta le lipseste acum militarilor, "accentul pe actiunile educative". Puneti dumneavoastra accentul pe actiunile educative si de n-o s-o sfarsiti tot in cazarmă la Targoviste sa nu-mi spuneti mie pe nume.

"Accentul pe actiunile educative", deci... Formarea omului nou... Despre stoparea valului de sinucideri si dezertari, nici o vorba. De adoptarea doctrinei militare, nici gand. Nimic despre organizarea serviciului utilitar alternativ. Saracia in care traiesc mai mult de doua treimi din cadrele militare nu-i treaba d-lui lliescu. Treaba dansului e sa puna accentul. Si sa mai castige o data alegerile. Ce tupeu, fantastic! (Romania libera, 10 octombrie 1996)


La vanatoare de fraieri, articol publicat in perioada 1990-1998