Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Cu gândirea la cremenal (II)

Calea lungă de la vorbe la fapte

Dar Gabriel Andreescu a avut şi are o problemă de mare dezacord între ceea ce spune şi ce face nu doar în sensul în care am încercat să arăt săptămâna trecută (povestea cu cartea prietenului Dan Pavel, pe care arhanghelul moralităţii publice o tratase cu superlative deşi ştia bine că acuza de crimă pe care mi-o aducea era perfect mincinoasă, reprezintă indicutabil un record greu de egalat). În scrisorile trimise colegilor mei de la CRJ, ameninţarea cu un proces pentru „insultă şi calomnie” era străvezie (după ce mai întâi se contase, atât de absurd, pe faptul că cineva îmi va cere să-mi suprim propria libertate de a gândi şi a de mă exprima prin articole de presă). Fostul meu coleg, mare apărător mare al drepturilor omului, ameninţă în particular cu tribunalul împotriva libertăţii de opinie şi de exprimare în timp ce în rest e avocatul cel mai "convins" (şi cel mai adesea şi foarte bine plătit) al exact aceloraşi valori. În nu se ştie deloc ce calitate, el face mare caz de „valorile CRJ” cărora eu nu le-aş fi suficient de loial doar pentru că îmi permit să mă apăr de atacurile sale ori să nu fiu totdeauna de acord cu atitudinile sale publice, dar se face că nu înţelege cât de departe de aceste valori, jeluite atât de ipocrit, se situează tocmai comportamentul său de astăzi.

Andreescu a ajuns astăzi să ameninţe cu tribunalul şi m-ar vrea pedepsit pentru „insultă şi calomnie” cu toate că în calitate de membru al APADOR (cu destui ani în urmă, e adevărat) se ralia necondiţionat punctului de vedere şi demersurilor organizaţiei noastre (acestea urmînd la rândul lor inclusiv recomandările făcute în acei ani României prin Rezoluţia 1123/1997 a Consiliului Europei) care urmăreau ca libertatea de exprimare să nu fie restrânsă prin incriminarea „insultei şi calomniei”; APADOR exprimase această poziţie, deplin legitim şi cu destulă eficienţă, şi atunci când a cerut Parlamentului să nu incrimineze din nou „insulta şi calomnia” ca urmare a deplorabilei decizii a Curţii Constituţionale 62/2007 („Comunicat APADOR din 23 ianuarie 2007 cu privire la decizia Curţii Constituţionale nr 62 din 18 ianuarie 2007 privind neconstituţionalitatea abrogării insultei şi calomniei”). Ulterior, Gabriel Andreescu avea să asume şi în nume personal, în mod public şi neechivoc, punctul de vedere al asociaţiei (între altele în articolul „<Logica> unei decizii a Curţii Constituţionale” în Noua revistă de drepturile omului, nr 1/2007). El se supără că în articolul meu din New York Magazin i-am reproşat duplicitatea, dar, întreb, cum aş fi putut să n-o fac cu cineva care în reviste şi colocvii dedicate drepturilor şi libertăţilor fundamentale se prezintă drept apărător intransigent al libertăţii de exprimare iar în particular incită senin la suprimarea acestui drept?

Sau alt exemplu. Pentru acuzaţiile repetate de antisemitism pe care i le-a adus lui Paul Goma (abia aceste acuzaţii fiind cu adevărat grave, antisemitismul fiind pedepsit cu închisoare până la 5 ani şi interzicerea unor drepturi), scriitorul în exil l-a chemat în judecată. Cum a răspuns Gabriel Andreescu? Pur şi simplu punîndu-l la zid pe Paul Goma pentru că ar fi îngrădit dreptul la liberă exprimare al celor care au „exprimat opinii critice la adresa textelor pe care le publică”. Dar iată un singur pasaj din lungile imputaţii făcute lui Goma de cel care azi ameninţă cu Justiţia şi cere să-mi fie interzis să mai exprim critici la adresa sa: „Paul Goma apelează la stat – el, luptătorul pentru libertate – pentru a interzice analizarea şi calificarea scrierilor sale. Este o postură nouă, surprinzătoare pentru tot ceea ce Goma a scris şi făcut anterior. Goma a sărit pur şi simplu de pe piedestalul care-l apăra” (Gabriel Andreescu: „Procesele deschise de Paul Goma. Implicaţii”, în revista Altitudini, numărul 6 din august 2006). Aşadar, întreb, de ce face astăzi Andreescu exact ceea ce condamna ieri? Şi cum altfel decât demagogie şi duplicitate poate fi numită o asemenea atitudine?

Inchizitorul meu îmi impută că l-am insultat numindu-l „alienat”. Repezit şi fără exerciţiul nuanţelor, aşa cum voi arăta săptămăna următoare, el nu observă sensul (evident altul decât acela de „alienat mintal”) cu care eu am folosit, în context, termenul. Dar cine e cel care îmi face şi acest reproş? Aflăm de la el însuşi, dintr-un interviu pe care l-a acordat lui Cornel Mihai Ungureanu pentru numărul 10 din ianuarie 2007 al revistei Prăvălia culturală (Cornel Mihai Ungureanu: "Gabriel Andreescu ar trebui menţionat în manualele de literatură la capitolul <Cum nu se polemizează>, aşa îşi începea Alex Ştefănescu un articol. Aţi purtat multe polemici, în ultimii 16 ani”. Gabriel Andreescu (redau pasajul cel mai pertinent în context): „Am primit suficiente observaţii critice pe marginea polemicilor în care am fost implicat. <Mostra> cea mai ieşită din comun a fost considerată, pe bună dreptate, referirea la un moment dat la semnele de <senilitate> ale lui Octavian Paler. Mi-am cerut imediat scuze, dar faptul ramâne impardonabil”).

Un alt exemplu din aceeaşi categorie a limbajului abia el insultător – discriminator şi stigmatizant – al acuzatorului meu este cel în care l-a caracterizat pe Paul Goma (din nou, Paul Goma!) ca „afundîndu-se în propria nevroză” (revista Timpul numărul 3 din 2005, „Mult Goma”). Şi iarăşi, inevitabilă, întrebarea: Cum poate fi numit cineva care ameninţă cu tribunalul şi acuză pe alţii de insultă (şi încă nejustificat) ştiindu-şi bine propriile atitudini „impardonabile”.

În sfârşit, ca să mă opresc aici pe tema aceasta, în perioada 2005-2006, Gabriel Andreescu a avut calitatea de inculpat în nu mai puţin de trei dosare penale pentru „insultă şi calomnie”, în două dintre ele ca „publicist” la ziarul Ziua, ziar pe care l-a târât în procesele sale (dosarul 5419/299/2005 al Judecătoriei Sectorului 1, dosarul 20068/301/2005 la Judecătoria Sectorului 3 şi dosarul  5988/303/2006 la Judecătoria Sectorului 6; în acest din urmă dosar, cu Ion Coja, a pierdut recursul prin care îi solicita respectivului cheltuieli de judecată). Ei bine, în toate aceste trei dosare el a fost achitat în cele din urmă (în recurs sau la fond) întrucât instanţele de judecată au fost obligate să ia act de faptul că pe timpul judecării cauzelor tocmai survenise... o izbăvitoare şi de Dumnezeu binecuvântată dezincriminare a „insultei şi calomniei” (prin Legea 278/2006). Pentru ca astăzi să vedem ce? Că propovăduitorul (iezuit) al dezincriminării „insultei şi calomniei”, vrînd să mă vadă redus la tăcere, visează nici mai mult nici mai puţin decât la incriminarea din nou a „insultei şi calomniei”.  [În vara anului 2014 avea să se afle că din 2003 Andreescu se recăsătorise cu Daniela Ghiţescu, fostă agentă a Securităţii la Ambasada Olandei de la Bucureşti.] (New York Magazin, 14 iulie 2010)

Pentru detalii privind procesele pe care mi le-a deschis Gabriel Andreescu, pe pagina de Documente/ Alte documente a site-ului se poate vedea materialul "Procesele intentate de profesorul universitar Gabriel Andreescu".


Cu gândirea la cremenal (II) , articol publicat in anul 2010