Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Istorii vechi şi noi

În articolul din urmă cu două săptămâni m-am referit la afacerea FNI, ocazie cu care am spus şi că numele marilor profitori ai escrocheriei reprezintă în continuare un secret bine păzit de cei interesaţi. Am mai scris şi că în anii de după prăbuşirea FNI au fost publicate, în presa scrisă şi pe internet, informaţii despre demnitari ai guvernării de la acea vreme (între ei şi Radu Sârbu) care ar fi primit sume mari de bani de la FNI. Din formularea celor scrise era clar pentru oricine că eu însumi aveam rezerve, pe care le împărtăşeam cititorilor, asupra veridicităţii informaţiilor la care mă refeream. În acelaşi timp, însă, ca om de presă preocupat de asemenea teme, era dreptul meu (ba chiar obligaţia!) ca, în termenii în care am făcut-o, să nu exclud cu totul posibilitatea ca demnitari ai unei guvernări care făcuse posibilă celebra fraudă să fi beneficiat ei înşişi de pe urmele ei.

S
esizat de o colegă ţărănistă asupra articolului meu, Radu Sârbu a ales să răspundă pe o listă internetică de discuţii, pe care a inclus şi adresa mea de e-mail. Scriind colegei, şi implicit şi mie, Radu Sârbu a spus în esenţă următoarele: „Mi se pare de necrezut faptul că sunteţi dispusă să credeţi toate porcăriile care circulă prin internet şi pe lângă. Nu aveţi nici o scuză, cel mult o atenuantă: de data aceasta, sursa dezinformării este Valerian Stan. Din păcate! Omul pe care, din prima clipă, l-am chemat alături de noi, oferindu-i inclusiv susţinerea pentru a prelua preşedinţia partidului. Nicunul dintre cei menţionaţi de Valerian Stan nu a depus (deci, nici nu a ridicat) vreun ban la FNI! Infamia a fost lansată acum zece ani de către CV Tudor şi a fost preluată de unul Babiţchi de la Alba Iulia, pe care l-am dat în judecată. Deşi am obţinut de la Parchet o adresă care confirma că nu figuram în evidenţele FNI, Babiţchi a fost achitat <pentru lipsa intenţiei de a calomnia>, iar eu  am fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior am renunţat la recurs. Dezamăgit, Radu Sârbu”.

A
m răspuns dezamăgitului după cum urmează: „Domnule Radu Sârbu, sunt suprins de reacţia dvs. Şi iată, pe scurt, de ce. Sursa <dezinformării> (dacă despre <dezinformare> este vorba) nu sunt eu. Eu aş fi dezinformat numai dacă s-ar fi dovedit neadevărat ceea ce am scris în articolul meu – anume că <de-a lungul anilor au fost publicate, inclusiv pe internet, unde pot fi găsite şi astăzi, liste cu politicieni aflaţi în acei ani la guvernare> (între care şi dvs) <care ar fi încasat de la FNI sume de ordinul miliardelor de lei>. Listele se află şi în această clipă acolo unde am spus eu că se afl, şi aşa cum pertinent observa şi d-na Mihaela Cartis, conţin invariabil şi numele dvs; subscriu de asemenea observaţiei d-nei Cartis că ar fi fost obligaţia dvs să trimiteţi dezminţiri celor care de atâţia ani ţin publicată această informaţie despre care spuneţi că este inexactă). În condiţiile în care dvs nu aţi făcut aşa ceva (nici cel puţin pe blogpostul dvs), ce anume vă face să credeţi că este condamnabil ca cineva să afirme ce am afirmat eu în articolul pe care îl incriminaţi? Sugeraţi că, prin ceea ce am facut, aş fi un ingrat, de vreme ce sunt, cum spuneţi, <omul pe care, din prima clipă, l-am chemat alături de noi, oferindu-i inclusiv susţinerea pentru a prelua preşedinţia partidului>. Cu toate că îmi este puţin cam greu să surprind logica unei asemenea abordări, vă recunosc necondiţionat dreptul la ea (chiar şi dacă în pasajul pe care l-am pus între ghilimele există şi o parte neadevărată). Avînd în vedere cele de mai sus, mi se pare că este rezonabil să fiu circumspect şi cu alte afirmaţii pe care le faceţi. Scrieţi absolut sigur pe dvs că nici unul dintre cei mentionaţi în articolul meu <nu a depus (deci, nici nu a ridicat) vreun ban la FNI>. Riscantă afirmaţie! Ar fi de ajuns să se dovedească că fostul ministru al Finanţelor Decebal Traian Remeş, sa zicem – unul dintre cei sub a căror autoritate, alături de şeful ţărănist al CEC, Camenco Petrovici, această instituţie a fost angajată în hoţia FNI, făcînd inclusiv guvernării ţărăniste un imens rău – a luat bani de la FNI (ceea ce, dat fiind personajul, nu pare prea improbabil), ca susţinerile dvs privindu-vă să nu mai rămână nici ele în picioare. Atunci când spuneţi, după o logică foarte ciudată, că niciunul din cei menţionaţi de mine <nu a depus (deci, nici nu a ridicat) vreun ban la FNI> ne invitaţi să prezumăm că megaescrocheria a fost un lucru în regulă cel puţin din punct de vedere formal – în sensul că de la FNI nu puteau să <ridice> bani decât cei care au <depus>. Ne credeţi naivi sau pur şi simplu dvs sunteţi naiv? Păi FNI tocmai prin asta a fost o megaescrocherie, prin faptul că au <ridicat> bani cei care nu au <depus> şi nu au <ridicat> cei care au <depus> şi care aveau dreptul (eu, de pildă, un <păgubit> ultra norocos al acelei panamale, am <ridicat> cu 15 milioane de lei vechi, 1500 de lei de azi, mai puţin decât aveam dreptul). Sunt date că artizanii afacerii – Nicolae Popa, Ioana Maria Vlass, Vîntu – au <ridicat> de la FNI sume de ordinul sutelor de miliarde de lei vechi. Prin ceea ce ne-aţi scris, vă întreb, sugeraţi că şi ei au <ridicat> aceşti bani pentru că mai întâi au <depus> sumele care se cereau depuse? Şi că, pentru sumele pe care le-au ridicat, respectivii au <figurat> si <figurează> negreşit în evidenţele strict scrupuloase de la FNI (aşa cum ne spuneţi că dvs nu aţi <figura>, potrivit <confirmării> pe care Parchetul v-ar fi dat-o pentru procesul cu calomniatorul dvs)? Apropo de acest proces, şi aici mi se pare ceva puţin cam neclar. Atunci când este vorba de acuzaţii atât de serioase, calea, desigur, aceasta este, a clarificărilor în Justiţie. Ceea ce ne spuneţi, însă, mie mi se pare, cum zic, puţin cam neclar. Deşi victimă a unei calomnii flagrante, aţi renunţat la un proces în care nu numai că denigratorul dvs a fost achitat dar aţi mai fost obligat şi la cheltuieli de judecată. E aici ceva ce eu unul, oricât aş vrea, nu pot să inţeleg. Şi mă tem că nu sunt singurul căruia îi este greu să înţeleagă aşa ceva. Şi eu am avut de purtat asemenea procese, şi încă cu personaje foarte sus puse, dar niciodată nu m-aş fi putut gândi să renunţ şi să las lucrurile în ceaţa în care, destul de greu de înţeles, le-aţi lăsat dvs. Valerian Stan”.

C
u câteva zile în urmă, colonelul de poliţie care a fost însărcinat până în 2001 cu conducerea anchetei FNI a declarat unui post de televiziune că ar fi fost "muştruluit" de fostul ministru ţărănist de Interne Dudu Ionescu pentru că, în acea perioadă, l-a dat în consemn la frontieră pe Vîntu. "Probele”, a susţinut el,  „se îndreptau vertiginos împotriva lui Vîntu şi urma să raspundă pentru megaescrocheria FNI şi atunci am primit o muştruluială de nu m-am văzut de la ministrul de Interne şi mi-am dat seama că nu vom putea să ne apropiem prea repede de acest domn". Fostul ministru a dezminţit afirmaţiile subalternului – inclusiv cu explicaţia cam ciudăţică cum că pentru fostul său partid, PNŢCD, aflat atunci la guvernare, nu ar fi existat niciun motiv să intervină în favoarea lui Vîntu, dat fiind că... „tocmai se apropiau alegerile” (soldate, cum ştim azi, cu un dezastru pentru ţărănişti). El a mai anunţat şi că îl va da în judecată pe colonel (sper eu cu ceva mai multă determinare decât colegul de la Cluj).

Desigur că până la proba contrară se cuvine să-i prezumăm nevinovaţi pe cei doi foşti miniştri şi colegi de partid (trebuie spus că numele lui Dudu Ionescu figura şi figurează şi el între ale celor despre care se afirmă, încă neprobat, că ar fi încasat sume mari de la FNI). În acelaşi timp, însă, nimeni nu poate să conteste nimănui dreptul de a-şi pune întrebări privind una din marile escrocherii ale „tranziţiei” şi de a încerca să lămurească un lucru foarte important şi el: anume dacă, repet, demnitari aparţinînd guvernării care a dat o mână bună de ajutor autorilor numitei escrocherii au beneficiat ei înşişi, aşa cum măcar şi numai teoretic nu pare cu totul exclus, de pe urma acesteia. (New York Magazin, 29 septembrie 2010)


Istorii vechi şi noi, articol publicat in anul 2010