Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Situaţiunea (XLVIII)

În exil şi astăzi, lăsat singur ca totdeaua, Paul Goma a împlinit 75 de ani. La mulţi ani marelui scriitor şi patriot! Şi multă minte compatrioţilor lui! / Unii sunt atei pentru că, ştiind ce au pe conştiinţă, şi-ar dori ca Dumnezeu pur şi simplu să nu existe. / Traian Băsescu insistă să-şi cheme compatrioţii la “solidaritate în situaţia grea prin care trece ţara” [inundatii]. E posibil ca prezidentul fesenist chiar să nu înţeleagă cât de absurd e ce face. În acest caz, de ce măcar intelighenţia fidea nu-i atrage atenţia că niciunde nu s-a mai pomenit ca păgubitul să fie solidar cu cel care l-a tâlhărit? / Simţind că istoria ar putea să-i facă în curând o surpriză, Sistemul de sorginte comunist-securistă a purces la atacarea Regelui Mihai, reluînd strict scenariile primilor ani de după decembrie 1989. A făcut-o mai ales după ce actuala guvernare s-a înstăpânit la posturile publice de televiziune şi radio. Două exemple numai: în august 1944 şi după aceea, Regele a fost un trădător odios şamd şamd (Radio România Actualităţi, emisiunea „Deschis duminica” din 22 august 2010, realizator George Enache) iar după revoluţie s-a întors în ţară ca să-şi recapete averile – între ele pădurea de la Săvârşin, pe care acum o taie şi o vinde ungurilor, în timp ce sătenii nu mai au lemne nici de foc (TVR 2, 16 septembrie 2010). Împotriva Regelui, a adevărului istoric şi a bunului simţ au pornit-o şi câţiva colonei nătărăi, unii foşti colaboratori ai generalului Ilie Ceauşescu, azi rezervişti cu toţii, din aşa zisul Sindicat al cadrelor militare disponibilizate (slavă Domnului!) din Armată şi Securitate – Mircea Dogaru, Valeriu Pricină etc. Colonelul Dogaru pare să fi fost cel care l-a atacat pe Regele Mihai şi la emisiunea amintită a Postului public de radio (numai refuzul nejustificat al redactorului-şef al Radioului, Doina Jalea, de a răspunde unei cereri pe care i-am adresat-o în conformitate cu legea, mă împiedică să-mi îndeplinesc faţă de cititori o îndatorire ce îmi revine inclusiv prin Constituţie – art 31 alin 4: „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”. / Scriam recent că si eu cred că copiii nu ar trebui să răspundă pentru ceea ce au făcut părinţii. În acelaşi timp, însă, mai cred şi că nici părinţii nu ar trebui să răspundă pentru ceea ce fac copiii lor. / Dacă „brandul de ţară” este ceva ce caracterizează în modul cel mai specific o ţară anume, atunci e clar că în cazul României lucrurile sunt mult mai simple decât ne-au spus-o dezbaterile recente pe această temă. Mai exact, dacă „Grădina din Carpaţi” tot are faima de cea mai coruptă ţară din Europa, atunci nimic nu e mai firesc ca logo-ul său să înfăţişeze un ministru (al unei coaliţii de uniune naţională, pentru rigoare) care tocmai primeşte o sumă de bani ca şpagă – nu mai puţin de 10 milioane de euro, cash şi indexabilă anual cu rata inflaţiei. / Nu-i deloc exclus – ba dimpotrivă – ca Sistemul securist "post-comunist" să se prăbuşească şi el, asemeni celui din care se trage, din cauze mai mult economice decât politice. / „Prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor lui.” / Prezidentul fost şef de Agenţie a lui Ceauşescu în Occident a făcut un mare caz (culminînd cu demisia ministrului de Interne) că poliţiştii, disperaţi şi ei de situaţia în care inclusiv el şi camarazii săi au adus ţara, şi-au permis să meargă şi la Palatul Cotroceni (într-un „marş neautorizat”, adică „nedeclarat în prealabil”) ca să-şi strige nemulţumirea (în cuvinte, adevărat, gâdilînd într-un mod nu tocmai plăcut distinsele urechi). Ce se face că uită împricinatul e că el însuşi – şef al statului, şi nu un ipistat amărât – a încălcat legea fără să-i pese de nimeni şi nimc. A făcut-o, de exemplu, la mitingurile, "spontane", din Bucureşti, dimpreună cu cei care se opuneau suspendării şi demiterii sale – pe 19 aprilie 2007, când Parlamentul a votat suspendarea, şi pe 19 mai 2007, când Curtea Constituţională a anunţat validarea referendumului ce tocmai respinsese demiterea. În ambele zile, la puţine ore după cele două anunţuri, nemilosul legalist, a dat fuga în Piaţa Univeristăţii, unde a participat la două mitinguri („adunări publice”) în toată puterea cuvântului. Fără să-i pese câtuşi de puţin că Legea 60/1991 privind organizarea adunărilor publice cerea şi în acel caz ca manifestările să fi fost „declarate în scris la primărie, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării lor” (art 7). / „Binecuvântaţi-i pe cei ce vă prigonesc. Binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.” / Rămasă cu prea puţine „surse de finanţare” din care să se înfrupte, tagma politicienilor jefuitori de la Bucureşti nu mai ştie cum să facă să-i atragă pe chinezi în nu ştiu ce „parteneriat strategic”. Aveţi grijă, nefericiţilor, că simpaticii asiatici nu-s precum camarazii "euroatlantici", cu care, vreme de două decenii, aţi furat voi cot la cot, ei nu-i lasă niciodată nepedepsiţi pe hoţi. / De la Ioan Roşca, un observator atent al vieţii publice „post-comuniste”, aflăm că „Emil Constantinescu declara, la Grupul de Dialog Social, pe 13 iunie 2005, că <Noi am greşit făcînd pact cu o parte a Securităţii>”. Ce ar rămâne mai departe de explicat e cum de a fost posibilă o asemenea „greşeală”. Fostul preşedinte, primul său consilier, Zoe Petre, dar şi intelectualii de la Alianţa Civică şi foştii lideri ţărănişti ar face bine să nu lase nelămurite aceste lucruri. / Deşi pare mai adevărat ca niciodată că în România totul e posibil şi nimic nu are consecinţe, s-ar putea ca pentru cei responsabili de cele întâmplate în ultimele două decenii să vină totuşi vremuri grele. / Spune-mi cine te laudă ca să-ţi spun cine eşti. / De mai bine de două decenii, o echipă de nutriţionişti celebri de la Harvard University nu reuşeşte să dezlege misterul legăturii dintre consumul regulat de caviar şi patriotismul concetăţenilor lor. (New York Magazin, 6 octombrie 2010; preluare în Cotidianul.ro, 6 octombrie 2010)


Situaţiunea (XLVIII), articol publicat in anul 2010