Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Situaţiunea (L)

Cei care, parte a Sistemului securist mafiot fiind, se ştiu vinovaţi de dezastrul ţării ar face bine să nu fie deloc siguri că în cele din urmă nu vor răspunde, totuşi, pentru răul făcut. / Am citit un articol recent al Anei Blandiana în care aceasta ni s-a înfăţişat din nou profund revoltată de răul care continuă să ni se întâmple. Trăind eu însumi asemenea indignări, încă din anii luminatului său matriarhat civic, de la chiar primele cuvinte m-am simţit într-o comuniune aproape trupească cu poeta şi cu emoţiile ei. Vraja avea să se rupă însă brusc când autoarea s-a pornit să deplângă – cu verbul ei sfâşietor – cele întâmplate în ultimul timp cu CNSAS şi ANI. „Cât de creştin trebuie să fii”, s-a întrebat ea, „ca să te rogi pentru sufletele magistraților care au distrus, cu bună știință, CNSAS și ANI, mecanisme create pentru aflarea adevărului, planificînd astfel transformarea libertății însăși într-o minciună?” Că este cât se poate de reală contribuţia judecătorilor Curţii Constituţionale la debilitarea celor două instituţii, evident că nimeni nu are cum să conteste. Numai că fraza imediat următoare a fostei activiste civice ar fi trebuit să spună şi cealaltă jumătate a adevărului, anume că încă înainte ca judecătorii „constituţionali” să facă ce au făcut, cele două „mecanisme ale adevărului” numai ale adevărului nu se dovediseră a fi. Mai exact, CNSAS a fost (şi continuă să fie) mai ales un „mecanism” al denaturării adevărului, conspirînd marile crime ale Securităţii, pe autorii lor dar şi prezenţa oamenilor Securităţii la vârful Sistemului „post-comunist” – demascînd în schimb mai ales responsabilităţi marginale din trecut şi, nu o dată, chiar victime ale Securităţii şi oameni cu care sinistra instituţie a ţinut să se răfuiască până în ultima clipă a vieţii lor şi dincolo de ea. În timp ce ANI – ANI cea atât de „dragă” actualului prezident şi camarazilor lui – n-a fost nici ea (asemeni DNA, să nu uit) prea mult altceva decât o unealtă pe care politicienii aflaţi azi la guvernare au utilizat-o spre beneficiul propriu în lupta pentru putere. De unde şi întrebarea: d-na Blandiana să aibă oare numai o problemă de înţelegere sau ceva mai mult decât atât? / O măsură de „reformă” şi de „combatere a crizei economice” luată de guvernarea Băsescu-Boc a fost adoptarea, în luna iunie 2010, a Ordonanţei de urgenţă 55 „privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice”. Un capitol important al actului normativ a vizat „reducerea cu 50% a cotelor de carburanţi pentru autoturismele din dotarea autorităţilor şi instituţiilor publice”. Ce aveam să aflăm, însă, peste câteva luni? Citez din cotidianul.ro din urmă cu puţine zile (15 octombrie 2010): „Bugetarii zboară cu avionul pentru că nu au bani de benzină. Instituţiile guvernamentale au reuşit să fenteze reducerea cu 50% a cotei de combustibil. Rămase fără benzină pentru deplasări, acestea au început să-şi achiziţioneze bilete de avion la preţuri de sute de mii de euro.” De vreo doi ani cam aşa „face reformă” şi „combate criza” acest cuplu de comici vestiţi ai politicii. / Cât de orb am putut să fiu o viaţă întreagă să nu văd că lângă noi există oameni care suferă chiar fizic dacă nu le spui măcar o dată în zi cât de deştepţi şi frumoşi sunt... / Toată presa e plină toată ziua-bună ziua de „stenograme” din puzderia de înterceptări telefonice cu care demnii urmaşi ai Securităţii cheltuiesc sume uriaşe într-o ţară în ruine. În una dintre ultimele, un „mogul” îi împărtăşeşte unui angajat satisfacţia că nu ştiu ce ONG-uri au adus nu ştiu ce critici prezidentului în ezerciţ – aşa cum n-o făcuseră (numai proştii nu înţeleg de ce, nota mea) în anii în care numitul nu ocupa prima demnitate în stat. Fumigena securiştilor le-a folosit câtorva dame de companie ale potentaţilor zilei, cam zurlii dar cu interese bine precizate, să arunce săgeţi otrăvite către criticii protectorului lor. Cuiva care m-a întrebat ce cred despre acestea i-am scris aşa: „Pentru proşti şi cei rău intenţionaţi, răspunsul cred că ăsta ar fi: Organizaţiile incriminate nu au făcut decât să-şi respecte statutul pe care îl au asemenea organizaţii în orice societate democratică. Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune despre alte ONG-uri, care, în special după 2005, şi-au asumat nici măcar disimulat postura de susţinătoare ale partidelor şi politicienilor aflaţi la guvernare. Iar lucrul acesta înseamnă – abia el, şi de asemenea oriunde într-o societate democratică – o politizare cu totul inacceptabilă a organizaţiilor în cauză (iar exemple putem da cu zecile). În al doilea rând, nu e treaba organizaţiilor incriminate ce aşteptări au un <mogul> sau altul şi angajatii lor de la <societatea civilă> – şi nici ce aşteptări au nişte ONG-uri agenţi guvernamentali de la aşteptările numiţilor <moguli>. Nu e treaba organizaţiilor incriminate dacă un magistrat pro-guvernamental ori un ONG-ist aşijderea (<GONGO> – cei care cunosc ştiu...) au sau nu aceleaşi aşteptări şi bucurii cu <mogulii>, cu securiştii sulfuroşi şi cu toţi cei care, din interese bine precizate, fac trafic cu acte din nişte dosare ce, oriunde într-o societate democratică, numai aşa n-ar trebui <instrumentate>”. / Sabia iese din teacă atunci când justiţia a dat greş. / Fostul propagandist comunist şi profitor de lux al nelegiuirii „post-comuniste”, numitul Ioan T Morar, a fost numit consul la Marsilia. Date fiind pe de o parte trecutul personajului iar pe de alta faptul că misiunea i-a fost încredinţată de Sistemul securist-fesenist (căruia, e adevărat, i-a fost slugă credincioasă), mai are oare rost să ne întrebăm cam cum arată „mapa profesională” a împricinatului – altminteri devorator feroce (sanchi!) de comunişti şi securişti? Din informaţii provenind de la Ministerul de Externe se ştie că prezentarea la post va avea loc la începutul anului care vine. Ce nu se ştie încă cu precizie este dacă d-l consul va fi sau nu însoţit de consoarta dumisale, d-na consúlă. (New York Magazin, 27 octombrie 2010; preluare în cotidianul.ro, 14 noiembrie 2010)


Situaţiunea (L), articol publicat in anul 2010