Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Situaţiunea (LI)

Aflăm din "Jurnalul" lui Paul Goma că Majestatea Sa Regele i-a trimis, la împlinirea celor 75 de ani, o scrisoare „caldă, lungă”. Gestul regal mi se pare impresionant mai ales prin înţelepciunea şi generozitatea lui – şi sunt sigur că răspunsul va fi pe măsură. Iată, deci, că – adesea chiar în somn – românilor li se mai întâmplă şi lucruri bune. / Dacă Dumnezeu n-ar fi existat, atunci cu siguranţă S-ar fi născut din jertfa iubirii de oameni a Domnului Iisus. / În cotidianul.ro, am citit deunăzi o apologie tulburătoare închinată de Cristian Oprea fostului prezident Emil Constantinescu. Şi ne mai mirăm cum de, în cele vremuri, cultul personalităţii a fost posibil cum a fost. Sigur că da, Emil Constantinescu a făcut în politică şi lucruri bune. Dar să spui asta e una, şi alta e să ignori cu totul cealaltă parte a adevărului. Cum ar fi, de pildă, faptul că, prin ceea ce a făcut, fostul politician a avut o contribuţie dintre cele mai greu contestabile la acreditarea ideii că este imposibilă alternativa la Sistemul securist-fesenist. Pentru că în multe alte ocazii am arătat de ce cred asta, aici voi mai spune doar că, în împrejurări şi din cauze care odată şi odată vor trebui şi ele clarificate, imediat ce a ajuns preşedinte, Emil Constantinescu a lăsat impresia că a fost „sechestrat” (cu voia sa şi a primului său colaborator Zoe Petre) de Sistemul securist-fesenist. Legăturile cu cei care l-au adus la putere (Alianţa Civică, PNŢCD, CDR) au fost practic rupte şi formalizate cât să nu ridice prea mari semne de întrebare, iar destule din ideile în numele cărora fusese susţinut, abandonate fără scrupule şi fără explicaţii – între ele, atât de nedemn, revenirea la monarhie. / Sper să încerc cu o altă ocazie câteva gânduri în plus despre somaţia pe care autorităţile chineze au adresat-o multor ţări, inclusiv României, de a nu avea reprezentanţi la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace disidentului Liu Xiaobo, condamnat pentru „subminarea puterii de stat”. Deocamdată prefer doar să îmi reamintesc că în toamna aceasta ambasada Chinei în România a invitat la recepţia prilejuită de ziua naţională a Chinei personaje cu culpe grele pentru răul pe care românii l-au suportat sub comunism – de exemplu, torţionarul şef al regimului Ceauşescu, ultimul cap al Securităţii criminale, generalul Iulian Vlad, condamnat pentru implicarea în reprimarea revoluţiei de la Timişoara şi Bucureşti din decembrie 1989. Faţă cu cele două situaţii, mă întreb dacă nu cumva oficialii chinezi au o problemă de consecvenţă în ceea ce cer altora să facă şi ce ei înşişi fac. Mă număr printre cei care se bucură de progresele de excepţie pe care China le înregistrează de câţiva ani buni. Cred, însă, în acelaşi timp, că progresele în cauză vor putea să fie un câştig maxim pentru chinezi şi pentru restul lumii dacă nu vor aduce după ele condiţionări de ordin ideologic (de genul celor pe care China însăşi le-a suportat şi dezavuat destule decenii). În beneficiul tuturor, entuziasmul care însoţeşte aproape zilnic reuşitele chinezilor ar trebui să nu facă pe nimeni să-şi piardă dreapta judecată. / Cum privesc o clipă la marea presă universală, jurnaliştii locului îşi şi pierd uzul raţiunii şi nu mai sunt capabili pentru ca să judece cu capetele proprii. Aşa se face că de curând, foarte siguri că au dat peste un caz de aplicaţiune genială a principiului contradictorialităţii, ei au preluat tale quale o cugetare a prea-înţelepţilor de la CNN: „Papa Benedict binecuvântează ştiinţa, însă insistă că Universul este creaţia divinităţii”. Care va să zică, odată ce a binecuvântat ştiinţa, succesorul Sfântului Apostol Petru era musai şi să abjure – chit că tocmai spusese, atât de frumos (dar şi, vai, răcindu-şi gura de-a surda!), că rolul ştiinţei este acela de a-l descoperi pe Dumnezeu în Univers. Sau, cu cuvintele părintelui Stăniloae, „Dumnezeu aşteaptă ca omul să descopere nesfârşitele Sale gânduri puse în lucruri şi să exprime în cuvintele lui tot mai multe din indefinitele înţelesuri pe care voieşte ca el să I le spună prin lucrurile create pentru el”. Apropo de numita „axiomă a gândirii logice” şi de infinitele şi nezdruncinatele lor certitudini, tare bine ar mai fi ca, măcar atunci când vine vorba despre Dumnezeu şi judecata Sa, oamenii să fie puţin mai dubitativi. / Că tot am amintit de China, să sperăm că marele capital a apucat-o pe Drumul mătăsii din instinctul sănătos din totdeauna al banilor, şi nu pentru că, din netrebnice raţiuni ideologice, cineva le-a umblat la codul genetic. / Există în spaţiul virtual locuri unde ideile pentru aducerea României pe calea normalităţii sunt infinit mai numeroase şi mai valoroase decât cele din capetele demult dovedite seci ale politicienilor şi „tehnocraţilor” cleptomani, fii cu toţii ai bătrânei Securităţi. Un asemenea loc este Platforma de dialog civic universulromanesc.com. Mi-a fost semnalată o nouă secţiune a acestei platforme, pusă sub genericul interogaţiei-program „De ce nu s-ar alia victimele <stângii> şi ale <dreptei>?” Am răspuns, după ce am citit: „Foarte multe idei notabile – şi un efort pe măsură în a propune o cale de ieşire din rău. Între altele, însă, pentru ce s-a întâmplat după 1989 eu unul n-aş vorbi nici măcar cu ghilimele despre ideologii de stânga şi de dreapta, ci numai de un rău imens făcut de Sistemul securist-fesenist, cu complicitatea intelectualilor şi binecuvântarea (adesea interesată) a liderilor occidentali. / Îl întreabă, nu-l întreabă cineva, bătrânul Djuvara o ţine una şi bună de ceva vreme – de când, nu se ştie prea bine de ce, Crin Antonescu nu-l prea mai bagă în seamă – că actualul lider liberal „spurcă” partidul aliindu-se (în opoziţie, sic!) cu partidul lui Iliescu. Dar când urmaşii Brătienilor s-au aliat, la guvernare, cu cealaltă oficină securist-fesenistă (aia patronată de Băsescu, şi care vi-i aşa dragă domniei voastre, lui Liiceanu şi Pleşu), nu s-au mai „spurcat”, maestre? Avem aici, în chintesenţa ei, manipularea pe care o practică de ani buni, inclusiv contra unor beneficii pe măsură, intelectualii de la GDS şi alţii asemeni lor. Farisei deplorabili, avocaţi ai lui Baraba... / Apropo de jelania recentă după Păunescu (Doamne, iartă-l, că tare mai ai pentru ce!): spune-mi după cine plângi ca să-ţi spun cine eşti. Unii uită iar alţii doar se fac că uită marele rău pe care Păunescu l-a făcut sub comunism prin susţinerea dată lui Ceauşescu şi regimului lui iar după, până prin 1996, celei mai anti-reformiste şi corupte părţi a Sistemului securist-fesenist. Încât regretatul şi-a meritat bocitoarele care l-au condus pe ultimul drum: Iliescu, Băsescu, Văcăroiu, Măgureanu, Vadim Tudor şamd. (New York Magazin, 24 noiembrie 2010; preluare în cotidianul.ro, 25 noiembrie 2010)


Situaţiunea (LI), articol publicat in anul 2010