Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Situaţiunea (LII)

Atunci când a spus că mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu, Iisus Hristos nu a spus şi că mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât cei săraci să nu intre în împărăţia lui Dumnezeu. / Deşi are capul tot mai plin de cucuie, marinerul prezident dă prea puţine semne că ar fi devenit mai înţelept. / Întrebat fiind ce cred despre liderii ofiţerilor rezervişti care de câteva luni bune au ajuns să afurisească şi ei Sistemul fesenist-securist, am răspuns: „Deşi nu mă situez pe o poziţie radicală în această chestiune, sunt totuşi de părere că ofiţerii în cauză au ratat o bună ocazie (în anii CADA) de a se opune înstăpânirii actualului Sistem, care a făcut (şi face încă) atâta rău ţării. În acei ani, însă, ei nu numai că nu s-au alăturat celor ce atrăgeau atenţia asupra răului ce tocmai se producea şi ce avea să se producă încă, dar s-au mai situat şi împotriva lor şi a ideilor lor. În rest, nu pot decât să le doresc să reuşească în ceea ce astăzi par să facă cu bune intenţii”. / Situaţia grea în care s-a ajuns e o ocazie rarisimă de a scoate ţara din captivitatea Sistemului securist-fesenist distrugător. Dacă ar fi suficient de inteligenţi şi patrioţi (şi dacă n-ar fi ei înşişi captivi ai Sistemului), liberalii ar putea să scrie încă o pagină importantă a istoriei României. / În vara anului ce tocmai stă să treacă, pe când canicula începuse să-i copleşească minţile şi aşa înfierbântate, marinerul prezident a anunţat adoptarea unei noi „Strategii naţionale de apărare”. Cea care a făcut o carieră lungă şi jalnică, în ţară şi în lume, mulţumită ideii că presa trebuie inclusă printre vulnerabilităţile de securitate ale ţării. Cei care s-au ocupat de noua ispravă controcenistă, şi care cel mai adesea au făcut-o temeinic, au scăpat însă din vedere că pretinsa strategie cuprindea şi alte multe idei tembele. Între ele, şi cea că „forma republicană de guvernământ” constituie „interes naţional” iar „fiecare cetăţean are obligaţia de a o apăra”. Dintotdeauna cu ochii pe guvernanţii care, prin ceea ce fac şi cum fac, reprezintă ei înşişi ameninţări reale la adresa securităţii naţionale, colegii de la Centrul de resurse juridice au punctat fără drept de apel: „Transformînd forma de guvernământ republicană într-un interes naţional al României, pe care fiecare cetăţean român este obligat să o apere, Strategia instituie discriminarea pe criteriul convingerilor politice între cetăţenii români, care pot fi republicani, dar şi regalişti. Discriminarea pe criteriul politic este una dintre principalele caracteristici ale regimurilor totalitare”. Aşadar, nu ajungea că prin Constituţie se atinsese deja o culme a aberaţiei, proclamîndu-se că „forma republicană de guvernământ” nu poate face în vecii vecilor „obiectul revizuirii Constituţiei”, a trebuit să mai vină încă un troglodit să-i ameninţe pe români cu Curtea marţială dacă îşi permit să nu apere (de ea însăşi, probabil) Republica „măreaţă vatră”. La aşa ceva nu s-a ajuns nici sub Ion Iliescu. Apropo (poate le dau idei apucaţilor...), Iliescu şi republicanii săi de tinichea au avut totuşi bunul simţ  să nu dea ţării numele „Republica România”, ci „România” pur şi simplu – a se vedea aceeaşi Constituţie dar şi Legea 102 din 1992 privind stema ţării şi sigiliul statului. Aşa se face că, oficial, numele ţării este pur şi simplu „România”, inclusiv în tratatele internaţionale la care ea este parte – în timp ce, de pildă în Tratatul de la Lisabona privind Uniunea Europeană, suratele co-semnatare îşi asumă explicit statutul republican, unele din ele dînd sprinţar uitării, inclusiv prin titulatură, secole de grandioasă istorie regalistă: Republica Bulgaria, Republica Elenă, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Lituania, Republica Ungară, Republica Polonă, Republica Portugheză şamd. În sfârşit, în vară, atunci când a fost comisă oroarea, m-am aşteptat ca Monica Macovei, colegă azi cu Vodă, să ia o atitudine pe măsura statutului de apărătoare nedezminţită a libertăţilor cetăţeneşti care a fost şi este. Am aşteptat în zadar, semn că uneori, în politică, până şi pentru cei mai buni principiile contează prea puţin. / Ziariştii veşnic cârtitori de la Bucureşti au lansat zvonul că Vadim Tudor ar fi invidios că lui Adrian Păunescu i s-a ridicat deja statuie. E aici o răutate gratuită, Tribunul fiind bine cunoscut deopotrivă  pentru preţuirea nemărginită faţă de fratele siamez şi pentru pigmalionismul său. / Parafrazînd, cei vinovaţi de dezastrul în care au adus ţara, nu ar trebui să se bizuie pe încetineala cu care vine pedeapsa. Rar s-a întâmplat ca vinovaţii să scape nepedepsiţi. / Citesc că pe nu ştiu unde prin Moldova Andrei Pleşu ar fi „conferenţiat unei săli pline pe teme de religie şi morală”. Într-o ţară în care Vodă e-un Băsescu, nimic nu e mai normal ca admiratorul său, acest Simon Magul al zilelor noastre, să aibă şi el admiratorii lui. Apropo, cine se uită puţin în urmă va vedea cum acest corifeu GDS-ist n-a avut în „post-comunism” o grijă mai mare decât să atace tot ce n-a fost pe placul Sistemului securist-fesenist, căruia i-a aparţinut la vârf – ţărănişti, liberali, Casa Regală şamd. Sunt puţine cazurile în care trecutul să-i explice cuiva prezentul mai bine ca în acesta. / Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan, doi foşti „preşedinţi ai PNL”, sunt astăzi doi dintre şefii cei mai importanţi ai agenturii fesenist-securiste care este PDL. Q.E.D. / Un ziarist a titrat recent aşa (dar exact aşa!): „Trei persoane au aruncat ieri cu un pantof în premierul grec” [cotidianul.ro, 11 septembrie 2010]. Greu trebuie să le mai fi fost, bietelor persoane, să arunce tustrele, deodată şi în acelaşi timp, cu un singur pantof... Dar poate că în realitate o persoană a aruncat cu trei pantofi. Sau, dimpotrivă, un pantof o fi aruncat cu trei persoane. Sau poate că nici nu era vorba despre un pantof, ci despre o cizmă – şi care nu arunca cu nimic în nimeni, ci pur şi simplu scria la gazetă. / Se fură ca-n codru; ca-n codrul frate cu românul. (New York Magazin, 8 decembrie 2010; preluare în cotidianul.ro, 9 decembrie 2010)


Situaţiunea (LII), articol publicat in anul 2010