Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Electricienii (în dialog cu Dumitru Iuga)

Cunoscutul fost lider sindical de la Televiziune, Dumitru Iuga, a postat, pe internet, următorul comentariu la ultimul meu articol, „Electricienii”: „Prietene, ne cunoaştem din anii 90, de aceea îmi permit acest ton familiar. Omiţi esenţialul din acel raport pe care îl analizezi pe diagonală. Mucul şi sfârcul rezistenţei anti-comuniste din anii 80 a fost Vasile Paraschiv! Chiar Preşedintele Băsescu a vorbit despre acesta, singura referire nominală a Preşedintelui, cu ocazia prezentării raportului. Te întreb, dragă prietene, retoric, evident: analiza ta este cât de cât obiectivă? Şi te mai intreb, tot aşa, retoric, câţi dintre membrii comisiei nu au colaborat cu fosta securitate? Iar pe Sobaru, lasă-l în plata domnului. O să ai mari surprize curând! Oricum, orice trimitere la Liviu Babeş mi se pare total deplasată. Să auzim de bine, Dumitru Iuga”.

Am răspuns, prin e-mail, fostului meu coleg de la Alianţa Civică: „Dragă d-le Iuga, articolul meu despre Babeş şi Sobaru nu s-a vrut şi nu se vrea o <analiză> (nici măcar <pe diagonală>) a <Raportului Tismăneanu>. Un demers cu oarece pretenţii <analitice> asupra acestui <Raport> am încercat în urmă cu patru ani, la scurt timp după publicarea lui (pe site-ul meu poate fi găsită seria de cinci articole publicată în 2007 sub titlul <Procesul comunismului: o nouă amânare>). În articolul meu, la care v-aţi postat comentariul, m-am referit la <Raportul Tismăneanu> exclusiv pentru a semnala încă un lucru foarte rău pe care <Comisia Tismăneanu> l-a făcut cu pretenţia <analizei dictaturii comuniste din România> – tratarea absurdă şi nedreaptă a <cazului Liviu Cornel Babeş>. Iar la cazul electricianului martir de la Braşov am ajuns să mă refer avînd destule motive să mă tem că de un astfel de tratament nedrept va avea parte, mai ales dinspre <elitele noastre intelectuale>, şi electricianul erou de la Televiziune, Adrian Sobaru. Dîndu-vă aceste explicaţii vă asigur că (chiar dacă aş fi <analizat în diagonală> pomenitul <Raport>) tot aş fi înţeles foarte bine nedreptatea pe care şi dvs v-au făcut-o iluştrii intelectuali membri ai <Comisiei Tismăneanu>. Şi numele dvs, ca şi al lui Babeş, este strecurat în <Raport> pe lunga listă cu <disidenţi, oponenţi şi critici ai regimului comunist>, alături de ale unor oameni precum Nica Leon, Andrei Pleşu şi Ana Blandiana, ca să mă opresc numai la exemplele pe care le-am dat în textul meu. Despre meritele lui Andrei Pleşu, iluştrii săi colegi intelectuali nu ne-au spus absolut nimic (cel mai probabil din cauză că nu prea au ce). Despre Ana Blandiana, aceiaşi iluştri (inclusiv soţul domniei sale, membru al ilustrei <Comisii>) au vorbit pe larg (cam prea pe larg parcă, în comparaţie cu meritele reale) despre nu ştiu ce mutare din nu ştiu care în nu ştiu care redacţie, despre nu ştiu ce <interzicere a semnăturii> şamd (deşi cunoscuta poetă, ştim bine, şi-a publicat opera până în ultimii ani şi ultimele ceasuri ale dictaturii). Pentru aceste merite, fosta noastră colegă de la Alianţa Civică (dar numai ea?) este <colegă> pe lista <criticilor> regimului cu (strecuratul) Dumitru Iuga – un om (tehnician electronist, e adevărat, şi nu scriitor) condamnat la 12 ani de închisoare pentru complot împotriva orânduirii socialiste, din care a executat 6 ani în închisorile Rahova, Aiud, şi Jilava (unde a avut de îndurat suferinţe fizice şi psihice greu de imaginat). Aşadar, ştiu bine, dragă d-le Iuga, nedreptatea care vi s-a făcut şi vi se face şi dvs – şi despre care, din păcate, până acum nu am găsit o ocazie să vorbesc. Aceasta nu înseamnă însă că nedreptatea care i se face lui Babeş ar fi mai mică decât am încercat să arăt în articolul meu. În legătură directă cu cele ce spun, mai cred de asemenea că nimeni nu ar trebui, până nu prezintă argumente solide şi credibile, să pună în vreun fel sub semnul întrebării meritele unor oameni ca Paraschiv sau Sobaru. Nu vă ascund că m-a întristat faptul că un om ca dvs, pe care îl preţuiesc atât de mult, vorbeşte despre asemenea oameni în termenii pe care i-aţi folosit. Nimic din ceea ce Vasile Paraschiv a făcut pentru ţara sa nu poate fi scăzut din cauză că prezidentul imposturii anti-comuniste (căruia Paraschiv i-a şi refuzat, altminteri, o înaltă decoraţie) a avut cuvinte de apreciere faţă de el (spre deosebire de cuvintele dvs nedrepte). Martiriul lui Babeş va rămâne ceea ce a fost chiar dacă acelaşi <Raport> îl ascunde, asemeni anilor de lungă şi grea temniţă pe care i-aţi îndurat. Gestul eroic al electricianului de la Televiziune va rămâne ceea ce este indiferent dacă cineva îl apreciază cum se cuvine ori, dimpotrivă, îşi invită compatrioţii, ca dvs, un om atât de respectat, la o suspiciune pe care de asemenea îmi e greu s-o înţeleg. După cum, desigur, nimic nu poate fi scăzut din cele ce Dumitru Iuga a făcut pentru ţara sa doar pentru că <Raportul> despre care vorbim le-a trecut şi pe ele sub tăcere într-un mod atât de nedrept. În rest, ca să zic aşa, sunt de acord, chestiunea colaborării cu <fosta securitate> a membrilor <Comisiei Tismăneanu> este importantă şi, cândva, va trebui neapărat lămurită şi ea. Cu speranţa, vorba dvs, c-o să auzim numai de bine, Valerian Stan”.

Mesajul meu a fost urmat, la cumpăna dintre ani, de răspunsul interlocutorului (însoţit de un text al său despre „Cazul Sobaru”): „La mulţi ani, domnule Stan, bucuros de întâlnire! Este ora 23.52. Vă trimit un fişier ataşat despre cazul Sobaru, pe care dvs îl consideraţi erou. Îmi pare rău că vă dezamăgesc... Despre Liviu Babeş, am fost la Braşov, pe pârtia aia din Poiană, în anii 90, rememorând gestul sau inegalabil. Despre Vasile Paraschiv, iar vă dezamăgesc, l-am cunoscut personal pe la începutul anilor 2000. O să scriu şi despre el câteva fraze şi o să vă trimit. Şi despre alţii. Cu stimă, Dumitru Iuga”.

Am răspuns şi acestui mesaj (care nu a mai fost urmat de textul anunţat de fostul coleg): „D-le Iuga, am citit ce mi-aţi trimis şi rămân la părerea că gestul lui Sobaru rămâne unul eroic chiar şi dacă politicienii (<Puterea> şi <Opoziţia>) s-au raportat la el într-un mod pe care dvs îl descrieţi şi îl consideraţi discutabil. Din ce scrieţi reiese de asemenea cu claritate că nu puteţi înţelege ceea ce a făcut Sobaru, de vreme ce, spuneţi, familia angajatului Televiziunii <avea la dispoziţie un buget net lunar în preajma a 50 de milioane lei vechi! Reducerea aceea de câteva sute de mii de lei> (a indemnizaţiei de îngrijire a copilului, nota mea) <devine astfel insignifiantă şi nu poate explica, în acest registru, gestul său>. Păi, d-le Iuga, tocmai prin aceasta este protestul lui Sobaru un act de maxim altruism, prin faptul că protestul a avut în vedere în primul rând situaţia nenorocită în care politicienii au adus ţara – şi, probabil, că într-o anumită măsură şi reducerea drepturilor băneşti care se cuveneau copilului său cu autism. Cred de asemenea că greşiţi insinuînd că la Sobaru ar fi putut fi vorba despre <nişte tare de caracter, moştenite sau dobândite în urma unei educaţii necorespunzătoare în timpul celor şapte ani de acasă sau de nişte suferinţe neuro-psihice asupra cărora numai specialiştii, dacă sunt solicitaţi s-o facă, se pot pronunţa>. Scrieţi că Sobaru ar fi încălcat nu ştiu ce <lege şi reglementări interne cu putere de lege> prin faptul că protestul său de natură politică a fost făcut <în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu>. Sunt suprins, foarte surprins, că un fost angajat al Televiziunii publice, care a făcut 6 ani de închisoare politică, poate să scrie ce aţi scris dvs, citez: <Domnul Sobaru, în timpul îndeplinirii acestor sarcini de serviciu, prin gestul său, cu mesaj politic evident, a încălcat aceste reglementări! Să-i dea Dumnezeu sănătate, lui şi la întreaga familie, numai că Administraţia SRTV nu are voie să ignore această atitudine, indiferent de dramatismul evenimentului. Mai mult, cazul trebuie prelucrat cu toţi salariaţii SRTV şi adoptate nişte măsuri care să prevină astfel de evenimente pe viitor în televiziunea publică. Pentru că televiziunea publică are o lege care interzice asta şi trăieşte din ban public, indiferent de culoarea politică a contribuabilului! Ca sindicalist (dacă aş mai activa!) aş propune un control psihiatric riguros al tuturor salariaţilor şi o prevedere în reglementările interne din SRTV – concedierea imediată a salariatului care în timpul exercitării sarcinilor de serviciu îşi afişează public opţiunea politică!> Am încheiat citatul. Îmi este de asemenea greu să înţeleg ideea dvs cum că Parlamentul ar trebui să facă o anchetă împotriva serviciului propriu de pază şi protecţie care a făcut posibil <ca o persoană care are înscris pe piept un mesaj politic, clar anti – guvernare!, să bântuie pe unde vrea fără să-l întrebe nimeni de sănătate>. La fel de bucuros de întâlnire, Valerian Stan”.

PS Dacă unele afirmaţii ale respectatului fost lider de sindicat au avut darul să mă suprindă, absolut nimic nu m-a surprins din ceea ce Andrei Pleşu a scris pe aceeaşi temă („Un caz de vinovăţie generală”, în Adevărul din 28 decembrie 2010). Pentru el, gestul lui Liviu Cornel Babeş, de pildă, nu a fost nimic mai mult decât o „sinucidere”. Mă tem că de o asemenea infamie n-ar fi în stare, în public, nici cei mai siniştri securişti. (New York Magazin, 5 ianuarie 2011; cotidianul.ro, 4 ianuarie 2011, preluare de pe acest website)


Electricienii (în dialog cu Dumitru Iuga), articol publicat in anul 2011