Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Situaţiunea (LIII)

Opoziţia Franţei, Germaniei şi Finlandei la intrarea României în spaţiul Schengen, din cauza gravei corupţii şi a nefuncţionării Justiţiei, pare să fie un semn că Occidentul este în sfârşit decis s-o termine cu Sistemului securist-mafiot care de două decenii ticăloşeşte această ţară. / Un ieşean respectabil mi-a semnalat ultimul articol pe care Lucian Mândruţă l-a scris în 2010 în  „Dilema” – ceva despre interlopii care, pesemne spre deosebire de dragii de politicieni, strică imaginea României în lume. Semnalarea mi-a fost făcută cu „admiraţie” pentru articol şi autorul lui. Am răspuns pe loc: „Desigur, e posibil ca uneori Lucian Mândruţă să ofere şi motive de <admiraţie>. El este, însă, ca să-mi aduc aminte numai de asta, cel care, ani la rând, l-a ajutat enorm pe sinistrul Silviu Brucan să facă răul pe care l-a făcut, semănînd atâta confuzie în societatea românească prin emisiunea sa de televiziune ("Profeţii despre trecut", la Pro Tv). Lui (dar şi unor importanţi <intetectuali democraţi>) ii revine răspunderea şi pentru ratarea (nu este exclus chiar premeditată) a proiectului SOTI, televiziunea care la începutul anilor 90 putea să fie o alternativă la marele rău pe care îl făcea <Televiziunea Română Liberă>." / Deşi, mai ales prin hoţie, ţara a fost adusă la dezastru, practic nimeni nu a fost tras la răspundere şi nu a dat înapoi nimic din ce a furat. Şi totuşi, românii au în schimb o mare satisfacţie: principiile prezumţiei de nevinovăţie şi al dobândirii licite a averilor au fost respectate scrupulos. / Sintagma „intelectualii lui Băsescu” face o lungă deja şi foarte bine meritată carieră. Observ însă că se trece cu vederea un fapt cât se poate de semnificativ, anume că susţinerea pe care intelectualii în cauză au dat-o şi o dau prezidentului în ezerciţ şi regimului său nu e câtuşi de puţin un fapt contingent, ce ar putea, carevasăzică, să se întâmple deopotrivă sau să nu se întâmple. Ori, dacă s-a întâmplat, numita susţinere să reprezinte opţiunea unor intelectuali aparţinînd unui „spectru” larg al „societăţii noastre civile”. În realitate, nici vorbă de aşa ceva. Mai precis, am fost şi suntem în prezenţa unei strategii bine premeditată şi pusă în operă, de-a lungul mai multor ani, de o singură organizaţie „neguvernamentală”. Organizaţie care, prin atitudinea din ultimii ani, a reuşit să arunce în derizoriu mai toate principiile pe care şi le-a arogat şi continuă să şi le aroge declarativ – „dialogul social”, „non-partizanatul politic”, „reflexia critică asupra problemelor fundamentale ale societăţii româneşti” ş.cl. Vorbim, desigur, despre Grupul de Dialog Social (şi revista 22), căruia îi aparţin cei mai radicali şi mai cunoscuţi „intelectuali prezidenţiali”: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Horia Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Cătălin Avramescu, Teodor Baconschi, Rodica Culcer, Alexandru Lăzescu, Monica Macovei, Rodica Palade, Andreea Pora, Cristian Preda, Andrei Cornea, Ioan Stanomir, Sever Voinescu, Dragoş Paul Aligică etc. Cu siguranţă că interesele materiale, unele probabil încă neştiute, explică comportamentul acestor intelectuali – dar şi al altora, neafiliaţi formal GDS (d-l Mihăieş, de-un exemplu), beneficiind însă de stipendii grase de la instituţii bugetare precum Institutul Cultural Român (co-prezidat, ce fatalitate!, de d-l Patapievici şi de însuşi adoratul prezident). Mă tem însă că de explicaţii mai grave am putea avea parte atunci când arhive mai vechi ori mai recente, vorbind despre cei al căror comportament ne mirăm astăzi, ne vor spune ceea ce astăzi nu sunt lăsate să ne spună. Este aceasta o bănuială exagerată? Nu-i exclus, desigur. În acelaşi timp, însă, nu pot să nu mă mai întreb încă o dată: cum să poată fi explicat raţional că intelectuali care de două decenii predică integritatea în politică şi la guvernare ori tună şi fulgeră împotriva securiştilor au făcut tot ce au putut ca să aducă în prima demnitate a ţării un personaj care în politică şi la guvernare a făcut ce a făcut Traian Băsescu. Un om care înainte de 1989 a fost şef al unei Agenţii a lui Ceauşescu în Occident şi care (cu ani în urmă, imprudent şi pesemne fără să anticipeze ce carieră politică i se pregătea) a rostit el însuşi o frază despre „camioanele de rapoarte pe care le-am dat Securităţii”. În ce mă priveşte, la limită aş putea să mă consolez cu gândul că susţinerea profund dubioasă pe care GDS o dă lui Traian Băsescu de aproape un deceniu nu m-a surprins niciun moment (în februarie 2002 am publicat textul „Traian Băsescu la GDS”, care poate confirma şi el cele ce spun). / România e falimentară nu ca ţară, ci ca Republică. Iată calea, aşadar. / Am primit, internetic, următorul mesaj: „Domnule Valerian, aveţi rădăcini familiale şi totodată, după cum am citit pe site, şi mlădiţe în Ortodoxia Românească şi de aceea vă întreb, nu retoric, dacă sunteţi dispus să apăraţi valorile fundamentale ale Credinţei Ortodoxe şi anume dezideratul potrivit căruia prin Taina Sfântului Botez devenim creştini iar păstrarea acestuia nu se poate face prin acceptarea cardului de sănătate prin care devenim, prin acord prezumtiv, donatori de organe sau, şi mai rău, acceptând paşaport biometric purtăm şi cipul fatidic! În acest sens vă întrebăm dacă doriţi să sprijiniţi Ortodoxia de pretutindeni prin lupta împotriva răuvoitorilor acestei Sfinte Credinţe la fel cum aţi luptat pentru libertatea de după 89 şi care a fost confiscată de către ştiţi mai bine cine? Am participat la baricada de la Inter în 89 şi nu sunt un fomist cu acte de revoluţionar ci doar unul care era să fie împuşcat şi a strigat alături de câteva zeci de oameni, pe 21 Decembrie 1989: <Există Dumnezeu!> şi atât. Nu este nicio problemă dacă nu aveţi timp sau nu doriţi să vă implicaţi. Cu stimă, Ştefan”. Am răspuns: „Domnule Ştefan (regret că nu ştiu şi mai cum), eu nu sunt decât un umil credincios, care nu reuşeşte nici măcar în propria-i viaţă, decât într-o atât de mică măsură, să pătrundă şi să urmeze învăţătura noastră creştină. Şi apoi, d-le Ştefan, dacă avem credinţă, nimeni şi nimic nu ne va putea face cu adevărat rău. Răstignit şi batjocotit, purtînd coroana de spini „fatidică”, Domnul nostru Iisus Hristos se ruga pentru cei care îi făceau rău, şi nu îi blestema. Cu gânduri bune, Valerian Stan”. (New York Magazin, 26 ianuarie 2011; cotidianul.ro, 28 ianuarie 2011, preluare de pe acest web-site)


Situaţiunea (LIII), articol publicat in anul 2011