Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Situaţiunea (LXII)

Traian Băsescu e dezlănţuit, trage din toate poziţiile şi în toată lumea. Statul social, a spus el zilele trecute, acoperă corupţia politicienilor din întreaga lume civilizată, pentru că prin mecanismele acestei corupţii se cumpără de fapt voturi. Mă tem că şi de data aceasta marinerul prezident era mai înţelept dacă tăcea. Pentru că, de-un exemplu, nu „în întreaga lume civilizată” statul social face ce zice el că ar face. Şi de fapt imputaţiile sunt de făcut, sub acest aspect, guvernelor şi elitelor politice populiste – abia ele, cu adevărat, expresie a demagogiei şi corupţiei de natura celei despre care vorbim – şi nu statului social (sper să nu fie nimeni prea dezămagit că dezlănţuitul nu a făcut nici aici distincţiile care se cereau). Şi apoi, oare de unde vine această critică? Nu cumva de la exponentul unei clase politice care vreme de două decenii a făcut poate cel mai mare rău, din „întreaga lume civilizată”, inclusiv prin populismul denunţat astăzi cu mânie? / Pe un forum internetic am răspuns astfel unei postări îngijorate de posibilitatea ca, mergînd în Parlament, Regele să aibă supriza unei diversiuni din partea parlamentarilor PDL care nu au agreat venirea sa acolo: „Desigur că nu poate nimeni să fie absolut sigur că în sedinţa Parlamentului nu vor fi şi parlamentari rău intenţionaţi. Şi totuşi: 1. Regele a fost invitat în Parlament printr-o decizie validă a acestei instituţii; 2. Regele nu poate să refuze o invitaţie validă a Parlamentului; 3. Riscul unei diversiuni cu această ocazie este unul infinit mai “benign” decât atâtea primejdii grave, reale, pe care Regele le-a înfruntat timp de 70 de ani, slujind poporului şi ţării sale; 4. Oricât de trişti am fi pentru ce au făcut, nu avem absolut niciun motiv să credem că măcar unul singur dintre parlamentarii PDL ar putea să facă pe 25 octombrie ceea ce au făcut Vadim Tudor şi câţiva colegi ai săi în decembrie 2006. / Sunt mâhnit când mă surprind că privesc cu dispreţ, câteodată, la unii dintre semenii mei. / Există indicii că eroul revoluţiei din 1956 din Ungaria, Imre Nagy, ar fi fost implicat în asasinarea Ţarului Nicolae al II-lea. Poate să existe, oare, un alt argument mai convingător decât acesta că istoria trebuie tratată cu infinite nuanţe? / Şi totuşi, revin la Traian Băsescu cu câteva gânduri pe care am ezitat îndelung să le fac publice. De curând, via Wikileaks, s-a aflat depre o telegramă a fostului ambasador american Taubman din care rezultă că, în prezenţa sa şi a unui senator american, preşedintele român şi-a exprimat îngijorarea că ţara sa ar putea fi atrasă într-un război cu Rusia în Transnistria. Iniţial, Băsescu, inclusiv prin purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, a contestat veridicitatea celor menţionate în telegramă, pentru ca ulterior să recunoască şi să explice astfel: "Am vorbit aceste lucruri, am fost foarte clar în discuţiile cu senatorul şi ambasadorul, spunând: <România va fi într-o situaţie extrem de dificilă dacă ce s-a întâmplat în Abhazia se va întâmpla şi în Transnistria. Sunt 4,5 milioane de români acolo, nu putem sta>. Interesul meu a fost să testez dacă SUA şi UE vor rămâne la fel de pasive ca faţă de Georgia şi în situaţia în care s-ar întâmpla acelaşi lucru şi în Transnistria". Acest episod reprezintă tot ce e mai rău din ceea ce a făcut Traian Băsescu timp de douăzeci de ani în politică, la vârf. Nu poate fi nimic mai grav pentru o ţară cu statutul României decât ca, într-o lume la răscruce, cel mai important conducător al ei să-şi „testeze”, în acest mod inconştient, aliaţii de care îi depind cele mai înalte interese. Iar lucrul acesta, pus în legătură cu isteria şi angoasele tot mai febrile din comportamentul public al preşedintelui, spune că iresponsabile sunt şi acele atitudini care se raportează la comportamentul în cauză altfel decât cu o maximă îngrijorare. Mai ales ca preşedinte, Traian Băsescu a mai făcut şi alte lucruri grave până acum. Îmi vin în minte, dintr-o listă nesfârşită, recentele infamii delirante la adresa Regelui şi, tot în planul relaţiilor externe, alte câteva gesturi complet nesăbuite şi ele. Însă niciodată el nu a ajuns atât de departe ca în aceste săptămâni – tot mai chinuit parcă de duhuri rele şi parcă tot mai mult o piază rea. La fel de importante ca acest comportament îmi par a fi însă şi explicaţiile lui. Este cumva, într-adevăr, Traian Băsescu bolnav? Dacă nu, are el o agendă neştiută, servind mai mult alte interese decât pe cele ale ţării sale? Sunt el şi grupul de interese din spatele lui atât de disperaţi de perspectiva pierderii puterii şi a consecinţelor de după? Avem multe, foarte multe date că Traian Băsescu a patronat un jaf fără precedent al avutului public. Sunt de asemenea semne că gruparea cea mai disperată a Securităţii vede în el ultima şansă de a se salva. Pot asemenea împrejurări să-l împingă pe politician la cele mai necugetate gesturi? Şi dacă da, nu e oare timpul ca cei care au atribuţii constituţionale şi de apărare a intereselor statale să facă ce trebuie făcut? Un timp am crezut că prin ceea ce făcea, bine intenţionat fiind, reprezentantul la vârf al Sistemului pe care el însuşi l-a numit „ticăloşit” urmărea să discrediteze definitiv pomenitul Sistem, pentru a deschide astfel calea unor schimbări fără de care nu se mai poate (notez aici şi un detaliu: în iunie anul acesta preşedintele a făcut o vizită la MI6 iar foarte recent, luna acesta, una şi la CIA). În sfârşit, spun ce spun fără resentimente personale faţă de Traian Băsescu – el însuşi ştie, sau în orice caz ar putea să ştie, că într-adevăr aşa stau lucrurile. O fac exclusiv din teama că, dacă toate acestea vor continua, urmările ar putea să fie dramatice, inclusiv pentru actualul preşedinte; în definitiv om biet om şi el - care pare să fi rătăcit, însă, atât de dureros, calea. / O nouă atitudine de bun simţ din partea Monicăi Macovei, europarlamentară şi vicepreşedintă a PDL: "Nu cred că Roşia Montană este un proiect util României. Este unul care aduce numai pagube în toate domeniile.” (cotidianul.ro, 26 septembrie 2011, preluare de pe acest  web-site)


Situaţiunea (LXII), articol publicat in anul 2011