Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Situaţiunea (LXVII)

Am avut ocazia să-l urmăresc în câteva rânduri pe Mihail Neamţu (un june pe care, de câţiva ani, d-nii Tismăneanu, Patapievici şi Baconschi îl promovează cu o perseverenţă ce la început îmi era nu tocmai clară în intenţii). Cam multă retorică şi prea puţină substanţă, mi-am spus de fiecare dată. Măcar bine că omului nu-i lipseşte simţul ridicolulu, ceea ce, în vremuri ca acestea – îmi mai ziceam – nu-i deloc puţin lucru. Se pare, însă, că m-am înşelat. Aflu abia acum că ultima ispravă a tânărului nostru (şi a suporterilor lui, cu toţii, îmi pare rău dar se dovedeşte, mai proşti decât Conu Leonida şi mai canalii decât Caţavencu) constă în fondarea Mişcării Noua Republică, o comicărie cum nu s-a mai văzut de la Republica de la Ploieşti încoace. / Faptul că, în războiul economic (şi nu numai) pe care alte mari puteri (şi nu numai) îl poartă împotriva intereselor sale, Uniunea Europeană nu are nici astăzi organizat un serviciu propriu de informaţii îmi pare a fi o neglijenţă – ca să fiu bine crescut – cu totul de neînţeles. / Un comunicat de pe web-site-ul Palatului Elisabeta anunţa în urmă cu ceva timp că în prima sa vizită externă din acest an Regele Mihai "va fi însoţit de Şeful onorific al Casei Regale, d-l Andrew Popper". Sub semnătura "Cei trei muşchetari" cineva a comentat ironic (sub titlul "Sună patriotic, nu-i aşa?") faptul că Şeful onorific al Casei Regale este Andrew Popper, şi nu un român – de-al nostru, din popor, verificat bine de organe, fără rude în străinătate şi alte asemenea pete la dosar. Ce vreau să spun e că de ceva vreme, parcă mai ales de când tot mai mulţi români au început să se uite cu tot mai mult interes către Casa Regală, spaţiul internetic e luat cu asalt de grupe de postaci în misiune. Pentru că ar trebui să mai crezi încă în Moş Crăciun ca să nu-ţi dai seama că în realitate "muşchetarii" cu pricina nu sunt câtuşi de puţin nişte muşchetari, ci, cum zic, căuzaşi la datorie. Cine are timp să-i urmărească pe aceşti hominizi ai tenebrelor va vedea, pe de o parte, că sunt absolut incapabili să gândească altfel decât în şabloanele din dotarea Şcolii de la Băneasa iar pe de altă parte că sunt din cale afară de puturoşi. De exemplu, cei la care mă refer, dacă ar fi făcut un minim efort intelectual, şi-ar fi dat imediat seama că reproşul lor nu era decât o pură aberaţie de vreme ce nu a fost şi nu e nimic "nepatriotic" în faptul că Regii Carol I şi Ferdinand, mari cunducători ai acestei ţări, ca să vorbim numai de ei, s-au numit Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, respectiv Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen. / Nu cred că mai e cineva care să se îndoiască, Consiliul Naţional al Audiovizualului duce o adevărată campanie împotriva Posturilor de televiziune Antena 1 şi Antena 3, a căror singură vină pare să nu fie alta decât atitudinea constant critică la adresa Puterii actuale. Născută şi ea din incestuosul „algoritm politic" şi scăpînd oricărei forme de (auto)control, instituţia e pe cale să devină o veritabilă oroare, un Minister al Adevărului anului de graţie 2012. Mă uit la membrii Consiliului, în special la cei reprezentînd Puterea, şi îmi e clar că niciunul nu are ce căuta acolo – şi că, dacă tot e să li se dea o slujbă, ar trebui trimişi la o secţie de poliţie sau gradaţi la o companie de jandarmi. Apropo, păcat – mare păcat! – de prestaţia tot mai regretabilă şi ea a intelectualului autentic Dan Grigore. În orice caz, de data aceasta avocaţii celor două Televiziuni ar trebui să nu rateze ocazia de a duce, în sfârşit, deciziile acestei instituţii în faţa Curţii Europene. Pentru că e clar că numai aşa membrii Consiliului vor înţelege că rolul de „garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale", care li-i dat prin lege, înseamnă cu totul şi cu totul altceva decât să fie gardieni ai puterii. / Cred că am mai spus-o, mi se pare că ceea ce s-a întâmplat pe timpul mandatului prezidenţial al lui Traian Băsescu în materia „combaterii corupţiei" reprezintă, totuşi, un pas înainte care nu poate fi contestat. În sensul acesta găsesc că ar fi suficient chiar şi numai să comparăm activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (şi în general a Parchetului) din anii despre care vorbesc cu cea din anii administraţiei Iliescu-Năstase. Şi totuşi, cel puţin până acum, Traian Băsescu a ratat ocazia unui reuşite categoric mai importante. Iar asta mai ales din cauză că nu s-a delimitat prin absolut nimic de răul – fără precedent şi el – pe care l-au făcut camarazii săi politici, cei mai de seamă lideri ai Partidului Democrat. După 1989 nu a existat o guvernare în care miniştrii, mai ales ei şi clientela de partid, să se fi dedat unui jaf mai nelegiuit ca miniştrii PD din guvernarea de după 2008. Nu a existat vreo guvernare în care cei mai înalţi demnitari ai statului şi familiile lor să fi făcut averi mai neruşinate şi să fi fost mai abuzivi şi cinici în devalizarea avutului public. Cu toate acestea, nimeni nu l-a auzit măcar o singură dată pe Traian Băsescu să exprime cel mai mic regret faţă de comportamentul colegilor săi. Nu l-a auzit nimeni întrebînd o singură dată DNA sau Agenţia Naţională de Integritate de ce anchetaţi sunt mereu alţii şi niciodată măcar unul dintre colegii săi abuzivi şi cleptomani. Iar explicaţia celor întâmplate mă tem că nu e alta decât cea mai nenorocită cu putinţă: anume că Traian Băsescu a fost parte a unui Sistem cu care, oricât ar fi vrut, nu s-a putut lupta. În sfârşit, dacă, comparînd activitatea DNA din aceşti ani cu cea din anii anteriori, „bilanţul" îmi pare a fi unul pozitiv pentru prima perioadă, nu pot să trec nici de această dată cu vederea ceea ce nu o dată a fost atât de arbitrar în comportamentul procurorilor de la acest Parchet – un comportament amintind atât de mult de practicile Direcţiei de cercetări penale a Securităţii, şi pentru care, foarte probabil, românii vor avea de achitat în curând facturi usturătoare ale Curţii de la Strasbourg. / În anii de după ce i-au fost restuite o parte dintre proprietăţi, Casa Regală a alocat resurse importante susţinerii unor teme de interes naţional şi unor proiecte în beneficiul solidarităţii sociale. Sunt bucuros că, mulţumită celor ce spun, azi am motive să amendez ce se cuvine amendat într-un text mai vechi, din ianuarie 2004, „Abdicări şi riscuri". (cotidianul.ro, 7 martie 2012; New York Magazin, 14 martie 2012)


Situaţiunea (LXVII), articol publicat in anul 2012