Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Premeditata întinare a demnităţii armatei

Va veni fără îndoială o zi când timpul va trebui să consemneze, în implacabila ei cronică, istoria recentă a armatei noastre. Istoria ei adevărată, nemăsluită, a anilor dictaturii comuniste, ca şi cea contemporană. Şi va fi acesta un act de justiţie.

În această idee, am socotit a fi utilă inventarierea, chiar şi foarte rezumativă, a împrejurărilor în care a fost cu putinţă umilirea armatei. Iar dintre acestea am voit să le punctăm pe acelea care ne apar mai grăitoare pentru timpul scurs de la evenimentele din decembrie 1989.

Este de o recunoaştere aproape generală că atât puterea politică comunistă cât şi cea care i-a succedat şi-au dorit în armată un punct de sprijin al domniei lor impopulare. Ambele, când s-au lămurit însă de imposibilitatea pervertirii armatei într-un aparat represiv, părtaş la ocârmuiri nedemocratice, s-au străduit s-o anihileze ca forţă socială potenţial ostilă regimului. Şi în cea mai mare parte au şi reuşit. Comuniştii – mai ales prin teroare, urmaşii lor – prin perfidie.

În context, din scenariul compromiterii deliberate a armatei socotim necesar să amintim câteva secvenţe:
- perpetuarea vinovăţiei confuze, nenominale, ce poartă asupra întregii armate, prin zădărnicirea metodică a stabilirii răspunderilor celor care au implicat-o în represaliile din decembrie 1989;
- menţinerea în funcţiile de conducere a armatei a celor care, pentru vina de a o fi aservit regimului comunist şi de a o fi scos în stradă împotriva propriului popor, pot fi – au şi fost chiar! – şantajaţi de guvernanţi;
- instituirea în sarcina armatei, oficial, a celor dintâi misiuni fratricide din istoria ei (Nota telefonică 4459/1990 şi indicativul „Clopoţelul”); [Pentru mai multe pot fi văzute, pe pagina de Documente/ Alte documente, "Istoric CADA şi ADM; note autobiografice" şi "Bune practici publice şi contrariul lor: Agerpres şi MApN.]
- învrăjbirea sistematică a armatei cu alte categorii socio-profesionale: cu ţărănimea, prin încercarea de înăbuşire a mişcărilor anti-comuniste din satele maramureşene; cu muncitorimea, prin sabotarea acţiunilor ei greviste din toamna anului trecut; cu studenţimea, prin categorisirea acesteia, în documentele oficiale ale actualei Securităţi din armată, ca mediu al renaşterii legionarismului;
- implicarea armatei în represiunile minereşti din iunie 1990;
- reabilitarea oficială, prin Ordinul MApN M38/1991 a activiştilor de partid, absolvenţi ai facultăţilor de „înalte studii politice” (comuniste), iar aceasta în condiţiile în care armata însăşi are martirii săi în revolta anti-comunistă din decembrie 1989;
- stabilirea de relaţii nefiresc de strânse, fără precedent, cu Armata Roşie, prin trimiterea de ofiţeri la studii la Academiile militare moscovite, prin importul masiv de tehnică de luptă din Uniunea Sovietică. Folosim prilejul pentru a respinge aici mincinoasa dezminţire pe care a încercat-o recent fostul ministru al Apărării, d-l Stănculescu, în privinţa acestui import de tehnică. Din cele 150 de tancuri contractate cu adevărat, în condiţii destul de păgubitoare pentru noi, 40 au intrat deja în ţară în prima jumătate a lunii mai curent;
- scoaterea în afara legii a oricăror demersuri înnoitoare, curmarea brutală a dialogului, într-o tentativă tot mai clară de restaurare a spiritului intolerant. În context, ni se pare simptomatică şi deosebit de îngrijorătoare emiterea de reglementări de-a dreptul aberante prin însăşi esenţa lor – precum Nota telefonică nr A2/5304/1991 prin care personalul armatei este ameninţat cu „cele mai drastice măsuri” dacă va lua parte, în afara cazărmilor, la „activităţi educative, chiar şi recreative”;
- atragerea armatei în diversiunea naţionalist-şovină, pusă la cale cu abilitate de puterea politică. Pângărirea sărbătorii naţionale de anul trecut prin ameninţări iresponsabile armate proferate de unii generali este semnul că atari diabolice planuri dau roade.

Iată, aşadar, de ce ne credem îndreptăţiţi să afirmăm că discreditarea armatei are nu numai mijloace şi tactici prestabilite ci şi obiective precise. Înlăturarea ei de la viaţa socială a ţării, de la care azi nimănui nu-i este îngăduit să lipsească, este unul dintre acestea. Poate cel mai însemnat în scenariile puterii. (Revista Alianţa Civică, 3 iulie 1991)


Premeditata întinare a demnităţii armatei, articol publicat in perioada 1990-1998