Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Renunţaţi, d-le Iliescu

A trecut anul de când speranţele reînviate ale unui popor năpăstuit v-au adus în fruntea lui. Şi pentru că ocolirea adevărului nu ne este îngăduită, mai cu seamă când el priveşte soarta a milioane de oameni, suntem nevoiţi a admite împreună că, în acest răstimp, nezuinţele celor care cu disperare au crezut în dvs au fost amarnic înşelate.

 

Suntem astăzi mai săraci ca niciodată de când soarta ne-a fost siluită de răul comunist. Frica, de care o clipă începusem a ne vindeca, ne stăpâneşte din nou. Minciuna renaşte, deznădejdea ne sugrumă.

 

De toate acestea sunteţi, în bună parte, răspunzător. Pentru că dintotdeauna, în dreapta ei judecată, istoria pe guvernanţi i-a condamnat pentru nefericirea popoarelor lor. Iar poporul dvs este nefericit, nu puteţi tăgădui, d-le Iliescu.

 

Mă veţi întreba, poate: „Şi acum ce să fac?” Renunţaţi, d-le Iliescu!

 

Pentru că i-aţi înşelat, cei mulţi, cei care v-au iubit – nu vă mai iubesc, cei care v-au adulat – vă urăsc. Mergeţi printre ei şi-mi veţi da dreptate.

 

Coborâţi în strada în care n-aţi mai călcat de la alegeri. Veţi vedea ce n-aţi mai văzut, ce nimeni n-a mai văzut în ţara aceasta: bătrânii noştri cerşesc... Veţi auzi, tot acolo, bocetul lăuntric al mamelor ce-şi reped copiii, răpiţi de câte-o vitrină vulgar-opulent răzleţită prin mizeria noastră zilnică.

 

Suntem săraci şi părăsiţi. De fapt sărăcia ni se trage mai ales din izolarea impusă de lumea civilizată, de care sunteţi cel dintâi răspunzător.

 

Pentru că nu v-aţi lepădat nici măcar declarativ de criminala învăţătură comunistă. Vă doare, sunt convins – nu poate să nu vă doară – dispreţul cu care cancelariile vă resping una după alta soliile. „Iliescu este comunist şi a chemat minerii”, este laitmotivul sistematicului lor refuz. Pe care, fiţi realist, nu-l veţi mai putea curma nicicând. De aceea cred că este bine să renunţaţi, d-le Iliescu.

 

Spuneţi poporului adevărul despre Rege şi chemaţi-l în ţară. Nu vă fie teamă că s-ar putea răzbuna. Dacă nu suntem obligaţi a accepta că înţelepciunea ar fi un har regesc, nu putem nega, în schimb, că izvorul ei se găseşte în suferinţă. Cu alte cuvinte, suntem îndreptăţiţi să nădăjduim că vom avea un Rege înţelept. De care nu aveţi, cum spuneam, temeiuri a vă teme renunţînd, d-le Iliescu.

 

Vi s-au adus şi vi se aduc numeroase acuze. Cele mai multe dintre ele deplin întemeiate. Aţi contribuit, ca activist de marcă, la „victoria deplină şi definitivă a socialismului în România”. V-aţi terorizat capitala cu batalioanele minereşti. Ne-aţi ameninţat, şi nu numai, cu forţa poliţienească şi militară. Ne-aţi dat asigurări că aţi desfiinţat Securitatea, când de fapt – s-a dovedit – aţi păstrat-o pentru a vă gira înscăunarea şi domnia. Iar dacă pentru toate acestea, izolarea – cu consecinţe incontestabil dezastruoase – ne este fără precedent, răspunderea dvs este evidentă. Şi vă impune să renunţaţi, d-le Iliescu. Altminteri, actuala politică păguboasă ne va marca decisiv destinul de-a lungul multor ani de aici încolo.

 

S-ar putea, repet, să vă temeţi că vi se va cere socoteală pentru acte de guvernare mai vechi sau mai noi. Greşiţi, d-le Iliescu. Întrebaţi-i pe anchetatorii securişti câţi dintre ei au fost căutaţi de cei pe care i-au azvârlit în beciurile comuniste. Mergeţi la mormântul familiei Ceauşescu şi veţi vedea – fără să înţelegeţi, numai Dumnezeu poate înţelege – cum acest popor şi-a iertat tiranii. Încredinţaţi-vă bunătăţii lui mistice, nu abuzaţi de ea şi răsplătiţi-o renunţînd, d-le Iliescu. (Revista Alianţa Civică, 8 august 1991)


Renunţaţi, d-le Iliescu, articol publicat in perioada 1990-1998