Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Precizare (la un interviu al lui Nicolae Manolescu)

În interviul consemnat în numărul 37/1991 al ziarului „Armata României”, d-l Nicolae Manolescu, preşedintele Partidului Alianţei Civice, declara că „înţelege raţiunile care nu au mai permis, până la urmă, MApN să menţină în armată pe unii ofiţeri din CADA” şi că „în cadrul mişcării” (CADA – nm) „erau şi poziţii extremiste”. Mărturisesc că deşi mă număr printre membrii CADA îndepărtaţi acum un an din armată, din ordinul d-lor I. Iliescu şi V. Stănculescu, nu am izbutit să pătrund raţiunile acelui ordin, după cum nu înţeleg nici care sunt „poziţiile extremiste” imputate amintitului Comitet.

 

De altfel, însăşi Carta Alianţei Civice, la care PAC a aderat prin nume şi statut, prevede la Capitolul 5: „Pentru asigurarea păcii sociale se impune democratizarea structurilor militare aparţinînd Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii şi Ministerului de Interne, potrivit criteriilor enumerate de Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei în Programul de principii din februarie 1990”. Aceste principii au fost preluate şi în Declaraţia-Apel din 25 august 1991, despre care este vorba în interviul din „Armata României” (citez tot din Carta Alianţei Civice, pentru a se constata continuitatea şi a se dovedi non-extremismul ideilor CADA: „Dintre acestea, Alianţa Civică susţine îndeosebi ideea că armata română este, prin tradiţie, şi trebuie să rămână, prin destinaţie, apărătoarea poporului şi a patriei. Ea trebuie să rămână alături de popor în orice împrejurare şi să nu îndrepte niciodată armele împotriva fraţilor, surorilor şi părinţilor, singurul duşman fiind agresorul extern. Numai reprezentanţii aleşi ai naţiunii, întruniţi în Parlament, au dreptul să dispună de armată pentru apărarea ţării. Structurile militare din instituţiile mai sus menţionate nu trebuie să servească un anumit partid sau să fie folosite pentru promovarea intereselor de grup contrare intereselor poporului”. (Revista Alianţa Civică, 18 septembrie 1991)


Precizare (la un interviu al lui Nicolae Manolescu), articol publicat in perioada 1990-1998