Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Peroraţii cazone

Nu-i zi lăsată de la Dumnezeu nu să-şi dea Puterea-n petic. Când un senator, când un ministru, când preşedintele însuşi...

Mai zilele trecute a fost rândul ministrului Apărării. Rupînd tăcerea – singura de altfel prin care strălucise de când a fost pus ministru – d-l general Spiroiu a găsit de cuviinţă să se lanseze în nesfârşite şi sterile peroraţii cazone, risipind în chip cu totul nepermis spaţiul gazetăresc pe care i-l oferise cam prea mărinimos cotidianul Tineretul liber.

 

 Ne vom opri pe scurt asupra a două dintre afirmaţiile d-lui general.

Mai întâi la cea potrivit căreia România ar fi sigura ţară din răsăritul şi centrul Europei care nu are nevoie să aducă modificări doctrinei sale de apărare. Cea fundamentată, cu alte cuvinte, „prin contribuţia de o inestimabilă valoare teoretică şi practică” a regretatului său comandant suprem. Câtva timp am sperat să fie vorba doar de o simplă eroare gezetărească. Ori măcar tipografică. Lipsa oricărei îndreptări ulterioare ne-a convins însă că d-l general a făcut cu adevărat uimitoarea afirmaţie. Acum, fie că înaltul demnitar militar e bântuit de oarecari nostalgii ideologice, fie că pur şi simplu crede sincer în ceea ce spune, un lucru este sigur: domnia sa nu înţelege schimbările survenite (atâtea câte un survenit după decembrie 1989). Şi care, alături de celelalte, ale contextului general european, au – nu pot să nu aibă – înrâuriri decisive şi asupra doctrinei noastre militare. Noile împrejurări în care trebuie să se realizeze pregătirea populaţiei şi economiei pentru apărare, transformările de substanţă intervenite în structura resurselor apărării, noua configuraţie a sistemului naţional de apărare, modificarea evidentă a raportului mondial de forţe, desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, marile mutaţii din strategia de apărare a celor mai multe dintre state – toate acestea şi încă multe altele sunt realităţi pe care d-l Spiroiu, chiar de n-ar fi general, nu-i admisibil să le ignore cu o atât de mare uşurinţă.

Dacă în afirmaţia cu doctrina buna credinţă a d-lui general mai poate fi, de bine de rău, prezumată, în privinţa celei de-a doua lucrurile stau cu totul altfel.

După ce sare ca ars la o nevinovată aluzie a ziaristului interlocutor privind mersul „democratizării armatei” d-l general declară fără a se sfii că activiştii de partid din armată au fost trecuţi, în mare majoritate, în rezervă.

Întâmplător şi nu tocmai – dar sigur din nefericire pentru d-l general – suntem în posesia unor date statistice certe vizînd chiar „dinamica” post-revoluţionară a corpului de activişti de partid din armată. Date care, provenind din aceeaşi sursă, corespund întocmai cu cele pe care şi domnia sa le deţinea, fără doar şi poate, la data interviului. Astfel, din numărul total al respectivilor activişti, în intervalul 22 decembrie 1989 – 30 septembrie 1991, în rezervă au fost trecuţi 11%, dintre care 5% prin pensionare, 3% din motive medicale şi 3% la cerere. În procentele „purificatoare” cu care s-a încercat să fim prostiţi se înscrie aşadar numai generalul Ilie Ceauşescu.

Ne exprimam public, în urmă cu jumătate de an, speranţa că d-l general, odată instalat în fotoliul ministerial, se va îngriji cu precădere de necesara refacere a prestigiului armatei. Astăzi este sigur că ne-am înşelat. Mai mult chiar, sunt semne că dacă ceva esenţial nu se schimbă, am putea vedea, mai curând decât ne-am fi închipuit, un alt general cu piciorul în ghips. (Revista Alianţa Civică, 21-27 noiembrie 1991)


Peroraţii cazone, articol publicat in perioada 1990-1998