Valerian Stan
Credo ergo sum
Fără Hristos viața noastră este fără sens, toate alergările și zbuciumul nostru sunt deșărtăciune și vânare de vânt.

Monologurile unui stalinist

Foarte mulţi şi nedrepţi sunt cei care s-au făcut că n-ai auzit ultima declaraţie publică a lui Alexandru Bârlădeanu. Făcîndu-şi bilanţul activităţii politice de-o viaţă, Alexandru Bârlădeanu a avut tăria şi onestitatea de a-şi asuma public eroarea opţiunii pentru comunism. „Îmi este clar astăzi că drumul meu a fost greşit iar al lui Corneliu Coposu a fost corect”, a recunoscut cu puţin timp înainte să moară înaltul demnitar comunist.

Gestul lui este cu atât mai remarcabil cu cât niciunul dintre staliniştii în viaţă din generaţia sa nu pare a avea remuşcări pentru răul pe care l-a făcut României. Când spun asta mă gândesc înainte de toate la Silviu Brucan şi la lipsa de ruşine cu care continuă să mintă – nu tot în paginile „Scânteii”, evident, şi nu preamărindu-l tot pe Stalin.

L-am văzut duminica trecută la Pro Tv-ul d-lui Adrian Sârbu, unul dintre „baronii presei” de la noi (ca să preiau un calificativ foarte exact al lui Gabriel Andreescu). „Profeţind” despre ce şi cum a fost cu criza politică actuală, Brucan a produs în faţa telespectatorilor două neadevăruri crase. Mai întâi, vorbind despre „strategia inteligentă” a Partidului Democrat (pe care cu alte ocazii am apreciat-o şi eu, în contrast cu lipsa de viziune şi de perspicacitate a PNŢCD), profesorul de stalinism a dat o notă maximă d-lui Roman şi companiei sale pentru că în disputa cu ţărăniştii şi-au lăsat, spre deosebire de aceştia, o „marjă de manevră” atunci când au înscris „în comunicatele partidului” (ăsta da cinism!) opţiunea – cu mare priză în opinia publică – pentru menţinerea actualei coaliţii de guvernare. Ideea aceasta a fost însă la fel de prezentă (sper că nu şi la fel de ipocrită) şi în declaraţiile oficiale ale CDR şi PNŢCD (din zilele de 12 şi 13 ianuarie), iar d-l Brucan ştia foarte bine lucrul acesta.

În al doilea rând, aducînd în discuţie comentariile presei internaţionale vizînd criza politică de la noi, Siviu Brucan a invocat, în preamărirea feseniştilor lui Petre Roman, un text apărut în „Le Monde”, făcîndu-se că nu ştie că cea mai mare parte a comentatorilor politici externi a criticat situaţia gravă creată de Partidul Democrat. Cu numai o zi înainte de emisiunea lui Brucan, de pildă, presa din ţară a reprodus un comentariu publicat în „Financial Times”, intitulat „Suferinţele României”, în care lui Petre Roman i se reproşează că prin ceea ce a făcut „a pus ambiţiile personale şi de partid înaintea interesului naţional”.

Încât se pune de la sine întrebarea: la ce şi-o închipui bătrânul stalinist că a servit monologul său penibil şi dezonorant? (Suplimentul Aldine al României libere, 31 ianuarie 1998)


Monologurile unui stalinist, articol publicat in perioada 1990-1998