Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Sanse si ratari

Observam in urma cu catva timp ca in ultimii trei, patru ani incercarile de manipulare a opiniei publice s-au redus considerabil. Evolutia pe care a cunoscut-o capacitatea populatiei de a percepe realitatea sociala este explicatia cea mai simpla (dar si cea mai acoperitoare) a fenomenului despre care vorbesc. Aceasta evolutie explica nu numai de ce in acesti ani nu au mai fost posibile diversiuni grosiere precum cele din 1990 si 1991, de la Targu Mures si Bucuresti, dar si prudenta tot mai evidenta a omului de rand fata de mesajele, mai ales politice, care il vizeaza. La randul lor, pusi in fata unei asemenea noi realitati, autorii de scenarii si oratorii politici s-au vazut siliti sa-si rafineze strategiile si discursul.

Unii au ramas insa la vechile clisee. La doua cazuri vreau sa ma refer in continuare. Primul este al unui poet cunoscut, care, ca realizator al unei emisiuni la un post privat de televiziune, continua sa-i incite pe romani impotriva maghiarilor. In primii ani de dupa revolutie facuse lucrul acesta, ca parlamentar, pe postul national. Imi amintesc ca in una dintre emisiunile de atunci, care a produs o emotie deosebita in randurile populatiei, anuntase ca, in satele ceangailor moldoveni, lideri ai maghiarilor din Romania ii instigasera pe localnici la actiuni antiromanesti, lucru care ulterior avea sa se dovedeasca complet neadevarat. Zilele trecute, de data aceasta, cum spun, la o televiziune particulara, fostul parlamentar a incercat sa-i opuna din nou pe romani maghiarilor (si chiar si pe ortodocsi greco-catolicilor).

A vorbit mai intai despre nu stiu ce director de intreprindere care, maghiar fiind, nu a arborat de ziua nationala tricolorul la poarta fabricii. (Steagul chiar lipsea, se pare, de vreme ce fiul poetului insusi cercetase oribila crima si se infatisase anume in studio ca sa-si confirme tatal). Patimasi si resentimentari sunt maghiarii, a continuat el, si pentru ca o actrita de-a lor nu primeste roluri la Teatrul maghiar din Targu Mures numai si numai (dar numai si numai!) "pentru sentimentele ei romanesti".

Daca la un post particular de televiziune, cum este cel despre care am vorbit, se poate face si se poate spune, in principiu, orice, postul public are insa alte reguli. Episodul, recent, al "bombei de la Podul Izvor" a dovedit din pacate ca in Televiziunea romana regulile sunt in continuare dispretuite. Din nimic mai mult decat un fapt divers (vezi dimensiunile "bombei" si "forta distructiva" a ei) Televiziunea a facut - dupa un tipic si cu scopuri care dupa revolutie ii sunt foarte proprii - un caz de atentat grav la siguranta nationala si de emotie populara profunda. Intrebarea afisata pe ecrane la o ora de varf si citita cu o voce rau-prevestitoare a sunat sinistru: "Credeti ca exista forte interesate sa destabilizeze Romania?" Mi-a fost si imi este in continuare greu sa inteleg daca mina grava a realizatorilor emisiunii semnifica doar lipsa lor de profesionalism sau era de fapt o masca in dosul careia se ascund necinstea si diversiunea. Un comportament asemanator a avut si unul din oficialii Ministerului Apararii, responsabilul cu relatiile publice, colonelul Alexandru Stoenescu. Autorii atentatului, a spus d-l Stoenescu, fac parte dintre cei care vor sa saboteze integrarea noastra in NATO. Este evident ca un asemenea enunt este cu totul excesiv. Pentru ca sansele de care vorbeste d-l Stoenescu sunt sabotate in realitate in felurite alte moduri. Intr-o anumita masura chiar si de genul acesta de declaratii lipsite de seriozitate. Si, asta in orice caz, de manipulari precum cele amintite aici, de intoleranta si de lipsa de inteligenta. [In anul 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Alex Mihai Stoenescu a fost colaborator al Securității și că făcut poliție politică.]

P.S. in textul de lunea trecuta am scris ca mi se pare firesc ca presa sa-i tina pe guvernanti sub observatie (in sensul "cenzurarii" democratice a decizieii politice in stat) si nu departe, asa cum s-a tiparit. (Cotidianul, 7 decembrie 1998)

Sanse si ratari, articol publicat in perioada 1990-1998