Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Un ministru necistit

În Cotidianul de ieri, ministrul Ioan-Dan Popescu perseverează în dezinformarea opiniei publice. El contestă, cu o seninătate care sugerează nu numai necinstea dar şi lipsa de inteligenţă, că de când a fost numit ministru „nu a deţinut sau reprezentat organizaţii cu scop comercial”.

Vorbelor goale şi ameninţărilor cu tribunalul pe care le proferează d-l ministru eu le răspund cu probe.

La 28 decembrie 2000, prin Hotărârea nr 39 a Parlamentului României, Ioan-Dan Popescu a fost învestit în funcţia de ministru al Industriei şi Resurselor.

La data de 14 iunie 2001, deci la jumătate de an de la numirea în funcţie a d-lui ministru, în interesul unui studiu pe tema corupţiei din România, am solicitat Registrului Comerţului informaţii despre afacerile mai multor demnitari, aparţinînd administraţiei actuale şi celei de dinaintea ei.

Cu privire la d-l Popescu, Registrul Comerţului mi-a răspuns – la 19 iunie 2001, cu scrisoarea nr 11109, pe care o ataşez – că acesta avea calitatea de administrator în cadrul a 5 societăţi comerciale: „Chimexim” SA, „Fortina Leasing” SA, „Textila Unirea” SA, „Solar Boneh” SA şi „CE BO TEX” SRL. Redau în faximil câteva extrase din dosarul primit de la Registrul Comerţului. În ele cititorii pot vedea limpede ce calitate deţinea ministrul în respectivele societăţi comerciale şi faptul că obiectul lor de activitate interfera, cel mai adesea, cu domeniul în care demnitarul avea cele mai înalte prerogative decizionale. Este de subliniat că afacerile ţineau mai ales de industria chimică şi petrochimică, inclusiv de „exportul şi importul produselor chimice şi petrochimice, al produselor speciale, toxice, explozive, stupefiante, al metalelor preţioase şi rare” etc etc. În plus, este semnificativ faptul că d-l ministru nu a dezminţit nici astăzi ceea ce un ziar central a dezvăluit încă de acum un an, anume că acesta deţinea numai la o societate comercială un capital social de 11,6 miliarde de lei (însemnînd venitul său de ministru pe circa 50 de ani).

Implicarea în afaceri a ministrului Popescu, ca administrator al celor 5 societăţi comerciale, a fost contrară nu numai bunului simţ dar şi articolului 104 din Constituţie, care interzice miniştrilor asemenea lucruri („Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial”). Apropo, dacă d-l ministru ar fi consultat un jurist ar fi aflat că termenul de „salarizare” folosit de Constituţie include orice alte venituri, cum ar fi „participarea la beneficii”, „dividende” etc. Iar asta cu atât mai mult într-un asemenea caz, al unui conflict flagrant între interesele private ale unui ministru şi interesul public, pe care el este presupus a-l prezerva. Cât despre sintagma „reprezentare profesională”, despre care ministrul vorbeşte tocmai când ar fi trebuit să tacă – sau, mă rog, să îşi vadă de afaceri – îi aduc aminte că dânsul este inginer chimist (absolvent al Facultăţii de chimie a Institutului politehnic Bucureşti).

Reamintesc, pentru întregirea profilului etic al d-lui ministru, că în ziua de 1 martie curent a refuzat să participe la o emisiune televizată la care fusesem amândoi invitaţi, în legătură chiar cu afacerile sale. Moderatorul a anunţat în emisiune că d-l Popescu şi-a motivat refuzul prin aceea că „tocmai este ziua sa de naştere”. Ulterior însă aveam să descopăr că lucrul acesta era neadevărat, ministrul fiind născut pe 10 martie, şi nu pe 1 martie.

În rest, rămâne cum am mai spus, lipsa de ruşine a miniştrilor noştri întrece orice închipuire. (Cotidianul, 14 martie 2002)


Un ministru necistit, articol publicat in anul 2002