Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Drept la replica refuzat de Romania libera

Domnului Bogdan Ficeac
Redactor şef al României libere

Stimate domnule Bogdan Ficeac,

Pentru că în ultimul timp ziarul România liberă a făcut o serie de referiri critice la gestul meu de a publica articolul intitulat „A complota, complot”, fără a consemna şi punctul meu de vedere, vă rog să fiţi de acord cu publicarea următoarelor precizări:

Cred că înainte să vă fi exprimat propria opinie cu privire la textul în discuţie, ar fi trebuit să publicaţi acest text. În acest fel, cititorii României libere ar fi avut posibilitatea să-şi formeze o opinie cât mai corectă în legătură cu textul meu şi cu comentariile dumneavoastră, mai ales din editorialul „O scrisoare explozivă” din 21 mai 1998. În măsura în care veţi aprecia că nu este prea târziu, vă rog să fi de acord cu publicarea articolului meu într-unul dintre numerele viitoare ale ziarului.

Scriind acest text nu am vrut, aşa cum spuneţi, nici să mă „angrenez într-o luptă pe cont propriu care să îi facă vulnerabili pe colegii mei” [de la Alianţa Civică, insinuează autorul – n.m.], şi nici nu cred că „am reuşit să fac jocurile celor antrenaţi decenii de-a rândul în aplicarea celebrului îndemn <dezbină şi stăpâneşte>”. Scriind ce am scris nu am urmărit decât un singur lucru: într-o situaţie destul de gravă pentru societatea românească să spun celor de la putere (în felul în care am spus) ceea ce aş fi putut să le spun infinit mai uşor în anii în care “luptam să ajungem la putere”. Scriind şi semnând un text în nume propriu nu mi se pare nici că am luat o luptă “pe cont propriu”. După cred că nici colegii mei nu au făcut-o atunci când au scris în nume propriu – chiar în ziarul dumneavoastră – texte asemămănătoare, vizând aproape la fel de critic „Puterea noastră”.

Aţi afirmat în ultimul dumneavoastră editorial că acuzele din „epistolă” (îmi este greu să înţeleg pe ce vă bazaţi definind astfel articolul meu) nu ar fi însoţite de „dovezi concrete”. Nu ştiu la ce vă referiţi „concret”, dar dacă după publicarea „epistolei” cititorii dumneavoastră vor crede şi ei acelaşi lucru, vă voi sta la dispoziţie cu toate clarificările pe care mi le veţi cere.

În privinţa „jocului pe care aş fi reuşit să-l fac celor care...”, textul meu (ca şi intervenţiile ulterioare lui, nepublicate nici ele de ziarul dumneavoastră) puneau lucrurile la punct (inclusiv în privinţa PDSR, a PRM şi în general al guvernării Iliescu) într-o manieră lipsită de echivoc.

Cu toate nemulţumirile pe care le am – din câte înţeleg destul de asemănătoare cu ale dumneavoastră şi ale cititorilor dumneavoastră – continuu încă să cred că actuala guvernare este sigura soluţie. Nu voi ezita să dau, de aceea, oricând mi se va cere, tot sprijinul pe care îl pot da. Aceasta neînsemnând însă că atunci când voi simţi că trebuie să spun ce cred că trebuie spus nu o voi face. Cu toată grija ca afirmaţiile mele să fie cât mai aproape de adevăr şi cu toată bună credinţa de care sunt capabil.

Valerian Stan
21 mai 1998


Drept la replica refuzat de Romania libera, articol publicat in perioada 1990-1998