Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Securistii (text refuzat de Romania libera)

(text predat redacţiei România liberă, la 10 februarie 1993,  şi nepublicat)

Nu ştiu să se fi vorbit despre altceva mai mult şi mai superficial în ultimii ani ca despre colaboratorii Securităţii. În Opoziţie, de pildă, nu-i de închipuit gazetă serioasă care să nu fi demascat barem o duzină de securişti. Cu probe, fără probe, contează mai puţin – importante-s voga şi tirajul. Din păcate chiar şi într-o chestiune atât de serioasă.

Mă număr printre cei care dezaprobă dojana cu care, mai ales de la alegerile din toamnă, Opoziţia este tocată într-una. Sigur că ea a făcut şi greşeli. Sigur că pe unele putea să nu le facă, şi să-şi fi sporit astfel ponderea parlamentară. Dar tot sigur este şi că – s-a mai spus – lupta a fost inegală. Continuu să cred că într-o zi tot vom afla bunăoară cât şi din ce buzunare a cheltuit Puterea pe campanii electorale. S-ar putea ca atunci să judecăm altfel unele răspunderi. Încît deocamdată eu aş spune doar că în ceea ce a făcut Opoziţia putea să fie mai eficientă. Ca în cazul adus aici în discuţie – al stabilirii responsabilităţilor pentru tragedia noastră comunistă.

S-a acceptat unanim din capul locului că foştii membri de partid n-ar purta vreo culpă aparte. S-a cerut apoi activiştilor şi ofiţerilor de Securitate să se abţină un timp de la ocuparea de demnităţi publice, iar torţionarilor să-şi ispăşească crimele. Ambiguitatea şi confuzia au fost în schimb termenii în care s-a vorbit de colaboratorii Securităţii.

Opoziţiea era (şi este încă) prima datoare să se pronunţe răspicat şi în această privinţă. Nu numai pentru că o atare clarificare se impune prin gravitatea ei morală, dar şi pentru că ea priveşte o mulţime – milionul, poate – de destine. Acestor oameni – ajunşi de voie ori de nevoie, din laşitate ori Dumnezeu ştie din ce delatori – trebuie să li se răspundă la întrebările nepuse cu voce tare. Sînt ei socotiţi vinovaţi? Cît de vinovaţi? Chiar dacă n-au semnat decît un denunţ? Şi dacă au semnat mai multe? Chiar dacă la rîndul lor au fost denunţaţi? Chiar şi dacă ofiţerul lor e acum deputat? Dacă-şi mărturisesc faptele vor fi iertaţi? Dacă nu, vor fi condamnaţi? Vor fi daţi afară din servici? Vor fi demascaţi?

L
a toate astea Puterea le-a răspuns tăcînd. Iar ei au priceput şi au acceptat şantajul: votul nostru pe tăcerea lor. Neavînd din păcate de ales. Mai mult chiar, în ofensiva neruşinării, generalizată la noi, s-a ajuns ca prim-secretarii, prim-miniştrii şi toţi teroriştii comunişti să treacă mai onorabili decît ei – „securiştii”, cum deja au reuşit să-i consacre adevăraţii securişti, amestecînd cu perfidie lucrurile. În dosul copacilor, pădurea de securişti strînge miliarde făcîndu-i iar legile unui popor pe care „din patriotism” l-au hăituit decenii la rînd.

Mi se pare imperativ de aceea ca Opoziţia să curme cît mai curând, şi în acest caz, ezitările. Orice limpezire principială înseamnă aici un nou criteriu moral. Şi încă un reper în strădania noastră de a redeveni normali.


Securistii (text refuzat de Romania libera), articol publicat in perioada 1990-1998