Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Situațiunea (LXXXV)

D-na Blandiana a pus ieri degetul pe rană. Sesiunea solemnă a Parlamentului dedicată comemorării Regelui Mihai, din 11 decembrie curent, n-a fost decât un „protocol extraordinar, o cortină care trebuie să ne distragă atenţia de la faptul că în aceste momente se distruge statul de drept din România”. Așadar nu doar toate partidele din Parlament, dar și Președintele României, toți ceilalți reprezentanți ai celorlaltor înalte instituții în stat, Președintele Academiei, Patriarhul BOR, ierarhii celorlaltor culte, Casa Regală însăși șamd s-au încârdășit și ei, într-un fel, întru distrugerea „statului de drept din România”. Rămâi pur și simplu visător... Și îți vine să te întrebi dacă nu cumva rana pe care a pus degetul d-na Blandiana e de fapt cea din obrazul său. Al unui intelectual care vreme de 28 de ani a tăcut absolut rușinos și suspect despre Rege și Regalitate. Ori, în extrem de puținele ocazii când n-a tăcut, a vorbit despre Rege, exclusiv și apăsat, exact ca Ion Iliescu, la timpul trecut, ca despre o istorie fără prezent și viitor. Iar asta a facut-o chiar și atunci când, în octombrie 2012, a fost decorată de Rege. În fine, faptul că lucrurile s-au întâmplat la fel, întotdeauna, și la Alianța Civică tot meritul d-nei Blandiana este (și o spun în deplină cunoștință de cauză). / Dacă Rusia ar înțelege să facă ce trebuie, și s-ar deschide politic și economic către continentul căruia îi aparține de facto, Europa ar putea avea un viitor categoric mai bun. Cândva vom ști dacă nu cumva dezghețul recent pe care Biserica Ortodoxă Română l-a inițiat, deplin meritoriu, în interiorul Ortodoxiei europene a avut sau nu legătură și cu ceea ce spun. / Mă mir (vorba bine, într-o țară cu intelighenția noastră) că pe oportunistul fiu al lui Alexandru Paleologu nu-l include nimeni în ceea ce numim de ceva timp elitele lui Băsescu. Auziți și dumneavoastră ce predica acest fiu al tatălui său, până și în vara lui 2014, când cariera politică nefastă a lui Băsescu luase deja sfârșit: “Unificarea dreptei, dar fără Băsescu sau fără cei care l-au susţinut sau îl susţin pe Băsescu, este de fapt o manieră de a sabota unificarea dreptei". / Să ne gândim unde putea fi astăzi România dacă și în ultimii 70 de ani ar fi avut la vârful statalității sale același crez: "Nimic fără Dumnezeu". Dar, mă gândesc, și istoria unei națiuni precum cea americană cum ar fi arătat în ultimele câteva decenii, și ce perspective ar fi avut pentru deceniile viitoare dacă președinții ei ar fi gândit ca Thomas Jefferson, cel de-al treilea preşedinte, autor al Declaraţiei de Independenţă: "Ori de câte ori îmi aduc aminte că Dumnezeu este drept, încep să tremur pentru ţara mea.”? / Asemeni d-nei Blandiana, Gabriel Liiceanu ne vestește și el Apocalipsa. Prin modificările preconizate în Parlament la Codul penal – atenție, să luăm aminte: „Vom putea fi omorâți pe stradă, copiii noștri vor putea fi violați, femeile noastre răpite și trimise de ganguri de traficanți în străinătate. Au făcut legi pentru borfași și șuți.” Mă uit atent la ce mesaje vor să ne transmită cei doi și mă întreb dacă nu cumva ei sunt de fapt cei ce ridică o cortină, o perdea de fum, vorba poetului, însă peste o realitate de importanță istorică pentru țară, despre care e clar că lor nu le place deloc să se vorbească. Anume că românii, Parlamentul, Biserica, Armata, Președintele tocmai sunt pe cale să repună Coroana acolo unde-i este locul în istoria noastră. Cât despre borfași și șuți, d-le Liiceanu, n-ați vrea dvs să dați înapoi, mai întâi, editura cu care Iliescu și securiștii lui v-au cadorisit din motive care de-acum ne sunt absolut evidente? / Reprezentanții la vârf ai Bisericii și Academiei, două instituții cu contribuții fundamentale în istoria noastră, folosesc apelativul Majestate pentru Principesa Custodele Coroanei. Inclusiv în raport cu această împrejurare, voi putea proceda eu altfel? (Revista Timișoara, 22 decembrie 2017)


Situațiunea (LXXXV), articol publicat in anul 2017