Armata si politicienii (I)
Pe lânga problemele pe care în mod obisnuit le ridica o greva, greva minerilor din Valea Jiului a pus autoritatilor de la Bucuresti una în plus: daca protestul minerilor condusi de Miron Cozma va degenera din nou în tulburari ale ordinii de drept, armata va interveni sau nu va interveni? Felul în care au raspuns acestei chestiuni autoritatile a fost mai mult decât surprinzator. Ma refer în mod special la reprezentatii a doua dintre institutiile cele mai importante ale statului – presedintele Camerei Deputatilor, d-l Diaconescu, si Victor Babiuc, ministrul Apararii.
Reamintesc, liderul taranist a declarat initial, în urma cu o saptamâna, ca, în cazul unor tulburari, va interveni atât politia cât si armata. Dupa ce oficiali ai Ministerului Apararii au avertizat ca este posibil ca militarii sa nu execute asemenea misiuni, d-l Diaconescu a revenit spunând ca presa l-a înteles gresit si ca atunci când a vorbit despre armata a avut în vedere de fapt "Ministerul de Interne, care are si o structura militara, respectiv Jandarmeria". Sa nu stie oare d-l Diaconescu un lucru elementar, anume ca întreg Ministerul de Interne (si nu numai Jandarmeria) este o structura militara? Daca nu stie, e, în sine, un lucru rau, iar daca stie, e si mai rau, pentru ca înseamna ca retractarea pe care a facut-o a fost dictata de cu totul altceva decât de o simpla confuzie. Daca în cazul d-lui Diaconescu mai poti gasi o explicatie sau alta, inclusiv aceea ca domnia sa nu gestioneaza în mod direct chestiunile militare, în cazul ministrului Apararii lucrurile stau complet diferit. D-l Babiuc a facut declaratii publice care îl descalifica si ca jurist, si ca sef al armatei.
"Potrivit Constitutiei" - a spus el – "armata intervine în situatia în care fortele de ordine politienesti nu fac fata". Constitutia României (eu sper ca la ea s-a referit d-l Babiuc) nu cuprinde însa nicaieri, dar absolut nicaieri, o asemenea norma. Stai si te întrebi atunci de unde o fi scos d-l Babiuc o asemenea licenta constitutionala (ca sa nu zic o asemenea trasnaie)? Si cum este posibil, totusi, ca oameni cu responsabilitati atât de importante în stat sa trateze cu atâta usurinta chestiuni atât de serioase pentru functionarea statului de drept?
Daca armata poate sau nu poate primi, daca trebuie sau nu trebuie sa execute misiuni ca acelea despre care vorbim aici nu este o chestiune oarecare. Lucrul acesta ar fi trebuit sa-l învatam nu doar din cei aproape zece ani de "parteneriat" cu comunitatea democratica internationala, dar si din experienta tragica pe care am trait-o pe pielea noastra în decembrie 1989. Abordarea confuza si superficiala a rolului fortelor armate si a modului în care trebuie organizat si exercitat controlul democratic asupra acestora poate avea consecinte dintre cele mai serioase, de natura sa puna în cauza chiar sistemul democratic si ordinea constitutionala. Pentru ca nu-i totuna daca responsabilii guvernamentali maresc excesiv, sa zicem, accizele la tigari si la alcool, sau daca dau armatei misiuni de lupta anticonstitutionale.
Saptamâna viitoare ma voi opri asupra altor câteva aspecte tinînd de modul - mai mult decât nesatisfacator - în care guvernarile de dupa revolutie au solutionat problematica la care m-am referit. (Cotidianul, 18 ianuarie 1999)
Armata si politicienii (I), articol publicat in anul 1999
