Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Situațiunea (CI)

 

Pe timpul procesului torționarului Vișinescu, în 2015, am putut afla că statul nostru „post-comunist” ține în continuare secretizate, încă din perioada stalinistă, reglementări ale sistemului penitenciar. În aceste condiții, vă dați seama cam dosește același stat privitor la reglementările Securității criminale? În 1986, ofițer de comandă fiind, și aflat de câțiva ani în colimatorul Securității (după ce însuși comandantul unității, celebrul Gheorghe Carp, mă acuzase în public de atitudine dușmănoasă la adresa Partidului), eram deja tras pe linie moartă la serviciul de aprovizionare cu carburanți. La un moment dat o subunitate raportează o lipsă de câteva zeci de litri de motorină, pe care o „compensez” cu cantitatea corespunzătoare din depozitul unității. Turnătorii își fac treaba iar ceistul, căpitanul Marian David, îmi cere a doua zi să scriu cum a fost. Din acel moment (de fapt mai ales din acel moment) și până în decembrie 1989, el, și mai apoi toți ceiștii de pe unde am fost pe rând aruncat, au făcut toate presiunile posibile să le dau măcar o declarație despre vreun “comentariu politic neprincipial” al vreunui coleg. Răspunsul a fost de fiecare dată un refuz explicit. Ceea ce, evident, mi-a atras toate persecuțiile posibile și imposibile, și o „carieră militară” făcută praf. În toți acei ani am fost absolut convins că insistența securiștilor de a obține de la mine măcar o turnătorie politică avea de departe ca principal scop să murdărească un om despre ale cărui atitudini ostile regimului mărturiseau arhivele lor înseși. Iar tot ce am văzut după 1990 m-a întărit în credința că o asemenea intenție nu avea cum să mă vizeze numai pe mine, ci venea cu siguranță dintr-o stategie inclusă în reglementările Securității de fostul regim, și ascunse bine și azi de statul nostru “post-comunist”. Încât nu-mi mai rămân decât aceste întrebări: Mai avem noi istorici, cercetători și intelectuali interesați de istoria crimele comunismului? Mai există CNSAS? Asta e „decomunizare”? Denazificarea tot așa s-a făcut?
*
22 iunie 2011, Traian Băsescu despre Regele Mihai: "A fost un trădător, o slugă la ruși". 9 mai 2014, Gabriel Liiceanu despre Traian Băsescu: "Ați fost la înălțimea exigențelor unei bune părți a intelectualității din țara asta."
*
GDS-ul și foaia sa, așa zisa revistă 22 – înființate ambele de marele patriot Silviu Brucan, și duse mai departe de încă și mai patrioții Liiceanu și camarazii lui – au făcut nu demult încă o demonstrație dintre acelea ce nici nu se mai cer făcute. „Pericolul unirii cu Republica Moldova”, asupra acestuia avertizează intelighenția din Calea Victoriei 120. Iar asta într-un moment în care revenirea Basarabiei în granițele din care a fost smulsă de Hitler și Stalin pare mai realizabilă ca nicicând iar liderii de la Kremlin, așadar până și ei, au decența să nu vorbească în termenii ororii.
*
Crezusem că pe internet a fost o diversiune interogația publică, tendențioasă, a președintelui Iohannis în sensul că Guvernul n-ar mai avea bani de salarii și pensii. Ei bine, n-a fost deloc cum crezusem eu, d-l Iohannis chiar făcuse ce spun, luna trecută, pe 22 mai. Ce consecințe au pentru o țară asemenea poziții ale șefului statului, în primul rând în planul ratingului financiar internațional? Foarte grave, bineînțeles. În urmă cu puțin timp d-l Iohannis a mai expus România în plan internațional și cu declarația aiuritoare despre "înțelegerile cu evreii" ale lui Liviu Dragnea. Încep deja să cred că președintele nostru are momente în care e pur și simplu iresponsabil. (Revista Timișoara, 8 iunie 2018)


Situațiunea (CI) , articol publicat in anul 2018