Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Situațiunea (CII)

Ca ziaristă la Curentul, d-na Tia Șerbănescu a încasat ani mulți și buni onorarii mănoase de la Sorin Ovidiu Vântu. Cu toate că și în acei ani corupția era marea problemă a țării, ea o ocolea cu o acribie de care, când e nevoie, numai dânsa e în stare. Căci, știut este, în casa spânzuratului nu vorbești de funie. Timpul a trecut, și, odată cu el, și gloria și banii lui Vântu – azi condamnat în atâtea dosare că și Institutul de statistică le-a pierdut șirul. Ce face, tot azi, Tia Șerbănescu? Deontologie pură la revista 22, în apărarea abuzurilor șefei DNA, d-na Kövesi – chipul cioplit al ereticilor GDS-iști conduși de Liiceanu. Așadar, iată ce – și cum! – scrie d-na Tia după ce Curtea Constituțională a decis revocarea din funcție a lui Kövesi: "Atâta aveam și noi pe lume, lupta anticorupție, cu ea ne lăudam și eram lăudați. Acum s-a dus și asta" (22, Răzbunarea corupției, 5 iunie 2018).
*
Dacă ar fi existat un alt popor mai bun, oare Dumnezeu, în preștiința și dreptatea Sa, nu pe acela l-ar fi ales?
*
Lumea a uitat că pohta nestăpânită a fostului prezident securist a fost ca partidul lui, cealaltă jumătate a FSN, să înghită PNL. Din interese străvezii (cum ar fi postul de vicepreședinte al Parlamentului European pentru consoartă), la sfârșitul mandatului prezidențial, Crin Antonescu, până atunci adversar „neîndurat” al lui Băsescu, îi predă acestuia partidul – și dispare ca hoții în umbra nopții. Pentru ca în aceste luni fostul partid al Brătienilor să fie cel de-al doilea partid istoric pe cale să-și piardă complet identitatea, sub prezidenția fiului unui fost ofițer al Securității, Ludovic Orban. Util să nu uităm că fratele lui Ludovic Orban, Leonard, a ocupat și ocupă și el poziții politice cheie – în prezent consilier prezidențial, după ce a fost primul comisar român al Comisiei Europene și câte și mai câte. Și cât de nemilos am mai condamnat noi regimul comunist...
*
Scrumiera-i cățuia iar țigara tâmaia cu care aduc cinstire zeloasă lui Belzebut.
*
Mă cam dor picioarele. Oare ce să fac? Știu! Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mă dor numai picioarele.

*
Există, deci, informații oficiale (Comisia parlamentară de control a SRI) că, în principal în mandatul lui Traian Băsescu, Sistemul ororii (SRI-DNA), pus la cale de el – dar, nota bene, și cu complicitatea a zeci de membri ai CSAT din perioada aceea, dintre care tună azi și fulgeră demagogic – au fost interceptați în jur de șase milioane de români. Putem să deducem de aici și cam care a fost ponderea persoanelor “supravegheate operativ” de Sistem. Va veni sigur un timp în care va trebui pus sub lupă și “post-comunismul”, cu ale sale asemenea orori. Pe de o parte pentru că ele constituie, la această scară, violări grosolane ale drepturilor omului, iar pe de alta pentru că prin ele s-au adus prejudicii incalculabile bugetului public. Există documente oficiale din care rezultă că SRI „calcula” cam până la 3.000 de euro o zi de „supraveghere operativă” (de exemplu Adresa DNA Oradea din 18.04.2014 către Curtea de Apel Oradea, în Dosarul 85/P/2012). În fine, cine crede că oamenii SRI, la adăpostul unei secretomanii beton, nu umflau la maxim cheltuielile și nu falsificau "actele justificative" în beneficiul lor și al grangurilor Sistemului este rugat să mai aibă răbdare până când, mai devreme decât am putea crede, arhivele vor deveni accesibile. 
*

Cu ajutorul lui Dumnezeu, România, redevenită Regat, va avea un rol important în refacerea unității creștine.
*
Propozițiile sunt simple, dezvoltate și foarte dezvoltate, astfel: Băsescu se va retrage. Băsescu se va retrage din politică. Băsescu se va retrage din politică la Jilava. (Revista Timișoara, 22 iunie 2018)


Situațiunea (CII) , articol publicat in anul 2018