Valerian Stan
Credo ergo sum
Creștinismul e despre omul ce se va îndumnezei în veșnicie, iar nu despre clipa de suferință de aici.

Gânduri despre presa

Scriam lunea trecuta despre nedumerirea pe care mi-a provocat-o bunavointa unei parti a presei fata de fosta conducere a Bancorex, în momentul în care, în urma cu doua saptamâni, aceasta a demisionat, lasînd în urma ei o gaura de multe mii de miliarde de lei. Pe care omul de rând va fi obligat s-o acopere din buzunarul propriu, asa cum a mai facut-o si în alte dati, în anii din urma. Episodul despre care vorbesc, dar nu numai el, m-a facut sa ma întreb daca nu cumva cu presa de la noi se întâmpla ceva ce nu ar trebui sa se întâmple.

Ar fi desigur inutil sa insist aici asupra rolului presei într-o societate democratica. Cea mai celebra din definitiile date presei, aceea de "câine de paza al democratiei", este pe cât de exacta, pe atât de familiara, desigur, cititorilor Cotidianului. Fundamentul rolului social al presei îl constituie pozitia critica fata de Guvern si celelalte institutii publice. Aceasta atitudine nu este, asa cum s-a mai spus deja, un "capriciu populist", ci o premisa a democratei si o garantie a drepturilor si libertatilor cetatenesti. Însa pentru ca în critica pe care o face, presa însasi sa fie libera (si sa fie tinuta doar de regulile etice si deontologice proprii) este nevoie ca ea sa fie independenta de subiectul criticii ei: statul si institutiile sale. Or, mie mi se pare ca tocmai aici sunt unele probleme.

Nu trebuie sa fii un observator prea subtil al realitatii publice de la noi ca sa vezi ca, mai ales dupa noiembrie 1996, o parte a presei noastre a capatat o orientare pro-guvernamentala tot mai marcata. Cineva va raspunde, probabil, ca nu este exclusa o simpla coincidenta, care sa tina de orientarea politica din aceasta perioada a respectivelor institutii de presa. Desigur, teoretic vorbind, o asemenea ipoteza nu poate fi cu totul exclusa. Pentru ca, teoretic vorbind, nu este cu totul exclus ca unele echipe editoriale (si/sau patronatele lor) sa aiba orientarea despre care vorbesc pentru ca pur si simplu ele cred – dar ce mai e pur si ce mai simplu azi în politica noastra? – ca actuala coalitie si presedintele Constantinescu sunt "singura solutie pentru salvarea tarii".

Si totusi, câteva lucruri sunt atât de evidente încât nu pot sa treaca neobservate. Episodul Bancorex este, pentru mine, unul dintre ele. Calatoriile "gratuite" oferite ziaristilor atunci când însotesc în strainatate alaiuri prezidentiale ori guvernamentale ar fi altul. Un detaliu pot parea întâlnirile pe care presedintele Constantinescu le organizeaza pe criterii mai mult decât stranii cu doar o parte a ziaristilor ca si asa zisele dineuri de presa oferite ziaristilor de diferite oficialitati. Si totusi, lucrurile acestea nu sunt deloc detalii. Codurile de etica jurnalistica din tarile cu traditie democratica, de exemplu, cer ziaristilor "cea mai mare rezerva" fata de orice avantaje oferite de catre "subiectul" investigatiilor de presa. Sumele imense pe care o buna parte a presei le-a încasat pentru "publicitate" de la "stat" sunt si ele o problema. (O statistica a acestor sume ar fi, indiscutabil, foarte interesanta.) Cei mai generosi platitori de "publicitate" (din banii publici, se întelege) au fost de departe, bancile si FPS. Iar dintre banci – Bancorex, cu a carei conducere, repet, mi se pare ca o parte a presei s-a purtat, surprinzator, mai mult decât generos. La acelasi capitol, al avantajelor create presei de catre Guvern, trebuie notata si recenta reducere la jumatate a valorii TVA platita de presa. Asta în timp ce fata de "restul lumii" duritatea politicii fiscale a ajuns sa ia forme aberante.

Rândurile pe care le scriu nu vor sa culpabilizeze pe nimeni. Sunt cu totul de acord cu cei care recunosc presei un merit important în evolutia României de dupa 1990. Si spun asta nu pentru ca vreau ca ziaristii sa auda de la mine lucruri care probabil le fac placere. Scriind ce scriu am în vedere nevoia ca presa sa-si prezerve si sa-si sporeasca credibilitatea. În ultimele luni se vorbeste tot mai insistent si despre datoriile mari pe care le-ar avea la bugetul public "unele" institutii de presa – impreciziile acestea atât de periculoase! – si de care ar fi "iertate" de guvernanti tocmai pentru "a le obtine bunavointa". Chestiunea aceasta trebuie si ea lamurita public, pentru că si în caz ca este adevarata, si în caz că este neadevarata (si nedezmintita) ea este la fel de grava, având ca miza tocmai credibilitatea presei. Ori, punerea sub semnul întrebarii a onestitatii ziaristilor si a credibilitatii presei poate sa denatureze pâna la anulare misiunea sociala pe care presa o are. Presa noastra nu îsi poate permite astazi un asemenea risc. Evitarea lui tine exclusiv de oamenii de presa, si nu de stat si de institutiile sale. Pentru ca astazi, ca si ieri, aici ca si aiurea, statul a avut si va avea întotdeauna tentatia dictaturii si a agresivitatii. (Cotidianul, 8 martie 1999)


Gânduri despre presa, articol publicat in anul 1999