Valerian Stan
Credo ergo sum
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă!”

Guvernantii, logica si Occidentul

Nu cred ca în comportamentul actualei administratii poate gasi cineva un lucru care sa socheze mai tare decât incoerenta. Nu vorbesc de incoerentele "naturale", derivînd, bunaoara, din diferentele doctrinare dintre cei care alcatuiesc actuala Putere. Acestea, alaturi de altele (pâna la urma chiar si de cele tinînd de ratiuni electorale) trebuie avute în mod obligatoriu în vedere atunci când judeci discursul si actiunea unor partide si oameni politici. Mai cu seama atunci când ei sunt parte a unei aliante politice de complexitatea celei care se afla astazi la guvernare în România. Repet, nu la aceste incoerente ma refer, ci la acelea care nu încap în absolut nici o logica. Este tulburator sa vezi cum, în chestiuni dintre cele mai serioase, partidele si politicienii de la guvernare au pozitii nu doar diferite, dar care se si bat cap în cap, de la o zi la alta, iar uneori chiar de la o ora la alta.

Desi am în minte multe alte exemple, aici ma voi opri doar la atitudinea, exprimata public, a unora dintre cei mai importanti politicieni de la Putere fata de "Occident" si, mai ales, fata de institutiile financiar-bancare ale acestuia. La capatul unui întreg sir de asemenea declaratii se afla cele pe care liderul liberal Mircea Ionescu-Quintus le-a facut, de curând, la Poiana Brasov (încep sa am banuiala ca totusi ceva e putred în aceasta poiana). D-l Quintus s-a lansat într-un atac extrem de dur la adresa FMI, care "impune României rigori nedrepte, neimpuse nici unei altei tari din centrul si estul Europei", si care, lunea trecuta, a mai si refuzat, "în mod nejustificat", sa semneze scrisoarea de intentie. La rândul lui, în exact aceeasi zi, si pe exact aceeasi tema, ministrul democrat al Transporturilor a exprimat o pozitie absolut contrara cu cea a colegului de guvernare: FMI are toata determinarea sa sustina România, iar argumentele pentru care nu a semnat scrisoarea de intentie sunt pertinente si foarte temeinice. (Traian Basescu a informat ca se convinsese de toate aceste lucruri cu ocazia întrevederii pe care a avut-o cu numai o zi înainte, la Washington, cu însusi directorul general al FMI). Însa d-l Basescu se afla în dezacord nu doar cu colegii liberali, dar chiar si cu liderul partidului din care face parte, cu d-l Petre Roman; care lider a reprosat si el FMI, în termenii cei mai severi, "duritatea" conditiilor impuse României. Aceste conditii, a mai spus seful d-lui Basescu, pot avea consecinte sociale dintre cele mai grave. Culmea este ca d-l Roman este incoerent în chiar propriile atitudini, declaratiile recente de la întoarcerea la Bucuresti diferind sensibil de cele de la Milano (asa cum cu ani în urma difereau, în legatura cu o alta tema, cu mineriada din iunie 1990, de cele din capitala Frantei).

Cititorii Cotidianului îsi aduc probabil aminte ca nu cu mult timp în urma, acuzatii grave a adus Occidentului – "cinic si nerecunoscator" – seful statului însusi, d-l Constantinescu. Pe care, însa, la numai câteva zile distanta, l-au contrazis, în buna regula româneasca, câtiva dintre liderii cei mai marcanti ai principalului partid de guvernamânt, PNTCD.

Îmi este greu sa înteleg daca guvernantii nostri îsi dau seama sau nu ca un asemenea comportament caricatural îi poate face cu totul improprii pentru un parteneriat serios si eficace cu comunitatea euro-atlantica. Nici nu stii cât din toate astea sa le pui pe seama nepriceperii si cât pe seama relei credinte. De fapt, pâna la urma asta nici nu mai conteaza foarte tare de vreme ce consecintele sunt cam aceleasi si într-un caz si în celalalt.

P.S. Un editorialist, pe care îl respect si de a carui buna credinta nu am motive sa ma îndoiesc, d-l Horia Alexandrescu, m-a onorat cu un comentariu amplu pe marginea textului de lunea trecuta, "Gânduri despre presa". Numai ca distanta dintre ceea ce am scris eu si ceea ce editorialistul a scris ca aş fi scris eu este atât de mare încât îmi aduce aminte de o anecdota mai veche, în care un tânar chipes, exasperat ca nu reusea sa se înteleaga cu o batrâna (cu probleme de auz, dar si hâtra si cam deocheata) a renuntat în cele din urma, exclamînd dezolat: Ce-o întreb eu, si ce-mi raspunde ea... (Cotidianul, 15 martie 1999)


Guvernantii, logica si Occidentul, articol publicat in anul 1999