Valerian Stan
Credo ergo sum
"Mândria împiedică dragostea." 

Lumini si umbre

Parca anume pentru a nu ne pierde cu totul speranta, când si când ni se mai întâmpla si câte un lucru bun. Anul acesta a fost prima oara dupa revolutie când sarbatorile de 15 martie ale maghiarilor nostri s-au apropiat cel mai mult de ceea ce cred eu ca ar trebui sa se întâmple în mod normal. Daca în anii din urma 15 martie era precedat de o întreaga propaganda si zvonistica ce dadeau ca sigure confruntari sângeroase si pierderea Ardealului, anul acesta asa ceva nu s-a mai întâmplat. Maniera noua în care UDMR a gândit organizarea festivitatilor i-a prins pe picior gresit, încremeniti în cliseele lui 1990, nu doar pe adversarii si criticii sai traditionali, dar si pe unii dintre partenerii români de la guvernare. La sarbatoarea lor, reprezentantii maghiarilor români au invitat, alaturi de autoritatile de la Bucuresti si locale, si partidele politice românesti, inclusiv pe cele care de aproape un deceniu le sunt mai mult decât adversari politici. Anul acesta statuile pasoptistilor români n-au mai fost nici ele "profanate" (semn ca nici diversionistii nu mai sunt ce-au fost odata). Mai mult, la Târgu Mures maghiarii si românii au depus, împreuna, coroane de flori la statuia lui Nicolae Balcescu. Asta, nota bene, în orasul în care prestidigitatorilor raului le-a reusit, în urma cu zece ani, tragedia de la 20 martie. Discursurile aniversare ale maghiarilor au fost rostite în limba româna, Kincses Elod, liderul local al UDMR – si pentru mine si o superba surpriza – a explicat ca, gândind astfel manifestarile aniversare, "a încercat sa stabileasca noi punti de reconciliere între românii si maghiarii din Târgu Mures".

Felul în care UDMR a înteles sa organizeze serbarile din acest an ar trebuie salutat si din cel putin alte doua motive. O data, pentru ca el a fost consecinta unui consens deplin la nivelul conducerii Uniunii (primul pe care îl stiu eu de câtiva ani), iar a doua oara pentru ca acest consens a survenit în împrejurari care nu-l anticipau deloc. Curtea de Apel Bucuresti anulase cu numai câteva zile înainte hotarârea Guvernului de înfiintare a Universitatji Petofi-Schiller, iar procurorii din Brasov tocmai îi convocasera pe unii dintre fruntasii UDMR, pentru delicte de opinie, la cererea primarului peremist al Clujului, Gheorghe Funar.

În sfârsit, se cuvin remarcate si evolutiile de mentalitate si de atitudine ale autoritatilor de la Bucuresti. Este al treilea an consecutiv în care nationalismul "de stat" pune tot mai putine probleme unei convietuiri interetnice civilizate. Presedintia si Guvernul au avut si anul acesta un comportament care mi se pare ca a întâmpinat în mod fericit sentimentele si atitudinea comunitatii maghiare si ale reprezentantilor ei. În atari conditii, refuzul prefectului taranist de Mures, Dorin Florea, de a participa la festivitatile maghiarilor din judetul sau nu poate fi decât absurd si cu totul regretabil. "Voi participa la serbarea zilei de 15 martie numai atunci când UDMR va sarbatori ziua nationala a României" – a raspuns el, inteligent, invitatiei care i-a fost facuta. Gestul (identic cu al reprezentantilor PUNR) nu doar ca îl descalifica pe domnul prefect, dar ridica si întrebarea daca astazi "patriotismul luminat" mai înseamna sau nu ceva pentru partidul lui Maniu si Coposu. Dar daca pâna la urma chestiunea aceasta este una privata, tinînd de raporturile dintre un partid si membrii sai, lucrurile stau complet diferit atunci când ai în vedere ca prin comportamentul sau domnul prefect a angajat în modul cel mai direct Guvernul României. (Daca nu m-as teme ca risc sa nu primesc nici un raspuns, chiar ca l-as întreba pe domnul prim-ministru daca s-a simtit bine reprezentat de prefectul sau de Mures).

Si totusi: în acest an, de sarbatoarea maghiarilor români, am avut motive sa fim mai optimisti. (Cotidianul, 22 martie 1999)


Lumini si umbre, articol publicat in anul 1999