*O tânără, la 25 sau 30 de
ani, pe care n-am mai văzut-o la biserică, așteaptă la ușa altarului cu darul
și pomelnicul ei. De sub băsmăluța pastelată vesel se revarsă bogat și lung un
păr negru lucind. Tenul măsliniu adâncește misterul unei penumbre ireale parcă,
din care răsar doi ochi mari azurii. Tresare când părintele deschide ușa. Își
îndoaie ușor genunchii, o mirabilă reverență, și, sfioasă, pune darul în
mâinile părintelui – care întârzie câteva secunde mai mult privindu-i chipul.
Îi adresează părintelui două cuvinte pe care nu am cum să le aud, se întoarce
și pleacă. Traversează biserica privind în jos, vrând să evite parcă toți ochii
ațintiți asupra ei. Și observ cum părintele o privește din nou insistent, preț
de câteva secunde, și din spate: o talie strânsă și picioare lungi perfecte,
rochia din in azuriu oprindu-se puțin deasupra genunchilor. Îmi mut gândul de
la ea la părintele, și găsesc că duhovnicul meu s-a cam pierdut cu firea în
prezența frumuseței trupului ei. Și că lumea din biserică nu putea să nu
observe și ea neputința lui. Și că, da, lucrul acesta trebuia evitat de un
duhovnic cu experiența lui. Uitasem demult toate acestea, până când, în Postul
Paștilor, merg la spovedanie. Mărturisesc părintelui din nou multele mele
greșeli și neputințe. Primesc dezlegarea și iertarea, și, ca și altădată când
părintele nu e prea ocupat, mai schimbăm câteva cuvinte. Îmi spune cât se
bucură că în ultimul timp vin la biserică oameni pe care nu i-a mai văzut
vreodată venind, tineri mai ales. “În urmă cu două luni a venit pentru prima
oară o tânără foarte frumoasă, și de cum am văzut-o m-am și întrebat în gând:
<Oare ce-o aduce la biserică pe fata asta atât de frumoasă, când pentru mai
toate asemeni ei duminica e zi de teatru, de plimbări, petreceri și altele la
fel>? Pentru ca acum o lună să vină și la spovedit, și să aflu că un mic
necaz personal a adus-o la credință. Nici nu știți cât mă bucur în asemenea
cazuri… “Așadar”, am tresărit, “asta admira părintele la tânăra frumoasă,
venirea la biserică și la credință”! Și în chiar acea clipă mi-au răsunat în
minte, ca un reproș dureros pentru un creștin știind dar netrăind, aceste
cuvinte ale Domnului Hristos: “Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale,
scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate
cele rele”.