*Azi,
6 ianuarie, zi istorică pentru America lui Trump și pentru noi toți. Fiecare în
credința noastră să îndreptăm mai ales acum un gând bun către Dumnezeu pentru
izbândă pașnică împotriva forțelor răului.
*În
discursul cu care s-a adresat susținătorilor lui veniți la Capitoliu, Trump a
sugerat că ar putea alege calea unei evoluții politice în afara propriului
Partid Republican. Dacă chiar va face asta, atunci fraudarea alegerilor, care
l-au lipsit de cel de-al doilea mandat, precum și trădările de care a avut
parte succesiv dinspre propriul Partid (până, iată, în chiar în aceste minute,
când pare s-o fi făcut chiar și vicepreședintele Pence), pot să-i aducă o
simpatie încă și mai mare decât până acum. Și să facă din el un lider urmat
masiv de americanii care înțeleg de mult timp cât de grav declasate au ajuns
azi clasa lor politică și statul american. Asaltul înscenat asupra Capitoliului
este poate expresia cea mai clară a răului pe care-l trăiește azi America. Iar
acest rău se va adânci cu fiecare zi care va trece de azi încolo. Trump a fost
furat și alungat mai ales pentru că a propus țării sale un lucru înspăimântător
pentru adversarii săi și ai Americii: să se întoarcă la Dumnezeu și la muncă
cinstită. Globalismul satanist nu i-a putut ierta aceasta. Iar în anii care vin
acest Sistem al răului suprem va face tot ce poate, prin teroare – vom vedea
curând – ca o asemenea idee să nu mai poată încolți vreodată în mintea vreunui
american (vom vedea că același lucru se va întâmpla și peste tot în lume – dacă
nu ne-a fost cumva îndeajuns ce-am văzut deja în anul apocaliptic ce tocmai a trecut). Cred însă că dacă Trump va
găsi 10 de oameni pe măsura lui, poate să facă pentru țara sa ce n-ar fi reușit
sub nicio formă nici în mandatul care i-a fost furat. Pentru că din poziția de
președinte el n-ar fi putut nici în alte zece mandate să schimbe din temelii
politica americană profund coruptă, cea care a dus la ruinarea acestei națiuni
mărețe cândva. Toate acestea desigur dacă Dumnezeu va mai rândui și timpul
necesar, Americii și lumii întregi. În sfârșit, nu poate fi cu totul exclus ca
președintele să refuze și în continuare să accepte rezultatele fraudate și să
acționeze ca atare în răstimpul rămas până la învestirea prevăzută pentru 20
ianuarie.
*Companiile
de socializare ale sataniștilor au declanșat un război total pentru suprimarea
opiniilor politice conservatoare din spațiul virtual. Au început cu Trump
însuși, cu un număr de influenți colaboratori ai săi (între ei generalul
Michael Flynn), iar astăzi cu o întreagă rețea de socializare – Parler.
Directorul general al Parler a anunțat azi că a respins condiționările
draconice ale Amazon, Google și Apple și se pregătește pentru a pleca la alți
distribuitori. Potrivit Parler, cele trei companii „au acționat coordonat
pentru a ne produce daune cât mai mari”. Sataniștii înțeleg bine că dacă vor
începe să piardă monopulul internetului îi așteaptă dezastrul, după ce lumea
tocmai a început să înțeleagă ce se
ascundea de fapt în spatele „standardelor comunității” lor: intenția de a
îngenunchea America creștină a conservatorului Trump. Și apoi tot restul lumii
în care Dumnezeu și cei ce cred în el constituiau și constituie pentru ei
același pericol de moarte.
*Cred
că dacă în următoarele 10 zile, până în 20 ianuarie, americanii și armata lor
nu se vor ridica împotriva sataniștilor teroriști care le-au îngenuncheat țara,
o altă ocazie nu vor mai avea. Dacă popoarele creștine vor sta și ele cu
mâinile în sân, teroarea satanistă le va lovi în curând și pe ele.
*Sataniștii
americani și nemți trăiesc clipe de coșmar la gândul că Trump ar putea să le
dea lovitura de grație tocmai în ceasul al doisprezecelea. După ce rețelele lor
de socializare l-au blocat simultan, Trump a anunțat că în curând își va creea
propria rețea, ceea ce ar putea face ca
giganții Facebook și Twitter să se apropie de colaps – Trump fiind în ultimul
an cel mai popular și mai iubit om de pe planetă. Ieri, oficina
neo-marxist-satanistă Deutsche Welle își făcea singură curaj vorbind nici mai
mult nici mai puțin decât despre „ultimele zile de haos ale lui Trump”. Și tot
ieri, șefa neo-marxistă-satanistă a Camerei reprezentanților a făcut apel la
armată – atenție! – „să limiteze riscul
unei catastrofe planetare” (a se citi nucleare) „posibil de declanşat de un preşedinte dezechilibrat“. Această din urmă
poziție arată în mod evident cât de disperați și dezechilibrați sunt de fapt
dușmanii președintelui – mai ales în condițiile în care nu dețin nicio
informație importantă despre relațiile la zi dintre comandantul suprem și
armata sa.
*Cancerul
din America (din administrație, din justiție, din legistativ, din servicii, din
mass-media și educație, din sistemul democratic și electoral etc), pe care
Trump a reușit în mod fabulos să ni-l pună sub lupă, mai ales pe timpul
alegerilor, e în metastază de fapt în întreg spațiul euro-atlantic. Iar
Occidentul european și state precum România știu și ele bine aceasta.
*Democrația
americană s-a lăsat denaturată până la caricaturizare și la contrariul ei.
Corectitudinii politice i s-a permis, de exemplu, să atingă culmi ale
absurdului și, mai nou, și ale sinistrului devastator de conștiințe și de
suflete. Dumnezeu a fost alungat aproape de peste tot de sataniștii cotropitori
și de ideologiile lor – pedofilia ca mod de viață, exhibiția homosexuală tot mai
agresivă și lipsită de rușine, pruncuciderea la dimensiuni și scopuri
industriale și tot așa. Mai nou, alegerile prezidențiale ultime, în care Trump
a fost pur și simplu călcat în picioare de presa și de rețelele de socializare
controlate financiar de sataniști, au făcut cea mai grozavă radiografie a
răului și de la acest nivel. Iar aici s-a ajuns printr-o dereglementare
smintită a domeniului, trâmbițată mincionos drept încă „un apogeu atins de cea
mai mare democrație a lumii în materia libertății de exprimare”. Care libertate
nu s-a dovedit nici ea altceva decât exact contrariul ei: o cenzură tiranică ce
l-a îngenuncheat pe dușmanul de moarte al Sistemului răului suprem, și a făcut
învingătoare o paiață jalnică, fără nume și memorie a răului suprem. Democrația
americană trebuie să se întoarcă urgent la origini, la părinții ei fondatori și
la cei de până la momentul în care a început să rătăcească autodistrugător cu
pretenția mincinoasă și perfidă a progresului. Iar azi Trump ne apare ca
singurul care știe și poate să facă ce trebuie.
*Dacă
(dacă!) va fi înlăturat și va continua să lupte în continuare pentru țara sa, atunci președintele Trump va
trebui să-și ia familia și să plece urgent în exil. Pentru că un președinte
american care a cutezat să se ridice cu atâta claritate și hotărâre împotriva
Globalismului satanist, și care promite s-o mai facă și în continuare, nu va
putea rămâne nepedepsit într-un fel sau altul. Ei nu l-au asasinat cât a fost
președinte pentru că ar fi fost prea periculos atât timp cât poporul american,
atât de odios lovit astăzi, păstrează încă vie memoria martirică a lui John
Kennedy.
*Pentru
sataniștii planetei, Trump închis sau asasinat e deja la fel de periculos ca și
cum ar viu și liber.
*Reamintesc
că în ultimul său mesaj public, din urmă cu două zile, Trump s-a adresat cu o
ultimă frază susținătorilor lui – frază care, nedeslușită, i-a pus pe jar pe
sataniști : „Ştiu că sunteţi dezamăgiţi, dar vreau să vă spun că incredibila
noastră călătorie de-abia începe”. (Activenews, 10 ianuarie 2021)
Alte frânturi de gând pentru America, articol publicat în anul 2021