Din cum s-au desfășurat până acum lucrurile în PNL, numai cine n-a vrut n-a văzut că Florin Cîțu e preferatul celor de afară pentru șefia partidului. Pe de o parte, să ne amintim cum, în anii în care a fost președinte, Băsescu (omul tuturor intereselor străine aici), a fost obsedat de fuziunea PNL cu PDL, partidul său. El și-a văzut visul cu ochii la sfârșitul mandatului prezidențial, când președintele liberal în funcție, Crin Antonescu (până atunci adversar „neîndurat” al lui Băsescu), i-a predat acestuia partidul, dispărând apoi ca hoții în noapte. PPE avea să recompensezeze la scurt timp primirea oamenilor securistului cocoșat în partidului Brătenilor cu poziția de vicepreședinte în principalul partid al UE a soției lui Crin Antonescu; iar soțul pare să fi primit o impunitate strict necesară pentru unul sau două dosare ce-l puteau înfunda oricând.
Iar dacă ne uităm atent la ce
se întâmplă de câteva luni în competiția pentru șefia PNL, strict la nivelul
partidului, observăm că tabăra PDL-băsistă, în frunte cu securistul de la Cluj
Boc, fostul aghiotant al securistului Băsescu, deține astăzi o majoritate
zdrobitoare, pe de o parte, iar pe de alta îl susține pe nou venitul Cîțu
împotriva lui Orban. Cîțu are însă de vreo trei zile o problemă: s-a aflat că a
fost închis în Statele Unite, în studenție, pentru conducere sub influența
alcoolului. Dezvăluirea acestui episod,
ascuns ani de zile cu grijă de protagonist, a făcut să fie reluate mai multe
întrebări cu privire la acea perioadă petrecută în SUA, întrebări la care Cîțu
n-a dat niciun răspuns în decursul timpului. Între ele, cine i-a plătit factura
universitară de câteva sute de mii de dolari, în condițiile în el însuși a
explicat în timp că el și părinții au avut o condiție materială mai mult decât
modestă. Stagiul foarte neclar de peste Ocean sugerează că actualui
prim-ministru poate să reprezinte în țară interese neștiute. Suspiciunile cred
că se înmulțesc legitim și dacă ținem cont că tabăra din partid care-l susține
masiv și foarte zgomotos e mai ales cea PDL-băsistă, deci a unui fost
președinte pe care UE și Washingtonul l-au repus în funcție prin dictat,
anulându-le românilor un referendum absolut valabil. În context nu cred că-i
lipsit de interes și faptul că în mandatul său actualul prim-ministru a
îndatorat țara în numai un an, 2020, cu nu mai puțin de 25 de miliarde de euro,
reprezentând nu mai puțin de o treime din cât s-au împrumutat toate celelalte
guverne în 30 de ani; și tot el este singurul demnitar de rang înalt din
ultimii 30 de ani cu o agendă privilegiind LGBT. În sfârșit, tăcerea prelungită
a președintelui Iohannis sugerează fie că asupra lui se fac presiuni să nu se
atingă de Cîțu, fie că este deja protectorul lui. (activenews.ro, 13 august 2021)
Cîțu are spate tare, articol publicat în anul 2021