*Nicolae,
fostul Principe, tocmai a anunțat că în primăvară va mai avea un copil. Al
treilea, deci, cu cel din afara mariajului. La mai mulți, și să fie sănătoși!
Singura parte proastă e că fostul continuă să-și dea în petec din rău în mai
rău. De data aceasta uzurpând un titlu de care bunicul său, Regele Mihai, l-a
deposedat în urmă cu șase ani; de spus că astăzi s-au împlinit exact patru ani
de la trecerea la cele veșnice a Regelui, și de gândit ce pahar ar mai fi avut
iar de băut dacă ar mai fi trăit. Ca un interlop cu facturi procurate de pe
Bulevardul Colentina, Nicolae a folosit hârtie cu antet regal - N cu coroană,
cum se vede. Iar în text el se referă la sine cu pluralul majestății -
"copilul nostru", deși anunțul este făcut doar de el. Și tocmai ne bucurasem
că am scăpat de potlogăriile lui Prins Pol, comicul infractor fugar pe care
Poliția încă nu l-a prins ca să-l bage la răcoare.
*Gurile rele
spun că PSD-iștii cooptați hodoronc tronc la guvernare ar putea da partenerilor
liberali lovituri nimicitoare pe motive de gravă corupție din acești fix doi
ani de când, sub Orban și Cîțu, s-au
aflat la putere. Și se mai spune și că Iohannis n-ar avea nimic împotrivă, din
contră.
*La
manifestările de 1 decembrie de la Timișoara, cunoscutul revoluționar Marius
Mioc a fost trântit la pământ de jandarmi, încătușat, dus la sediul lor și
amendat pentru că n-ar fi purtat corect masca, și că prin scrisul de pe hanorac
îndemna la nevaccinare. Mai întâi i-au cerut să plece din piață, iar pentru că
a refuzat au trecut la represalii. D-l Mioc, din ordinul fostului șef al
Securității din Timișoara, a fost arestat în noaptea de 16 spre 17 decembrie
1989, i-au făcut dosar penal și l-au bătut peste tălpi, picioare și spate (în
2004, fostul șel al Securității a fost condamnat să-i plătească despăgubiri
pentru ce i-au făcut). Repet aici ce-am mai spus și cu altă ocazie, după 89
Jandarmeria a fost reînființată și încadrată masiv cu foști ofițeri de
Securitate, iar consecințele s-au văzut permanent în acești ultimi 30 de ani. Este
neapărat nevoie să fim solidari în fața unor astfel de abuzuri ale acestor
brute plătite din banii noștri, și să ne și plângem de îndată Justiției. Și să
facem publice de fiecare dată numele torționarilor în uniforme (așa cum ei au
dreptul să ne legitimeze pe noi, au obligația să se și prezinte, cu grad și
nume) - în cazul d-lui Mioc, "agent constatator" a fost Cristian
Anghel.
*Războiul
sataniștilor lumii cu nevaccinații nu e, de fapt, despre vaccinare - ci despre
supunere necondiționată. Vaccinații să nu se amăgească crezând altceva. O vor
înțelege și ei curând, într-o nouă etapă a plănuirilor drăcești, pe pielea lor.
Să nu ne lăsăm înșelați și dezbinați!
*Arafat și
Radu Tudor, doi acoperiți și aliați în multe nelegiuiri, au fost dovediți de
presă cu grave incompatibilități și interese ascunse. Între ele, ascunderea
prin chiar declarația cerută de lege a mai multor interese private,
achiziționarea de măști medicale la prețuri supraevaluate, achiziții de
ventilatoare nelivrate de circa patru milioane de euro etc (Arafat), iar Radu
Tudor, trompeta otrăvită a guvernelor liberale și a lui Arafat în pandemie, se
află în anturajul puturos-securist (aceeași cocină a delațiunii și manipulării
numită pompos SNSPA), anturaj care prin intermediul unui ONG fantomă a primit
mai bine de două milioane de euro din bani publici pentru a face de fapt nimic.
Extrem de interesant și că, imediat după dezvăluirile presei, nefericitul de
Gâdea a sărit să-și apere colegul de Antena 3 într-o manieră pur mafiotă,
evident interesată și ea: „Cine îl atacă pe Radu îmi atacă familia. E fratele
meu”. Posibil, deci, ca PSD să rupă lanțul complicităților ticăloase, în care
mai nou este băgată și presa, și care de doi ani macină țara cam ca în anii
cumpliți ai lui Băsescu și PDL. Și, în sfârșit, d-le ministru Dîncu, care-i
legătură lui Radu Tudor cu serviciul secret al Ministerului Apărării?
*Iubit frate,
drag stejar,/ Dă-mi din ramul tău un par,/ Să alung pe cel tâlhar/ Și pe cel
păgân și rău/ Ce-mpilară neamul meu./ Iar în vremea de apoi/ M-oi griji să te
altoi,/ Să-ți dau ramul înapoi, / Să-nalț codrii pustiiți/ De acești
nelegiuți. (activenews.ro, 29
noiembrie 2021)
Situațiunea (CCXLVII), articol publicat în anul 2021