Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Situațiunea (CCLXV)

*Avocații de pe aici ai domnului Putin ne spun că barbarul kgb-ist face ce face în Ucraina pentru că a fost provocat de Occident. Desigur că mai ales pe timpul „războiului rece” cele două părți s-au provocat reciproc. Dar după, nu cumva Rusia, cu nostalgia ei imperială, a provocat nu doar Occidentul, ci și mai mult decât atât? Ca români, chiar am uitat că în Transnistria au murit 1.100 de oameni, în 1992 - și că Armata Roșie e și azi dislocată acolo? Iar ca europeni am uitat de intervenția armată rusă în Georgia (108 morți și acolo) și de anexarea Crimeii în 2014? Și tot ca români poate ar trebui să nu uităm că același spirit imperial al Rusiei, de nimeni provocat, ne-a rupt din trupul țării teritorii în 1812 și în 1940. Apropo, mă uit pe pagini ale unor intelectuali români din Basarabia, care ei înșiși sau prin înaintași au cunoscut cizma rusească, și-mi dau seama ce mare tristețe e să existe frați ai lor care gândesc cum gândesc.

*Ca absolut tot ce-a făcut până acum în Ucraina, halucinantă e și pretenția agresivă a lui Putin de a se vorbi despre “operațiune militară specială”, și nu despre război. Cu atât mai mult cu cât nimeni altcineva în lume nu a folosit și nu folosește sintagma lui cinică - până și președintele chinez a vorbit recent explicit despre război.

*Când Petrov turnătorul ne îndemna să nu ne mai uităm la televiziunea lui Felix turnătorul, l-am luat în râs. Deși ar fi trebuit să ne gândim încă de pe atunci că un ticălos se pricepe cel mai bine la ticăloși.

*Cred nu pentru că L-am văzut pe Dumnezeu, ci pentru că aș vrea să-L văd.

*Președintele turc a declarat că ''Dat fiind că deciziile Adunării Generale a ONU nu sunt constrângătoare, nu a fost luată nicio măsură pentru a pune capăt luptelor'' în Ucraina. El a mai spus și că, aşa cum încă funcţionează sistemul ONU creat în perioada postbelică, o singură ţară poate contracara voinţa tuturor celorlalte prin dreptul de veto pe care-l au în Consiliul de Securitate SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi China. Turcia, membră a NATO, a ales o poziţie neutră în războiul ruso-ucrainean şi încearcă să acţioneze ca mediator. Turcia a găzduit joia trecută o întâlnire între miniştrii de externe Serghei Lavrov şi Dmitro Kuleba, încheiată fără progrese.

*Dureroasă soarta românilor din Ucraina: de parcă nu le ajungea traiul sub stăpânire străină, a mai venit pe capul lor și acest război al altor asupritori...

*Cei dintre noi care-l aprobă pe Putin cu ororile lui din Ucraina (pretinzând cel mai adesea că sunt “imparțiali”) uită un lucru elementar, anume că a te situa echidistant față de bine și de rău înseamnă să fii de fapt de partea răului. Și, creștini fiind, mai uită și că Mântuitorul nostru ne învață că făcătorii de pace - iar nu făcătorii de război - vor fi fericiți, “căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema".

*SUA, UE și G-7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite) vor revoca statutul comercial al Rusiei de „națiune cea mai favorizată”. Prin aceasta, în contextul invadării Ucrainei, se va permite țărilor membre să impună tarife mai mari importurilor rusești.

*Tocmai când farsa pandemică s-a decredibilizase cu totul, și când lumea se aștepta ca autorii ei să răspundă pentru crime împotriva umanității, Putin a atacat Ucraina și am uitat cu toții de numitele crime. E doar o coincidență sau Putin a acționat de conivență cu răufăcătorii neo-marxiști din Vest? Big Tech, unealtă a neo-marxiștilor globaliști, cea care l-a călcat în picioare cu cenzura ei pe Trump, complet nevinovat, n-are nici cea mai mică problemă cu conturile lui Putin, ale cărui acțiuni samavolnice au fost condamnate la ONU de 141 de state din totalul de 193.
  E doar o coincidență sau Putin e de conivență cu grangurii neo-marxiști? Prin invadarea Ucrainei, Putin a dat o lovitură grozavă unității Bisericii Ortodoxe. E doar o coincidență că actul său îi face fericiți până la paroxism pe neo-marxiștii ateiști? De n-am trăi totuși alte timpuri, ne-am putea infiora iarăși cu gândul la o înțelegere precum cea cunoscută în istorie ca Pactul Hitler-Stalin. (activenews.ro, 13 martie 2022)


Situațiunea (CCLXV), articol publicat in anul 2022